REPORTAJ Fertilitatea - Specialiştii atenţionează cuplurile să nu amâne momentul de a avea un copil; MS vizează o dezvoltare a programului în România
Directorul executiv al Asociaţiei Române de Reproducere Umană, medicul specialist în infertilitate Andreas Vythoulkas, a transmis cuplurilor, la Festivalul de Fertilitate de la Atena, să nu amâne momentul în care să aibă copii şi să nu ezite să meargă la specialist dacă au probleme de fertilitate.
Festivalul de Fertilitate organizat în perioada 8-9 iunie, la Atena, de Centrul Internaţional de Turism Medical, a reunit specialişti, pacienţi, expozanţi şi profesionişti în domeniul sănătăţii.
Andreas Vythoulkas a arătat că vârsta este importantă pentru reuşita obţinerii unei sarcini, rata de succes fiind mai mare la femeile cu vârsta sub 35 de ani şi sub 40 de ani, faţă de cea la femeile de peste 40 de ani.
"De Ziua Fertilităţii să dăm un mesaj pentru toate cuplurile să nu lase să aibă un copil mai târziu şi mai ales este un mesaj pentru femeile tinere. Cu cât trece timpul, lucrurile devin mai dificile şi ultimele statistici arată că aproximativ unul din cinci cupluri au probleme de fertilitate. Mesajul este: faceţi copii! Dacă după un an de zile de contact neprotejat regulat, nu reuşiţi să aveţi un copil, mergeţi la un medic specialist de fertilitate, pentru că vârsta este cel mai important lucru ca să avem un rezultat pozitiv, este un lucru pe care nu-l putem să-l schimbăm, nu putem să schimbăm natura, nu putem să schimbăm biologic vârsta ovarelor şi este un lucru extrem de important. Faceţi copii!", a declarat dr. Vythoulkas.
El a mai subliniat că fiecare este diferit, motivele de infertilitate sunt diferite şi cuplurile nu trebuie să se descurajeze deoarece sunt foarte multe cazuri de cupluri care au reuşit să aibă copii şi după vârsta de 40 de ani.
"Fiecare caz este un caz separat, adică într-adevăr, peste 40 de ani este mult mai greu faţă de când avem un cuplu la 30 de ani, dar depinde de la caz la caz. Nu ar trebui să fie un mesaj - da, este foarte greu, pentru că aşa descurajăm oamenii, oricum este foarte dificil, nu mai mergem la doctor. Nu, sunt foarte multe sarcini care sunt şi peste 40 de ani. Primul pas când nu putem să obţinem o sarcină este să mergem să obţinem un răspuns de la un medic, un răspuns medical, să nu facem presupuneri, pentru că trece timpul şi asta e întotdeauna în defavoarea noastră", a mai afirmat medicul.
Acesta a menţionat că pentru o parte dintre cuplurile care au probleme de infertilitate este indicată fertilizarea in vitro, iar tratamentul corespunzător patologiei fiecărui caz se stabileşte numai de către medici. Vythoulkas a mai spus că unele cupluri cu probeleme de fertilitate amână momentul prezentării la specialist pe considerentul că fertilizarea in vitro este un tratament scump, fără să aibă un diagnostic corect şi complet.
"Fertilizarea in vitro este un tratament care este indicat pentru anumite patologii, nu este 'am probleme de infertilitate, gata fac fertilizare in vitro', nu. Pentru o parte dintre cuplurile care au probleme de fertilitate este indicată fertilizarea in vitro. Multe cupluri care au probleme de fertilitate nu se duc la doctor pentru că gândesc că a avea o problemă de fertilitate presupună să facă fertilizare in vitro, 'este o chestiune foarte scumpă, nu mai mergem deloc', fapt care nu e real. Mai întâi trebuie să ajungem la doctor, să avem un diagnostic corect şi complet şi pe baza diagnosticului se indică care este tratamentul corespunzător pentru patologii specifice cuplului respectiv. Fiecare caz este un caz special. Nu există cazuri nici măcar similare. (...) Singurii care pot să spună (cuplurilor n.red.) ceva concret, ce au de făcut, sunt medicii", a conchis dr. Andreas Vythoulkas.
