Pintea: E nevoie de creşterea alocării către medicina de familie; MF negociază cu BM un împrumut de aproximativ 800 milioane euro
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că este foarte importantă medicina de familie iar Guvernul va susţine creşterea procentajului alocat pentru medicii de familie printr-un împrumut de aproximativ 800 de milioane de euro pe care Ministerul Finanţelor îl negociază cu Banca Mondială.
"Chiar ne preocupă acest aspect (n.r. medicina de familie) şi în afară de ceea ce s-a făcut până acum, adică creşterea bugetului pentru medicina de familie cu aproximativ 25% anul acesta am înţeles că este nevoie de o creştere a procentului alocat pentru medicina de familie de la 6,5% cât este acum la 10%. Guvernul va susţine acest lucru printr-un împrumut pe care Ministerul Finanţelor îl negociază cu Banca Mondială de aproximativ 800 de milioane de euro. O parte din acest împrumut, o mare parte va merge pentru plata serviciilor suplimentare efectuate de către medicii de familie pentru îmbunătăţirea activităţii medicului de familie, pentru medicina comunitară, pentru eficientizarea cheltuielilor din sănătate şi alte aspecte care ţin de eficientizare în sănătate. Pot să acorde servicii în primul rând persoanelor neasigurate. (...) Şi alte servicii pe care le-am preluat din ceea ce face Europa, ceea ce nu este plătit în acest moment de către statul român şi pe care oricum le faceţi gratuit, dar noi vrem să nu le mai faceţi gratuit şi vrem să le recompensăm", a spus Pintea după o dezbatere a medicilor de familie.
Potrivit demnitarului, este vorba despre o schemă de ajutor de stat pe care ministrul de finanţe a propus-o pentru medicina de familie.
"Practic, acest împrumut este bazat pe indicatori de rezultat. Vor putea fi efectuate trageri în momentul în care obţinem rezultate. Cu siguranţă nu poţi să obţii rezultate dacă nu investeşti nişte bani. În primul rând vom investi nişte bani pe medicina de familie, urmând apoi ca pe baza acestor indicatori de rezultate să tragem... Se referă doar la servicii", a arătat reprezentantul MS.
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a afirmat că se pot achiziţiona anumite servicii şi echipamente care să vină în sprijinul medicilor de familie pentru a presta o serie de activităţi medicale pe care Ministerul Sănătăţii le va stabili.
"De la echipamente, dotări ale cabinetelor acestor medici, pregătirea personalului medical, de care au nevoie pentru a presta acele activităţi şi chiar şi ambulanţe. (...) Până la final de an să se poată finanţa foarte eficient. Întărim partea de medicină preventivă, degrevăm spitalele judeţene. Se va acorda un prim ajutor medical la nivelul medicului de familie, care să aibă şi dotarea necesară, pregătirea necesară şi sprijinul financiar şi nu numai pentru a face acest lucru", a spus Teodorovici. AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății: Între 6 - 10 iulie au fost semnate 35 de acte adiționale aferente contractelor finanțate prin PNRR
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în perioada 6 - 10 iulie a continuat implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin semnarea a 35 de acte adiționale aferente contractelor de finanțare din domeniul sănătății. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, modificările contractuale vizează, &ici
Ministerul Sănătății: Există stocuri pentru toate vaccinurile
Ministerul Sănătății a dat asigurări vineri că există stocuri în țară pentru toate vaccinurile din cadrul Programului Național de Vaccinare, iar livrările continuă conform calendarului. Astfel, în ceea ce privește vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în prezent sunt disponibile aproximativ 69.000 de doze. Dintre acestea, 49
Cătălina Poiană: În perioada imediat următoare vom lansa un program destinat leadershipului pentru Sănătate
Medicina are nevoie de lideri care construiesc, nu doar de manageri care administrează și nici de politizare, a declarat joi președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, care a anunțat că în perioada imediat următoare va fi lansat un program destinat leadershipului pentru Sănătate. ''Leadershipul în s
Călărași: 16 persoane au fost transportate la spital în urma accidentului din Drajna
Un număr de 16 persoane, între care patru copii, au fost transportate la spital în urma accidentului produs, joi, în localitatea Drajna din județul Călărași. În
Ministerul Sănătății: 81% grad de absorbție din PNRR pentru investițiile care modernizează sistemul sanitar
