Adela Burcea (Asociaţia Copiilor cu Dizabilităţi): Foarte multe cazuri de autism, diagnosticate la vârste mari
În România sunt aproximativ 30 de mii de persoane care suferă de tulburări din spectrul autist, cercetările arătând că un diagnostic de autism poate fi pus cu certitudine în jurul vârstei de doi ani, a afirmat, marţi, în cadrul unui simpozion, reprezentantul Asociaţiei Copiilor cu Dizabilităţi, Adela Burcea, precizând însă că f
Nouă spitale vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Bucureşti în perioada 6 - 9 aprilie
Nouă spitale din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada 6 - 9 aprilie. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, spitalele de adulţi şi copii care vor asigura asistenţa medicală de urgenţă sunt: - Spitalul Cl
Timiş: Zece sugari cu boală diareică acută, internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş"
Zece copii cu vârsta sub un an au fost internaţi în ultima săptămână la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, cu boală diareică acută, şase dintre aceştia fiind spitalizaţi duminică. "Sunt zece copii internaţi cu boala diareică acută, sunt sugari cu vârsta de sub un an. Şase dintre aceştia au fost int
Sorina Pintea a trimis o circulară medicilor privind procedurile de diagnosticare a copilului cu tulburări din spectrul autist
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a transmis, cu prilejul Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, o circulară către medicii de familie prin intermediul direcţiilor de sănătate publică din ţară, pentru a le reaminti procedurile de diagnosticare şi importanţa depistării precoce a copilului cu tulburări din spectrul autist.
Medic: Incidenţa în cazul autismului creşte; nu avem o cauză certă identificată pentru această afecţiune
Numărul copiilor care suferă de autism a crescut în toată lumea, a declarat luni Liana Kobylinska, medic specialist în psihiatrie pediatrică la Spitalul de Psihiatrie Titan ''Dr. Constantin Gorgos''. Potrivit unui studiu realizat de medicii români în anul 2016, numărul copiilor diagnosticaţi
Ministrul Sănătăţii: Centrul Comunitar din comuna giurgiuveană Gostinari, o reţetă de succes
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a aflat luni, în comuna giurgiuveană Gostinari, unde, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, a dat startul unei campanii de conştientizare a populaţiei. "În fiecare an Organizaţia Mondială a Sănătăţii are un slogan pentru Ziua Mondială a Sănătăţii, anul acesta sloganul este:
Colegiul Farmaciştilor Bucureşti: 32 de farmacii deschise permanent în perioada Paştelui
Asistenţa cu medicamente şi servicii farmaceutice a populaţiei Capitalei în perioada sărbătorilor de Paşte va fi asigurată de un număr de 32 de farmacii cu program permanent şi un număr de 232 de farmacii cu program semi-permanent, precizează Colegiul Farmaciştilor Bucureşti într-un comunicat de presă. "Pentru a veni în întâm
Arafat: Provocările noi care apar impun ca personalul de intervenţie să fie din ce în ce mai bine pregătit
Provocările noi care apar impun o pregătire şi o perfecţionare continuă a personalului de intervenţie, a declarat duminică secretarul de stat în MAI Raed Arafat, cu ocazia inaugurării la Făgăraş a unui centru de pregătire şi antrenament pentru pompieri. ''Este un centru de pregătire continuă a pompierilor. A fost o lipsă în ţară a acestor c
Prevederile noului contract-cadru în domeniul sănătăţii intră în vigoare din 1 aprilie
Creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora sunt măsuri din noul contract-cadru pe anul 2018, care va intra în vigoare din data de 1 aprilie. Actul normativ prevede că, începând cu d
Sorina Pintea afirmă că vor fi create 92 de registre naţionale la nivelul sistemului de sănătate
92 de registre naţionale vor fi create la nivelul sistemului de sănătate, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. "Este obligatoriu ca la nivelul societăţii să existe aceste registre şi pot să vă spun că tot discutam despre ele, dar în sfârşit le-am definit, le-am legiferat. În Ordonanţa de Urgenţă 8 publicată pe 1 martie d
CASMB anunţă organizarea sesiunii de contractare pentru furnizarea de servicii medicale în perioada 3-30 aprilie
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a anunţat vineri organizarea în perioada 3 - 30 aprilie a sesiunii de contractare pentru furnizarea de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, îngrijiri medicale/paliative la domiciliu. "Hotărârea Guvernului nr.140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contr
Cristian Grasu (Ministerul Sănătăţii): România ar avea nevoie să facă aproximativ 300 de operaţii pe cord la copii pe an
România ar avea nevoie să facă aproximativ 300 de operaţii pe cord la copii pe an, însă, pentru a atinge această ţintă, este nevoie ca facilităţile medicale unde se efectuează asemenea operaţii să fie dispersate "echitabil" în ţară, a declarat, vineri, la o dezbatere, Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. &
Preşedintele AESM, Silviu Rusu: Pe o scară valorică de la 1 la 10, sistemul sanitar românesc este între 6 şi 7
Pe o scară valorică de la 1 la 10, sistemul sanitar românesc este între 6 şi 7, dar România merge pe un trend bun, susţine preşedintele Asociaţiei Evaluatorilor de Servicii Medicale (AESM), Silviu Rusu. Prezent vineri la Buzău la workshop-ul regional "Ameliorarea calităţii vieţii pacienţilor spitalizaţi: evaluare şi perspective", şe
INSP: 215 cazuri noi de rujeolă - raportate în această săptămână; numărul total a ajuns la 11.784
215 cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, numărul total ajungând la 11.784, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Conform sursei citate, numai în săptămâna 26 - 30 martie au fost raportat
Comisia de Disciplină a CMR: 376 de medici, sancţionaţi în perioada 2006 - 2017; 19 - anul trecut
Un număr de 376 de medici au fost sancţionaţi în perioada 2006 - 2017 pentru diferite abateri, potrivit unui centralizator al Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor. Potrivit sursei citate, anul trecut au fost sancţionaţi 19 medici - 11 cu mustrare, 6 cu avertisment, unul cu vot de blam şi unul cu interdicţia de a mai practica