Prima combinaţie injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice - disponibilă în România

Prima combinaţie injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice este disponibilă în prezent în România, iar noua opţiune terapeutică pentru adulţi cu diabet zaharat de tip 2 a fost inclusă recent în lista de medicamente compensate integral, potrivit companiei farmaceutice producătoare.
"În farmacii, din câte cunosc, există deja, ceea ce se aşteaptă acum sunt ultimele etape procedurale care sunt reprezentate de actualizarea listei Casei, astfel încât, fiind o medicaţie acordată gratuit pacientului, ea trebuie să se regăsească în sistemele informatice ale Casei, pentru a putea fi prescrisă şi, bineînţeles, confirmarea prin protocoale terapeutice tot de Casa Naţională, protocoalele sunt acum publicate pe site-ul ministerului, în transparenţă decizională. Estimarea noastră este că în câteva zile - o săptămână aceste lucruri vor fi rezolvate, astfel încât medicaţia va putea ajunge la pacient", a declarat doctorul Eduard Prisăcariu, miercuri, la o conferinţă de presă.
Conform companiei care a produs Suliqua, cu o singură administrare zilnică medicamentul controlează eficient atât glicemia bazală, cât şi cea postprandială, în cazul pacienţilor care nu reuşesc să atingă ţinta de control glicemic cu tratamentul lor actual: antidiabetice orale sau insulină bazală.
"Medicamentul inovator Suliqua, prima combinaţie titrabilă de insulină bazală şi agonist de receptori GLP-1, este compensat integral prin programul naţional de diabet pentru pacienţii cu diabet zaharat de tip 2", relevă sursă citată.
Potrivit acesteia, aproximativ 50% dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 2 care urmează un tratament antidiabetic oral sau cu insulină nu îşi ating ţinta de control glicemic. Expunerea prelungită la valori mari ale glicemiei favorizează apariţia complicaţiilor diabetului: afecţiuni oculare, boală cronică de rinichi, leziuni ale nervilor periferici, boli cardiovasculare (infarct de miocard, accident vascular cerebral etc.).
"Siguranţa şi eficacitatea Suliqua în obţinerea controlului glicemic au fost evaluate în două studii clinice randomizate de fază 3, care au inclus în total aproximativ 1.900 de pacienţi cu diabet zaharat de tip 2. Noul medicament a demonstrat îmbunătăţiri clinice semnificative statistic ale valorilor hemoglobinei A1c (HbA1c) comparativ cu fiecare dintre componentele sale individuale. Obţinerea controlului glicemic nu a dus la creşterea frecvenţei hipoglicemiilor în cazul tratamentului combinat, faţă de insulina glargin administrată în monoterapie, efectul pe greutatea corporală fiind neutru. Nu în ultimul rând, frecvenţa evenimentelor adverse gastro-intestinale a fost mai redusă faţă de lixisenatidă", menţionează compania producătoare.
În noiembrie 2016 Suliqua a fost aprobat de Administraţia Statelor Unite pentru Alimente şi Medicamente, în aceeaşi lună primind avizul pozitiv din partea Comitetului pentru Produse Medicamentoase pentru Uz Uman al Agenţiei Europene a Medicamentului. În februarie 2017 medicamentul a primit autorizaţia de punere pe piaţă în Europa, valabilă în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi în Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, mai precizează sursa citată.
Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Romulus Timar, a spus, în cadrul conferinţei de presă, că pacienţii care sunt eligibili pot fi stabiliţi doar de către medicul specialist.
El a afirmat că în România o persoană adultă din zece are diabet zaharat, boală care reprezintă principala cauză de orbire în toată lumea. "E principala cauză de amputaţii la nivelul membrelor inferioare, scurtează durata vieţii pacientului", a menţionat Timar despre diabet.
Romulus Timar a afirmat că Suliqua este un medicament inovativ ce asociază într-o injecţie două medicamente diferite.
"Asocierea celor două şi introducerea precoce în tratament sigur că va duce la un control glicemic precoce şi bun, dar pe lângă acest lucru duce la acest control glicemic în condiţii de siguranţă (...) acest medicament, prin asocierea celor două molecule, face ca riscul de hipoglicemie să fie scăzut", a adăugat Timar.
Nicolae Hâncu, preşedinte de onoare a Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a afirmat că injecţia se face o dată pe zi, dimineaţa, şi că se realizează un test glicemic înainte.
"Metoda care se lansează astăzi, în România, e revoluţionară. De ce? Pentru că ne asigură un foarte bun control glicemic cu o injecţie pe zi (...), imaginaţi-vă ce înseamnă pentru o persoană care se trata cu tablete sau se trata cu patru injecţii de două tipuri de insulină pe zi pentru a atinge obiectivele glicemice, dintr-o dată se tratează cu o injecţie", a spus Hâncu.
Doctorul Eduard Prisăcariu a precizat că Suliqua se prezintă sub forma unui stilou injector. El a menţionat că injecţia subcutanată este uşor de efectuat.