La reuşita de a avea un copil se ajunge uneori foarte greu, explică părinţii care au urmat tratamente timp de mai mulţi ani şi au efectuat mai multe proceduri de fertilizare in vitro în ţară şi în străinătate. Unul dintre cuplurile de părinţi prezente la festival, familia Stan, a reuşit să aibă un copil după nouă proceduri de fertilizare in vitro.
"Am avut nouă încercări până la reuşită, şase dintre ele în România şi trei în Grecia. Andreas are acum un an şi 10 luni şi ne pregătim pentru o nouă procedură de fertilizare in vitro. Ne dorim patru copii, vrem să şi adoptăm. Ne pregătim şi de următorul copil prin fertilizare în vitro şi pentru adopţie. Ne dorim să fim o familie numeroasă", a spus Mariana Stan, în vârstă de 38 de ani.
Anicuţa (42 de ani) şi Bogdan (44 de ani), un alt cuplu care a apelat la fertilizare in vitro pentru a avea un copil, pe Luca, au admis că nu a fost uşor să ajungă părinţi şi au susţinut şi ei că sunt pregătiţi să reia procedura pentru a mai avea un copil. Pentru a-l avea pe Luca ei au efectuat două proceduri, iar reuşita a venit după al doilea embriotransfer, efectuat la Bucureşti. "Nu este uşor să treci prin toate încercările, dar aş lua-o de la capăt. Vrem să avem încă un copil, ne dorim şi o fetiţă, aşteptăm să încercăm cât de curând să avem încă un copil", a spus Anicuţa, convinsă că vor reuşi din nou.
Ministerul Sănătăţii (MS) vrea să dezvolte şi să reorganizeze subprogramul de fertilitate, potrivit purtătorului de cuvânt, Oana Grigore, care a menţionat că finanţarea a crescut anul acesta la 1.000 de cupluri beneficiare.
"În ce priveşte subprogramul de fertilitate, anul acesta avem un buget mai mare, de la 600 de cupluri vrem să creştem finanţarea până la 1.000 de cupluri, cel puţin, deci vrem dezvoltarea acestui subprogram şi, bineînţeles, vrem să şi reorganizăm programul, aşteptăm propuneri din partea comisiei de specialitate", a spus Oana Grigore, la Festivalul de Fertilitate de la Atena.
Oficialul MS a menţionat că în prezent prin subprogram se acoperă o procedură de cuplu, dar prin reorganizare se va modifica şi numărul de proceduri. În program sunt înscrise anul acesta 13 unităţi sanitare.
"Anul acesta vrem să acoperim 1.000 de proceduri, în acest moment subprogramul de fertilitate acoperă o procedură, aşteptăm propunerea specialiştilor pentru reorganizarea acestuia. Dezvoltarea înseamnă şi reorganizarea acestuia, inclusiv numărul de proceduri, inclusiv criteriile după care sunt acceptate cuplurile în program. Anul acesta avem 13 unităţi sanitare care s-au înscris pentru a derula subprogramul de fertilitate. Bineînţeles, lista rămâne deschisă şi pentru alte unităţi medicale să intre şi să-l deruleze", a precizat Oana Grigore.
Creşterea ratei de succes a subprogramului de fertilitate susţinut de MS este un alt obiectiv urmărit prin reorganizare.
"Rata de succes până acum nu a fost una foarte mulţumitoare şi în acest sens vrem să lucrăm împreună cu comisia de specialitate pentru că ne interesează foarte mult creşterea ratei de succes, nu numai creşterea finanţării şi a numărului de cupluri care să beneficieze de acest program, şi este foarte important ca aceste cupluri să aibă şi succes pentru că asta îşi doresc, să aibă un copil. Deci până în prezent, în medie, rata de succes a acestui program a fost de 30%, dar aşteptăm propunerile de îmbunătăţire şi de eficientizare a programului din partea comisiei de specialitate", a explicat Oana Grigore.
Aceasta a punctat că reorganizarea subprogramului vizează atât numărul de proceduri, cât şi criteriile pentru intrarea în program a cuplurilor şi a unităţilor sanitare.
Anul acesta, pentru subprogramul de fertilitate, Ministerul Sănătăţii a alocat 3,142 milioane de lei, dar suma poate creşte după rectificare, conform purtătorului de cuvânt. AGERPRES / (A - autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar






