Managerul Spitalului ''Sf. Maria'': S-a semnat un protocol pentru construirea unei clădiri noi
Managerul Spitalului ''Sfânta Maria'', Narcis Copcă, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte extinderea unităţii medicale, precizând că, în urmă cu o zi, a fost semnat un acord pentru construirea unei noi clădiri. El a susţinut că în noua construcţie va funcţ
Dr. Irinel Popescu: Încercăm să promovăm transplantul hepatic de la donatorul în viaţă
Prof. dr. Irinel Popescu a declarat joi, referindu-se la programul de transplant hepatic, că se încearcă promovarea transplantului de la donatorul în viaţă. "Noi funcţionăm pe model european vestic în general, în care cea mai mare parte a operaţiilor de transplant sunt cu ficat întreg de la donat
Numărul de donatori de organe s-a înjumătăţit în anul 2017 faţă de 2016
Numărul de donatori de organe s-a înjumătăţit în România în anul 2017 faţă de 2016, a declarat vineri medicul Carmen Pantiş, coordonator al Programului de transplant din judeţul Bihor. "Un număr de 65 de donatori reali care au fost identificaţi, declaraţi şi prelevaţi în România (n.r. - anu
Iaşi: Institutul de Psihiatrie Socola şi managerul său, nominalizaţi la două prestigioase premii internaţionale
Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi şi managerul acestuia, dr. Gabriel Oprişanu, au fost nominalizaţi la două dintre cele mai importante premii care se acordă la nivel internaţional în sfera medicală. Medicul Gabriel Oprişanu a declarat, vineri, că premiile sunt acordate de Global Club of Leaders, o organizaţie care are sed
Dr. Gabriel Oniscu: Transplantul este singura şansă de supravieţuire pentru foarte mulţi pacienţi
Transplantul este singura şansă de supravieţuire pentru foarte mulţi pacienţi, a declarat joi, la Iaşi, medicul Gabriel Oniscu, secretarul Societăţii Europene de Transplant. Aflat la Iaşi pentru a lua parte la un forum internaţional privind transplantul, medicul primar Gabriel Oniscu a subliniat importanţa unei bune pregătiri a personalului medical în ac
Primul pacient transplantat pulmonar a fost externat de la Spitalul Colentina
Primul pacient transplantat pulmonar în România a fost externat joi de la Spitalul Colentina, unde fusese internat pentru recuperare respiratorie. "Pacientul s-a externat în jurul orei 13,30 în perfectă stare din punct de vedere clinic. A fost internat pentru recuperarea respiratorie", au declarat pentru AGERPRES surse medical
Prof. dr. Maria Dorobanţu: Există o prevalenţă încă foarte crescută a hipertensiunii arteriale
Preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune Arterială, prof. dr. Maria Dorobanţu, a declarat joi că există încă o prevalenţă foarte mare a hipertensiunii arteriale şi atenţionează că unul dintre factorii care favorizează creşterea tensiunii arteriale este sarea. "Hipertensiunea arterială are o prevalenţă mare
Peste 4.000 de participanţi la Congresul UMF ''Carol Davila''
Profesori, medici de diferite specialităţi, medici rezidenţi, studenţi participă de joi până sâmbătă la cea de-a VI-a ediţie a Congresului ''Perspective interdisciplinare'', organizat la Palatul Parlamentului de UMF ''Carol Davila''. Iniţiere, evoluţie, excelenţă - acestea sunt cele trei
CNAS: S-au finalizat pregătirile legislative pentru negocierea de noi contracte cost-volum/cost-volum-rezultat
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, au aprobat Ordinul comun care detaliază modul de aplicare a noilor mecanisme de încheiere şi de derulare a contractelor de tip cost-volum sau cost-volum-rezultat, reglementate prin OUG nr. 32/2018. CNAS reaminteşte, într-un comunicat transmis
Memorandum de înţelegere între Ministerele Sănătăţii din România şi Portughalia
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a semnat miercuri cu omologul din Republica Portugheză un memorandum de înţelegere între ministerele de resort, care are ca scop dezvoltarea colaborării în domeniul sănătăţii, schimbul de informaţii şi de bune practici şi a modului de administrare al sistemului sanitar. Potrivit unui comunicat de presă al M
Ministerul Sănătăţii: Livrarea de vaccin ROR către DSP-uri a început pe 31 mai
Livrarea către Direcţiile de sănătate publică a 410.000 de doze de vaccin ROR a început pe 31 mai pentru imunizarea copiilor eligibili, dar şi a celor restanţi, conform calendarului transmis de către furnizor la Ministerul Sănătăţii. Potrivit unui comunicat de presă al MS, joi se va încheia procesul de livrare a celor 198.000 de doze de vaccin Hepa
Pacienţii cronici afirmă că este nevoie de publicarea protocoalelor terapeutice pentru noile tratamente
Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) a afirmat miercuri, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, că pentru cele 19 medicamente incluse pe lista medicamentelor compensate şi gratuite este nevoie de publicarea cât mai urgentă a protocoalelor terapeutice. Asociaţia propune ca, în viitor, odată cu publicarea Hotă
Pentru prima dată, un copil român cu autism va beneficia de terapie cu propriile celule stem în SUA
Un copil din România, diagnosticat cu tulburări de spectru autist, urmează să fie tratat cu propriile celule stem recoltate din sângele cordonului ombilical, terapia urmând a avea loc la Duke University Medical Center (SUA), unul dintre centrele internaţionale cu experienţă în transplant şi în medicina regenerativă. "Pentru p
Cel mai modern sistem de operaţie în neurochirurgie şi chirurgie spinală - inaugurat joi, la Iaşi
Cel mai modern sistem de operaţie în domeniul neurochirurgiei şi chirurgiei spinale din sud-estul Europei va fi inaugurat, joi, la Spitalul Clinic de Neurochirurgie ''Prof. dr. Nicolae Oblu'' din Iaşi. Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Lucian Eva, a declarat miercuri, într-o conferin
Dragoş Vinereanu (SRC) susţine că trebuie crescută accesibilitatea la tehnicile noi din fibrilaţia atrială
Societatea Română de Cardiologie, în parteneriat cu Societatea de Neurologie din România, Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, solicită acţiuni din partea autorităţilor din sănătate şi susţinere pentru reducerea numărului de decese şi dizabilităţi severe cauzate de accidentele vasculare cerebrale cau

