Ministrul Sănătăţii l-a demis pe managerul Institutului 'Marius Nasta'
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a decis demiterea managerului Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Gilda Popescu, la propunerea Comisiei de control de la MS, pentru nerespectarea obligaţiilor în domeniul managementului economico-financiar, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ministerului, Oana Grigore.
Fonduri europene pentru funcţionarea a peste 180 de centre comunitare integrate în zonele defavorizate
Peste 180 de centre comunitare integrate în zonele defavorizate vor fi înfiinţate, construite, reabilitate şi dotate anul viitor, prin accesarea de fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, dintre cele minim 180 de centre, 137 vor fi finanţate pe baza unei list
FACIAS sesizează Parchetul General cu privire la modul în care ministrul Sănătăţii a gestionat criza imunoglobulinei
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anunţat miercuri că sesizează Parchetul General cu privire la modul în care ministrul Sănătăţii şi celelalte persoane responsabile au gestionat criza imunoglobulinei, care a dus la decesul unei persoane. "Plângerea se referă la conduita pasivă a ministrul
ADOM: În 2018, trei burse integrale pentru medicii stomatologi
Asociaţia Dental Office Managers va oferi, anul viitor, trei burse integrale, în valoare totală de 20.000 de euro, medicilor stomatologi care vor să se întoarcă în ţară. "Am observat că, din păcate, mulţi dintre medicii care pleacă din ţară nu cunosc întru totul condiţiile din străinătate, nu ştiu că există ţări în care sunt
Managerul Spitalului Floreasca a demisionat; Claudiu Turculeţ: Mi-am depus demisia din motive personale
Claudiu Turculeţ, managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca, şi-a dat demisia de la conducerea instituţiei medicale. "Mi-am depus demisia din motive personale", a declarat marţi pentru AGERPRES Claudiu Turculeţ. Acesta şi-a înaintat luni demisia din funcţie. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu)
Bodog: 2.200 flacoane Pentaglobin, la spitalele din ţară
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, luni, că 2.200 de flacoane de Pentaglobin au fost trimise către toate unităţile spitaliceşti din ţară, iar în următoarele două săptămâni vor mai ajunge încă 900 de flacoane de Intratec (100 ml), 6.000 flacoane Pentaglobin (50 ml) şi 4.000 de flacoane Pentaglobin (100 ml), cantităţi ce vor acoperi nevoile pacien
Timiş: Trei intervenţii minim invazive neuro-endovasculare unice, în anevrisme cerebrale, încheiate cu succes la Spitalul Judeţean
Trei intervenţii minim invazive neuro-endovasculare unice, care au presupus proceduri de embolizare cerebrală de o complexitate majoră datorită tehnicilor folosite, complexităţii şi rarităţii patologiei, au fost efectuate cu succes în această săptămână în cadrul compartimentului de neuro-radiologie intervenţională a secţiei de Radiologie şi Imagistică Medic
Iaşi: Anchetă la cea mai mare maternitate din Moldova, după ce doi nou-născuţi au murit
Autorităţile ieşene au demarat o anchetă după ce în ultima vreme patru nou-născuţi au fost infectaţi cu Klebsiella la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi, iar doi dintre copii au murit. "Spitalul ne-a sesizat pentru că au fost patru copii infestaţi cu Klebsiella, din care doi au decedat. (...) A fost o infecţie asociată asistenţ
Cristian Grasu (Ministerul Sănătăţii): 478 de cazuri noi de HIV şi 121 decese în 2017
În România, în primul semestru al acestui an, au fost depistate 478 de cazuri noi de infectări cu HIV/SIDA, iar 121 de persoane infectate au decedat în 2017, potrivit datelor prezentate miercuri de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu. "În primul semestru din anul 2017 în România au fos
MS a pus în dezbatere un proiect privind aprobarea planului de măsuri pentru eliminarea treptată a utilizării amalgamului dentar
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere un proiect care prevede interzicerea utilizării amalgamului dentar în tratamentul dinţilor de lapte, la copii sub 18 ani şi la femeile însărcinate sau care alăptează, doar în cazul în care acest lucru este considerat strict necesar de către medicul stomatolog, din motive
(P) Dr. Bogdan Stănescu operează la Spitalului OncoFort
Dr. Bogdan Stănescu unul dintre cei
(P) Dr. Bogdan Stănescu operează la Spitalul OncoFort
Dr. Bogdan Stănescu unul dintre cei
(P) Campanie naţională “Avantaj dublu” de prevenţie a cancerului la sân şi a bolilor de tiroidă
Gral Medical desfăşoară până la 31.12.2018, în premieră, campania naţională “Avantaj Dublu” în cadrul căreia se desfăşoară concomitent, 2 programe de
(P) Dr. Bogdan Stănescu operează la Spitalul OncoFort
Dr. Bogdan Stănescu unul dintre cei
(P) Dr. Bogdan Stănescu operează la Spitalul OncoFort
Dr. Bogdan Stănescu unul dintre cei




