logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Alba: Secţia Neurologie a spitalului din Blaj, modernizată în regie proprie

Image

Secţia Neurologie a Spitalului Municipal Blaj a fost redeschisă, marţi, după trei luni, perioadă în care a trecut printr-un amplu proces de modernizare, fiecare salon beneficiind acum de baie proprie, cu facilităţi şi pentru persoanele cu dizabilităţi, aer condiţionat, televizor cu led şi, de asemenea, iluminat cu leduri, dar şi de internet wireless.

Lucrările s-au desfăşurat în regie proprie, din fondurile spitalului şi de către angajaţii unităţii, şi au costat aproximativ 150.000 de lei.

"Cred că a fost un imens avantaj faptul că am efectuat aceste lucrări în regie proprie, cu oamenii noştri. Dacă am fi apelat la o firmă specializată, probabil că nu am fi reuşit să facem toate dotările, pentru că preţul ar fi fost dublu. Aşa însă am putut să ne punem în practică toate ideile, iar lucrările au fost efectuate cu grijă, ca şi cum am fi muncit acasă la noi", a declarat, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, managerul interimar al Spitalului Municipal Blaj, Iacob Nicolae Suciu.

Concret, a fost înlocuită şi extinsă instalaţia electrică, au fost modernizate reţelele de apă şi canalizare, astfel încât să deservească noile facilităţi, iar saloanele au fost modernizate astfel încât pacienţii să beneficieze de condiţii cât mai bune de recuperare.

"Nimeni nu îşi aminteşte când a fost ultima dată modernizată această secţie, din ceea ce am discutat cu cei mai vechi colegi, de-a lungul timpului efectuându-se cel mult lucrări de zugrăvire a saloanelor", a adăugat managerul interimar.

În perioada în care cele cinci saloane, cu un total de 25 de paturi, sala de tratament şi oficiul au fost modernizate, pacienţii au fost relocaţi la Secţia Psihiatrie.

Pe lângă internet wireless, secţia a fost dotată şi cu telefonie, videointerfonie şi un sistem modern de supraveghere video.

Conducerea Spitalului Municipal Blaj şi-a exprimat speranţa că investiţiile de acest gen vor continua, urmând ca în funcţie de fondurile disponibile, să fie modernizate şi secţiile ATI şi UPU.

Prezent la ceremonia de reinaugurare a Secţiei Neurologie, primarul Gheorghe Valentin Rotar a apreciat iniţiativa conducerii spitalului de a efectua astfel de lucrări în regie proprie, aşa cum de altfel, în multe proiecte, procedează şi administraţia locală.

"Avantajul acestora este că au un preţ mai mic, pot fi adăugate îmbunătăţiri pe parcurs, în funcţie de necesităţi, fără a fi necesară refacerea caietului de sarcini, deci fără modificări legislative, care ar fi îngreunat perioada de implementare. Sper că această lucrare nu este decât începutul reabilitării integrale a tuturor secţiilor Spitalului Blaj şi cred că poate fi un model pentru orice spital din România, chiar şi pentru unul mult mai mare decât spitalul blăjean", a mai spus edilul. AGERPRES / (AS - autor : Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: spitalblaj.ro

Afisari: 37

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 05-11-2026 16:36

VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi

Sanatate 05-11-2026 13:27

INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA

Sanatate 05-11-2026 10:36

Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial

Sanatate 04-11-2026 22:13

SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027

Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san

Sanatate 04-11-2026 19:25

Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide

România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola

Sanatate 04-11-2026 18:47

Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț

Sanatate 04-11-2026 18:27

Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)

Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina

Sanatate 04-11-2026 18:04

Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc

Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co

Sanatate 04-11-2026 15:24

Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ

Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici

Sanatate 04-11-2026 14:19

Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr

Sanatate 04-11-2026 12:08

Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei

Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Sanatate 04-11-2026 11:19

Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia

O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.

Sanatate 04-11-2026 10:57

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica

Sanatate 04-11-2026 10:50

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala

Sanatate 03-11-2026 17:22

Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător

Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic