Pintea: În 2019 au fost eliberate 411 certificate de conformitate pentru medicii care doresc să profeseze în străinătate
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că, de la începutul anului şi până în prezent, au fost eliberate 411 certificate de conformitate pentru medicii care doresc să profeseze în străinătate.
"Ca să poţi profesa în străinătate este nevoie de certificate de conformitate. În 2010 au fost eliberate 7.829 de certificate de conformitate. În 2011 - 5.674, în anul 2017 - 2.794, iar în 2018 - 2.312. Anul acesta, până acum, au fost eliberate 411 certificate de conformitate. (...) De menţionat că nu toţi cei care ridică aceste certificate merg să profeseze, dar este singurul barometru pe care îl avem în acest moment. Eu cred că nu vom depăşi 1.300, hai să facem o estimare până la sfârşitul anului, pentru că s-au majorat salariile, dar anul acesta dotăm cu echipamente medicale sau cel puţin încercăm să acoperim o parte din nevoile pe care România le are", a afirmat demnitarul.
Ministrul a spus că îşi doreşte întoarcerea acasă a cât mai multor medici.
"Ne dorim să revină cât mai mulţi, dar ne dorim să plece cât mai puţini, practic aici este balanţa. Şi cred că cifrele vorbesc de la sine - 411 certificate de conformitate cerute până în acest moment mie mi se pare foarte puţin şi un câştig pentru România", a subliniat ministrul Sănătăţii.
Sorina Pintea susţine că s-au întors în ţară, după majorările salariale, potrivit unor statistici preliminare, fără a fi puşi la socoteală şi medicii care lucrează în unităţile medicale aparţinând de autorităţile locale, circa 150 de doctori.
"Avem aproximativ o situaţie, pentru că există nişte evidenţe la Centrul de Resurse Umane, dar sunt rezidenţi cum ar fi după ce şi-au echivalat studiile, noi nu avem evidenţa spitalelor în care lucrează, deci cifra este oarecum aproximativă, dar noi vrem să facem o statistică. Pentru noi este important să avem medici în fiecare spital. Sunt în jur de 150 înregistraţi, s-ar putea să fie mai mulţi la spitalele autorităţilor locale", a spus Pintea, într-o întâlnire cu cadre medicale din ţară, între care medici şi asistenţi medicali, care au ales să se întoarcă în România. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu/Pneumolog: Revenirea în colectivitate crește riscul infecțiilor respiratorii la copii
Revenirea copiilor în colectivități odată cu începutul anului școlar crește riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii, iar aerisirea spațiilor, igiena mâinilor, evitarea fumului de țigară și neprezentarea la școală a copiilor bolnavi sunt printre cele mai importante măsuri de prevenție, recomandă medicul pneumolog și pediatru dr. Simina Iulia Ida, de
Mureș: Un nou accelerator liniar de ultimă generație, pus în funcțiune la Secția de Radioterapie a SCJ
Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș a anunțat, luni punerea în funcțiune, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 10,8 milioane de lei, a celui de-al doilea accelerator linear, după obținerea avizului din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). 'Începând cu d
Harghita: Biocide expirate găsite la Spitalul Municipal Toplița; DSP a dispus retragerea din uz
Inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Harghita au identificat, în urma unui control efectuat la Spitalul Municipal Toplița, o cantitate de biocide expirate, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune și s-a dispus scoaterea lor din uz. ''În urma unei sesizări primite în legătură cu spitalul din To
Ministerul Sănătății a efectuat, în august, plăți de peste 1 miliard de lei prin PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în luna august, plăți de peste 1 miliard de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență, rata de absorbție a fondurilor PNRR aferente MS fiind de 91%. ''Fondurile sunt destinate, în principal, digitalizării unităților sanitare publice, modernizării infrastructurii medicale și dezvoltării serviciilor
UPDATE Incendiu la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei - 116 persoane evacuate, nu sunt victime
Planul Roșu de Intervenție declanșat în urma incendiului izbucnit, joi, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei a fost dezactivat, a anunțat Ministerul Sănătății (MS), care a precizat că un număr total de 116 persoane de la cele două etaje ale clădirii au fost evacuate ori s-au evacuat în siguranță. Potrivit sursei ci
INSP: 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; trei decese
Un număr de 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 47 confirmate și 11 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 2 septembrie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat trei decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba
Bihor: Proiect cu finanțare europeană pentru un Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților
Primăria Oradea a depus pentru finanțare un proiect în valoare de 37,7 milioane de lei pentru construirea unui Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor. Potrivit Primăriei, proiectul prevede construirea Corpului C8, în incinta staționarului SC
Neamț: Asistență non-stop pentru pacienții de la SJU Piatra-Neamț, cu ajutorul inteligenței artificiale
Un sistem bazat pe inteligență artificială, gândit să simplifice accesul pacienților la informații, programări și servicii medicale, va fi testat timp de patru luni la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Asistentul AI va fi
Copii pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani printr-un program al Primăriei Brașov
Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani care domiciliază în Brașov și frecventează o școală din municipiu pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani, în cadrul programului de prevenție stomatologică 'Dinți sănătoși, zâmbet frumos!' derulat de Primăria Brașov prin Direcția de Asistență Socială.
Moldovan (CNAS): O serie dintre probleme suntem în curs să le rezolvăm în noul Contract Cadru; în 17 septembrie va fi finalizat
O serie dintre problemele medicinei de familie ar putea fi rezolvate prin noul Contract-cadru pentru furnizorii de servicii medicale, document care ar putea fi finalizat pe 17 septembrie, a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națion
Vâlcea: Specialiști în recuperare medicală și balneologie, reuniți la Băile Govora pentru Conferința Națională a INRMFB
Un număr important de specialiști în domeniul recuperării medicale, medicinei fizice și balneoclimatologiei sunt așteptați să participe la cea de-a XX-a ediție a Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB) care va avea loc în perioada 16 - 19 septembrie la Băile Govora. Timp de patru z
Poiană: Nu trebuie să se vorbească doar despre câți medici formăm, ci și despre ce medici formăm și ce condiții le oferim
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat miercuri că, atunci când este analizată formarea noii generații de medici, trebuie avut în vedere nu doar numărul absolvenților, ci și pregătirea acestora și condițiile pe care România le oferă pentru a-i determina să rămână și să profeseze în țară. D
Proiect de 17,7 milioane de lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale destinate mamelor, nou-născuților și copiilor mici
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului 'Alessandrescu-Rusescu' București (INSMC), împreună cu Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, implementează proiectul SEPA - 'Servicii medicale Eficace, Preventive și Accesibile pentru mamă, nou-născut și copilul mic din România, cu accent pe grupurile vulnerabile', cofinan
Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală încheiat între Colegiul Medicilor Stomatologi și SRR
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au încheiat un acord de parteneriat dedicat informării și educării populației în domeniul sănătății orale, promovării prevenției și facilitării accesului publicului larg la informații medicale corecte. Potrivit unui comunicat remis miercuri AG
Mirabela Grădinaru: Avem datoria să susținem mai ferm vocea medicilor și a specialiștilor
Societatea are 'datoria' de a susține medicii și specialiștii, în contextul în care domeniile științifice sunt afectate de teorii ale conspirației, a afirmat, miercuri, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a susținut o alocuțiune în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de famil