Investițiile prin PNRR care modernizează sistemul sanitar au un grad de absorbție de 81% la Ministerul Sănătății, a anunțat joi instituția. Ministerul Sănătății a efectuat joi plăți pentru proiecte în valoare de peste 162,5 milioane de lei destinate modernizării infrastructurii medicale, digitalizării și creșterii calității serviciilor p
Cseke Attila: 29 de pacienți din azilele lui Viorel Pașca se aflau în urmă cu două zile în spitale
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi că, în urmă cu două zile, 29 de persoane din azilele conduse de Viorel Pașca se aflau în spitale, un pacient fiind într-o situație 'mai gravă', restul în 'perspectivă de ameliorare'. 'Pot să vă spun situația de acum două zile, în care aveam 29 de pa
Cseke Attila: Centrul de Tuberculoză 'Zerlendi' este realizat în proporție de 89%, plățile pentru spitale sunt la zi
Lucrările la Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei 'Zerlendi', care aparține de Institutul 'Marius Nasta' din București, sunt finalizate în proporție de 89%, a anunțat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, joi, după ce a vizitat șantierul. 'Suntem pe ultima turnantă a investiției de la Spitalul 'Marius Nasta
CNAS: Plățile pentru medicamente sunt la zi
Plățile pentru medicamente sunt la zi, au precizat miercuri reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Precizările vin în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind acțiunea inițiată de Comisia Europeană împotriva României referitoare la întârzierile istorice la plata medicamente
Rezidenții vor avea propriul departament în cadrul Colegiului Medicilor Iași
Colegiul Medicilor Iași a anunțat că în perioada următoare va fi înființat un Departament al Medicilor Rezidenți, o structură consultativă și de sprijin profesional menită să ofere tinerilor medici o reprezentare mai puternică și posibilitatea de a participa activ la deciziile organizației profesionale. Președintele Colegiului Medi
Hunedoara: Investiții de peste 5,2 milioane de lei pentru pacienții cardiaci, la Spitalul Județean de Urgență Deva
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva va beneficia de investiții în valoare de peste 5,2 milioane de lei pentru modernizarea și dotarea secției în care sunt tratați pacienții cardiaci în stare critică, a informat miercuri Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. În cadrul proiectului vor fi achiziționate echipamente destina
Program de studii universitare dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității - lansat în România
Primul program de studii universitare din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității a fost lansat în România, la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara. Programul, cu o durată de doi ani, este inițiat și coordonat de Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadr
Proiect de ordin privind supravegherea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale - pus în dezbatere publică
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un nou cadru de organizare, supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale, care are obiectivul de a crește siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale din toate spitalele din România. Potrivit unui comunicat remis
Ministerul Sănătății a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante
Ministerul Sănătății a elaborat și a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante din unitățile sanitare publice. 'Este un demers necesar pentru întărirea echipelor medicale din spitale, reducerea presiunii asupra personalului existent și asigurarea continuității serviciilor medica
Primul consorțiu medical de tip hub academic, clinic și de cercetare concentrat în același oraș, la Târgu Mureș
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade', Spitalul Clinic Județean de Urgență, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant și Spitalul Clinic Universitar 'George Emil Palade' au semnat, marți, acordul de constituire a Consorțiului Medical din Târgu Mureș, primul de tip hub academic, clin
Dr. Beatrice Mahler: Relația medic-pacient începe cu respectul reciproc și se consolidează prin încredere
Relația medic-pacient reprezintă parteneriatul de încredere în care competența medicului și implicarea pacientului se întâlnesc pentru un obiectiv comun - sănătatea, subliniază medicul pneumolog Beatrice Mahler. 'Competența profesională a medicului, gândirea critică și deciziile bazate pe dovezi științifice sunt esențiale. &Ic