Medicul a adăugat că Suliqua este o medicaţie cercetată, dezvoltată, produsă şi pusă pe piaţă de Sanofi, companie cu sediul central la Paris, şi că a fost adusă pe piaţa din ţara noastră de Sanofi România. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bihor: Spitalul de Urgență, unul dintre cel mai bine echipate din România (raport 2024)
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor se situează printre cel mai bine echipate unități sanitare din România, a declarat vineri managerul spitalelor unificate din județ, dr. Gheorghe Carp, care a prezentat raportul pe anul 2024. Acesta a subliniat, într-o conferință de presă, că Oradea beneficiază de un spital performant, dotat
Politehnica București organizează cea de-a doua ediție a MedFest, în perioada 26-27 februarie
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Medicală, va organiza în perioada 26-27 februarie cea de-a doua ediție a MedFEST, un eveniment dedicat ingineriei medicale, care va avea loc în campusul universitar. 'MedFEST este locul ideal în care educația se înt&
INSP: 154.833 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 10 - 16 februarie; încă 6 decese confirmate cu gripă
Un număr de 154.833 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) au fost raportate în săptămâna 10 - 16 februarie, fiind comunicate încă șase decese cu virus gripal, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezo
Vrancea: Pacienți relocați după ce tencuiala tavanului din secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean a căzut
Mai mulți pacienți din secția de Boli Infecțioase a Spitalul Județean de Urgență (SJU) 'Sf. Pantelimon' Focșani au fost relocați după ce o parte din tencuiala dintr-un salon a căzut, în prezent fiind demarate lucrări pentru reparații și igienizarea zonei, potrivit managerului unității medicale, Rodica Ifrim. 'În după amiaza zilei de 18
Ioana Omuț-Cherechianu (psiholog): Utilizarea excesivă a 'ecranelor' de către copii și adolescenți le afectează dezvoltarea mentală și sănătatea
Utilizarea excesivă a 'ecranelor' de către copii și adolescenți reprezintă o problemă majoră la nivel mondial, care le afectează dezvoltarea mentală și sănătatea pe diferite paliere, afirmă profesor psiholog Ioana Omuț-Cherechianu, o promotoare a informării și 'a readucerii copilăriei adevărate pe pământ', după cum afirmă ea. 'Peste t
Sibiu: Prima endarterectomie efectuată cu succes la un pacient al Spitalului Clinic Județean de Urgență
Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu au reușit să efectueze, pentru prima dată, o endarterectomie, unui pacient în vârstă de 75 de ani căruia i-au fost îndepărtate plăcile de aterom care obturau complet artera iliacă externă și femurală comună, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de unitatea medicală.
Sibiu: Peste 600 de medici din țară și străinătate participă la conferința ''Monitorizarea pacientului critic''
Peste 600 de medici din țară și din străinătate vor discuta, joi și vineri, la Sibiu, despre monitorizarea pacienților în stare critică, în special din secțiile de anestezie și terapie intensivă (ATI), a declarat pentru AGERPRES, președintele conferinței, medicul Mihai Sava, din secția de ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență.
Olt: Al cincilea deces din cauza gripei AH1 în județ
O femeie în vârstă de 79 de ani a murit în urma infecției cu virusul gripal AH1, al cincilea caz de deces la o persoană bolnavă de gripă în acest sezon rece, au informat miercuri reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt. În toate cele cinci cazuri de deces la pacienții cu gripă a fost confirmată infe
Sibiu: 14 persoane au ajuns în ultimele zile la Urgență cu fracturi și traumatisme
Numărul pacienților care s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în ultimele zile cu fracturi și traumatisme după ce au căzut pe gheață și zăpadă este de 14, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a spitalului sibian, Cristina Bălău. '14 persoane s-au prezentat la Serviciul UPU al Spitalului Clinic Ju
Salvați Copiii estimează că reabilitarea și dotarea Maternității Polizu se vor finaliza într-o lună
Reprezentanții Salvați Copiii estimează că lucrările de reabilitare și dotare la Maternitatea Polizu București, de peste trei milioane de euro, care au presupus intervenții privind trei secții medicale, precum și dotarea cu aparatură medicală, se vor finaliza într-o lună. Potrivit unui comunicat al Salvați Copiii transmis miercuri, lucră
Iași: Peste 2.000 de specialiști, așteptați în martie la manifestările ocazionate de 'Zilele Spitalului Clinic de Recuperare'
Peste 2.000 de medici din diferite specialități, fizioterapeuți, psihologi, audiologi și asistenți medicali din toată țara sunt așteptați, în perioada 24 - 29 martie, la manifestările din cadrul 'Zilelor Spitalului Clinic de Recuperare Iași 2025'. Managerul Spitalului de Recuperare, Camelia Cumpăt, a declarat, miercuri, că î
Președinta CNAS: Oamenii din IT nu vin la salariile pe care le putem oferi; platforma este veche de 20 de ani
Resursa umană în domeniul IT la Casa Națională de Asigurări de Sănătate este una deficitară, pentru că specialiștii nu sunt motivați de salariile oferite și pleacă, a declarat, marți, președinta CNAS, Valeria Herdea, la Comisia de specialitate din Camera Deputaților. 'Orice problemă de natură managerială consistă în trei lucrur
Președinta CNAS: Platforma informatică trece printr-un proces de mentenanță; pacienții beneficiază de servicii medicale
Platforma informatică a sistemului de sănătate trece printr-un proces de mentenanță, a declarat, marți, președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, care a subliniat că pacienții beneficiază de servicii medicale. La finalul unei audieri a conducerii CNAS la Comisia de IT și Tehnologia Informației din Camera Deputaților,
Dr. Radu Țincu: Nu avem suficientă educație medicală pentru legalizarea drogurilor ușoare
Societatea românească nu este pregătită pentru legalizarea drogurilor ușoare, din cauza lipsei educației medicale care să permită o înțelegere corectă a fenomenului, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar doctor Radu Țincu, medic primar ATI, toxicolog, coordonatorul disciplinei de Toxicologie Clinică din cadrul Universității de Medicină
ANT: 22 de transplanturi renale și 11 hepatice de la începutul anului
Un număr de 22 de transplanturi renale și 11 hepatice au fost realizate de la începutul anului, a informat Agenția Națională de Transplant. Au mai fost realizate de la începutul anului 5 transplanturi de cornee și 5 de os-tendon. 'În primele săptămâni ale anului 2025, în România au fost 13 donatori, iar da