Pintea: 10% din angajaţii din sănătate riscă să aibă salarii diminuate; soluţiile le-am prezentat acum o lună
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat, vineri, după întâlnirea cu sindicaliştii din sistem, că aproximativ 10% din angajaţii din sistemul sanitar riscă să aibă salarii mai mici, dar a subliniat că există o prevedere legală prin care această problemă poate fi soluţionată de către managerii spitalelor. "Aproximativ 10% din (angajaţii din
Ministrul Pintea: Sunt medici care câştigă 22.000 de lei net; sunt şi greşeli de interpretare a legii
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat, vineri, după întâlnirea cu sindicalişti din sistem, că există posibilitatea ca managerii spitalelor să acopere creşterile salariale, adăugând că sunt medici care câştigă între 15.000 şi 22.000 de lei. ''Există posibilitatea ca managerii să acopere
Bubenek (Institutul C.C.Iliescu): E păcat ca o lege excepţională să nu poată fi pusă în aplicare din cauza unor amănunte
Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare ''Prof. C. C. Iliescu'', Şerban Bubenek, prezent vineri alături de angajaţii instituţiei, care protestau în curtea unităţii medicale, a declarat că veniturile medicilor şi asistentelor vor creşte, dar că în cazul altor categorii vor apărea diminuări. "
Pintea: În cazul personalului auxiliar veniturile pot să scadă, ca urmare a aplicării noului regulament privind sporurile
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că, în cazul personalului auxiliar, este posibil să apară scăderi de venituri, ca urmare a aplicării noului regulament privind sporurile. "Nu există problemă cu asigurarea finanţării. Majorările salariale, aşa cum am mai spus, au fost la nivelul 2022 pentru medici, a
Sindicalişti din Sănătate - discuţii cu miniştrii Sorina Pintea şi Lia Olguţa Vasilescu (surse)
Reprezentanţi ai sindicatelor din Sănătate discută vineri cu miniştrii Sorina Pintea şi Lia Olguţa Vasilescu, în contextul nemulţumirilor legate de sporuri, au declarat pentru AGERPRES surse din sistem. Întâlnirea cu ministrul Sănătăţii şi cu cel al Muncii are loc la sediul Ministerului Sănătăţii.
Neamţ: DSP confirmă diagnosticul de rujeolă la bebeluşul care a decedat
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a confirmat, joi, diagnosticul de rujeolă la bebeluşul în vârstă de 10 luni, din Târgu Neamţ, care a
Iaşi: Chirica propune alocarea de bani de către primărie şi Guvern pentru reparaţiile la Institutul de Boli Cardiovasculare
Primarul Mihai Chirica a anunţat joi că a iniţiat demersurile pentru convocarea unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Iaşi care să decidă alocarea, în regim de urgenţă, din fondul de rezervă al primăriei a unei sume de bani pentru reparaţiile necesare pentru redeschiderea Institutului de Boli Cardiovasculare în urma incendiului din urmă cu o zi.
Iaşi: Secţii ale Spitalului ''C.I.Parhon'', nefuncţionale după incendiul de la Institutul de Boli Cardiovasculare - aflat în aceeaşi clădire
Mai multe secţii ale Spitalului ''C. I. Parhon'' din Iaşi sunt nefuncţionale, cele trei etaje ale unităţii medicale fiind afectate de apa folosită pentru stingerea incendiului iscat la Institutul de Boli Cardiovasculare ''I. M. Georgescu'', aflat în aceeaşi clădire, au declarat, joi, pentru AGERPRES, re
INSP: 123 de persoane au murit din cauza gripei
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 123, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Ultima persoană care a murit din cauza gripei avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinată.
Managerul IBCV Iaşi: Scopul principal a fost să salvăm viaţa pacienţilor şi a personalului
Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) "I. M. Georgescu", Grigore Tinică, afirmă în legătură cu incendiul de marţi noapte că scopul principal în situaţia creată a fost salvarea pacienţilor şi personalului. "Scopul principal a fost să salvăm viaţa pacienţilor şi a personalului, ulterior, să transferăm pacienţii aflaţi &
Dr. Horaţiu Suciu: Croaţia face 40 de transplanturi de cord pe an, 11 la un milion de locuitori; la noi, un transplant la 20 de milioane
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, profesor doctor Horaţiu Suciu, a declarat miercuri, după realizarea primului transplant cardiac din acest an din România, că în Croaţia se fac 40 de transplanturi de cord pe an, adică 11 transplanturi la un milion d
Primul transplant de cord din acest an în România, la IUBCvT Târgu Mureş, după o întrerupere de nouă luni
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, profesor doctor Horaţiu Suciu, a anunţat că miercuri a avut loc primul transplant de cord din acest an din România, după nouă luni de întrerupere a acestei activităţi, din cauza lipsei donatorilor. Po
Iaşi: Reprezentanţii Institutului de Boli Cardiovasculare depun eforturi pentru reluarea activităţii după incendiu
Reprezentanţii Institutului de Boli Cardiovasculare "I. M. Georgescu" din Iaşi depun toate eforturile pentru reluarea în cel mai scurt timp a activităţii unităţii medicale, după incendiul din noaptea de marţi spre miercuri, care a produs pagube materiale importante. "În urma incendiului din data de 11 aprilie, prima misiune a fost să
Iaşi: Unul dintre pacienţii de la ATI mutaţi la alt spital după izbucnirea incendiului la IBCV a murit
Unul dintre pacienţii transferaţi de la Terapie Intensivă, din clădirea în care a avut loc
Protest la Institutul "Marius Nasta"; micşorarea sporurilor, principala nemulţumire
Asistente medicale, infirmiere, dar şi medici şi personal auxiliar au protestat miercuri la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", principala nemulţumire fiind legată de micşorarea sporurilor. "Sporurile sunt principala cauză (n.r. - a protestului), dar şi veniturile salariale nemajorate la infirmiere şi îngrijitoare. Se discută d