Mureş: Singurul compartiment de arşi din judeţ, desfiinţat şi înlocuit cu unul de reconstrucţie mamară
Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a anunţat desfiinţarea singurului compartiment pentru tratarea arşilor din judeţ, pe motiv că instituţia sanitară nu s-a adaptat cerinţelor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 476 din 2017 pentru tratamentul şi îngrijirea pacienţilor cu arsuri de gravitate redusă, în locul acestuia fiind înfiinţat un compartiment de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, cu specializare pe reconstrucţie mamară.
Personalul medical specializat care lucra pe partea de arşi acuză conducerea SCJ Mureş că, timp de doi ani, nu a investit nimic pentru conformarea compartimentului la normele prevăzute în Ordinul 476/2017, iar în cele din urmă a decis înfiinţarea unui compartiment de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, cu specializare pe reconstrucţii mamare, în condiţiile în care mai există o astfel de secţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş.
Medicii şi asistentele de la fostul compartiment de arşi susţin că nu înţeleg raţiunea pentru care conducerea SCJ Mureş a optat pentru o astfel de specializare, în condiţiile în care la secţia similară de la SCJU Târgu Mureş se fac cel mult 5-6 reconstrucţii mamare pe an, pe când fluxul de pacienţi cu diferite arsuri este destul de mare, cel puţin 120 de pacienţi pe an, atât în ambulatoriul de specialitate, cât şi pe internările de zi şi pe cele continue.
De cealaltă parte, managerul SCJ Mureş, dr. Ovidiu Gârbovan a declarat, pentru AGERPRES, că spitalul nu a putut îndeplini condiţiile prevăzute în Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 476/2017 privind tratamentul şi îngrijirea pacienţilor cu arsuri de gravitate redusă şi că, în perspectivă, la Târgu Mureş va fi construit un centru de arşi, pentru care ar exista finanţare, dar încă nu a fost identificat un teren.
"În primul rând acest compartiment nu era exclusiv pentru arşi, era un compartiment de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arşi. Ulterior, în 2017 a apărut un ordin al ministrului Sănătăţii, care definea foarte bine secţiile de arşi, centrele de arşi, mai ales după accidentul de la Colectiv. Dar trebuia să îndeplinească standarde, lucru pe care spitalul nostru nu îl putea îndeplini şi nici în perspectivă nu se putea face, ca dovadă că la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a luat decizia ca să construim un centru de arşi la Târgu Mureş, conform standardelor actuale, care înseamnă foarte multe investiţii şi condiţii speciale pentru arşi. Noi putem trata ca şi într-o secţie de chirurgie, conform ordinelor în vigoare, bolnavul cu arsuri mai mici de 10% din suprafaţă şi mai mici de 2% profunzime, cu excepţia feţei, mâinilor, organelor genitale, căilor aeriene superioare sau suspiciuni de arsuri chimice, electrice şi alte substanţe. Din acest motiv, un compartiment sau mai bine-zis paturi pentru arşi noi nu putem asigura şi nu îşi poate nimeni asuma o responsabilitate de a trata un ars (...) Sigur că personalul rămâne pe loc, nu este nicio problemă, numai că nu mai tratăm arşii mai mari de gradul 1/2 şi 10% din suprafaţă. Nu înţeleg ce alarmare a fost", a arătat dr. Gârbovan.
Managerul SCJ Mureş susţine că niciun spital din ţară nu are spaţiile prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 476 din 2017 şi că nici spitalul său nu îşi mai asumă îngrijirea pacienţilor cu arsuri grave.
"Când se va face acel centru de arşi vor fi şi paturi pentru arşi", a susţinut dr. Ovidiu Gârbovan, care a precizat că, în cazuri deosebite, se va recurge la procedura standard, aceea de a anunţa Bucureştiul, şi se vor acorda primele îngrijiri până se va elibera un pat la Centru de Arşi din capitală sau până se va face transferul în străinătate.
Medicii specializaţi în arsuri susţin că procedura de transfer este foarte greoaie şi pune în pericol viaţa pacienţilor arşi, ultimul caz, transferat la Bucureşti în data de 9 iulie, fiind cât se poate de elocvent.
Aceştia susţin că un pacient cu arsuri grave, survenite în urma unui accident de muncă petrecut la Târgu Mureş, a ajuns abia după o săptămână la Bucureşti fiindcă doar atunci s-a eliberat un pat, după ce a stat câteva zile la SMURD Târgu Mureş într-o boxă, apoi transferat în stare gravă la ATI de la SCJ Mureş, în acest interval victima contactând o infecţie cu acinetobacter, iar starea sa s-a agravat.
Managerul SCJ Mureş a arătat că faptul că ultimul pacient cu arsuri grave a stat o săptămână la Târgu Mureş a fost din cauza lipsei de locuri de la centrele de arşi din ţară.
"Sunt puţine şi aşa câte sunt. Un ars necesită spitalizare îndelungată şi nu a fost loc şi atunci când a fost loc ni l-au preluat (...) Orice ars este infectat de la început, el nu mai are capacitatea de a se apăra, fiindcă pielea este un organ al nostru de a apără de aceste bacterii. Explozia a avut loc într-un mediu insalubru, a fost adus în nişte condiţii până la UPU SMURD, a stat acolo 3-4 zile. Principala complicaţie a arsului este infecţia, tocmai de aceea trebuie să avem o procedură specială pentru arşi cu personal supra calificat şi infrastructură, în primul rând. Despre asta vorbim în România la ora actuală (...) Pentru a nu pune în pericol viaţa bolnavului şi a scurta acest timp, tocmai din cauza aceasta sunt acele proceduri, se anunţă la Bucureşti, se găseşte un loc într-un centru de arşi, până atunci noi suntem obligaţi să asigurăm primele îngrijiri. Bolnavul este în primul rând, nu orgoliul profesional sau interesele personale de obţinere a unui spor (...) Ultimul pacient care a fost preluat de Spitalul de Arşi din Bucureşti era cu arsuri de căi superioare şi arsuri pe faţă, membrele superioare, care a fost introdus la noi, în acest compartiment ca prim-ajutor. Conform ordinului, acest pacient s-a transferat la Spitalul de Arşi din Bucureşti pentru îngrijiri de specialitate", a spus dr. Gârbovan.
Medicii susţin că, de mai mulţi ani, au solicitat ultimilor doi manageri ai SCJ Mureş să investească în îmbunătăţirea condiţiilor pentru tratarea pacienţilor arşi, dată fiind adresabilitatea crescută, însă au impresia că intenţionat domeniul respectiv a fost ignorat.
Personalul medical specializat în îngrijirea pacienţilor arşi a primit o înştiinţare scrisă potrivit căreia prin Dispoziţia 826 din 7 mai 2019, Consiliul Judeţean Mureş, în subordinea căruia se află spitalul, a aprobat structura organizatorică şi organigrama SCJ Mureş şi că astfel "Compartimentul de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arşi" se modifică în "Compartiment de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă", începând din data de 1 iunie 2019.
Angajaţii SCJ Mureş au angajat un apărător şi au deschis o serie de acţiuni în instanţă împotriva conducerii spitalului. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar






