ANT - replică la informaţiile privind prelevările ilegale de organe: Agenţia de Transplant nu are legătură cu traficul de persoane
Agenţia Naţională de Transplant subliniază, miercuri, într-un comunicat de presă, că nu are nicio legătură cu traficul de persoane. "Ca urmare a informaţiilor false apărute în spaţiul public, legate de prelevările ilegale de organe, Agenţia Naţională de Transplant este îndreptăţită să facă o serie de clarificări: ştirile care pun la &ici
Argeş: Ministerul Sănătăţii a lansat la Piteşti un program de screening pentru tuberculoză
Ministerul Sănătăţii a lansat marţi, la Piteşti, un program de screening pentru tuberculoză, cel mai amplu din ultimii 30 de ani, ce se va derula pe o perioadă de cinci ani, la nivel naţional, în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă prin POCU, în valoare de 14,4 milioane de euro, se arată într-un comunicat al organizatorilor. Proie
Spitalul Universitar: Solicitarea de bani sau atenţii de către medici sau asistente nu este un fenomen reprezentativ
Reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) au afirmat marţi că solicitarea de bani sau "atenţii" de către medici sau asistente nu este un fenomen reprezentativ pentru unitatea medicală. Reacţia SUUB vine după publicarea clasamentului "Sinteza principalului indicator de monitorizare a performanţelor măsuril
Mureş: Un bărbat de 52 de ani, din judeţul Iaşi, a primit o inimă nouă la IUBCVT Târgu Mureş
Un bărbat în vârstă de 52 ani, din judeţul Iaşi, aflat într-o stare extrem de gravă, a primit, duminică noaptea, o inimă nouă în urma celui de-al cincilea transplant de cord din acest an din ţară, realizat la Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş de o echipă condusă de şeful Clinicii de Chirurgi
Alexandru Rafila (Societatea Română de Microbiologie): Propunem un proiect de compensare a vaccinurilor antigripale pentru copiii mici
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a prezentat marţi un proiect-pilot de compensare a vaccinului antigripal pentru copiii cu vârste între 6 luni şi 5 ani, categorie vulnerabilă potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. "Ca urmare a unor studii pe care le-am făcut de-a lungul timpului, am
Societatea Română de Cardiologie solicită un plan naţional de control al bolilor cardiovasculare
Societatea Română de Cardiologie solicită un plan naţional de control al bolilor cardiovasculare pentru acces la servicii de prevenţie primară şi secundară, în contextul în care 60% dintre decesele din fiecare an se datorează acestor afecţiuni. "Avem nevoie de implementarea unor noi linii terapeutice şi de noi proceduri,
Brăila: Spitalul Judeţean de Urgenţă - pe locul al doilea în topul mitei în unităţile medicale, întocmit de Anti-Bribery Synergy
Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila se află pe locul al doilea într-un top al mitei, întocmit de Anti-Bribery Synergy pe baza răspunsurilor pacienţilor din 352 unităţi medicale din întreaga ţară. Anti-Bribery Synergy, un organism de certificare acreditat internaţional şi cu operaţiuni la nivel global specializat în audit, evaluare şi ce
Timiş: Activitatea secţiei de Radioterapie a Spitalului Municipal a fost reluată
Activitatea în secţia de Radioterapie a Spitalului Municipal din Timişoara a fost reluată, după ce Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a prelungit autorizaţia de funcţionare a acceleratorului linear cu care sunt trataţi, zilnic, între 80 şi 100 de bolnavi de cancer. "Activitatea acceleratorului linear a fost relua
Olt: Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a cumpărat 300 de paturi noi, o investiţie de 3,6 milioane de lei
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina a cumpărat 300 de paturi noi, majoritatea pentru saloanele din blocul Medical şi pentru Secţia psihiatrie, potrivit managerului Cătălin Rotea, care a precizat că se ajunge astfel ca o jumătate din paturile unităţii sanitare să fie noi. Rotea a menţionat că înlocuirea paturilor şi a mobilierului din saloanele spi
Arad:DSP a solicitat peste 27.000 de doze de vaccin antigripal, cu aproximativ 50% mai multe decât în 2018
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a solicitat Ministerului Sănătăţii un număr de 27.424 doze de vaccin antigripal pentru sezonul rece, cu peste 50% mai multe decât în anul anterior, anunţând că va promova intens importanţa imunizării populaţiei cu risc, însă judeţului i-au fost repartizate doar 19.470 de doze. Directorul DSP Arad,
Brăila: Spitalul Judeţean de Urgenţă nu are secţie de diabet din lipsă de medici
Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila nu are secţie de diabet, ci doar un compartiment care se ocupă de cei peste 13.000 de pacienţi care suferă de această boală, deoarece normativul prevede existenţa a trei medici diabetologi pentru înfiinţarea unei secţii, iar unitatea are doar doi. "Nu avem doctori. În momentul &
Spitalul Elias: Mario Iorgulescu a părăsit unitatea medicală; continuă tratamentul într-o ţară UE
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias anunţă că Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a părăsit luni unitatea medicală, urmând a continua tratamentul în străinătate. "În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, paci
Timiş: Reluarea activităţii Secţiei de radioterapie a bolnavilor oncologici încă aşteaptă avizul CNCAN
Activitatea Secţiei de radioterapie a Spitalului Municipal din Timişoara este încă blocată de avizul pe care îl aşteaptă de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), cu toate că instituţia a trimis dosarul din luna mai, iar CNCAN trebuia să anunţe în 30 de zile dacă dosarul era incomplet, a declarat luni, pentru AGERPRES, manager
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1.500.000 de doze de vaccin antigripal
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat anul acesta 1.500.000 de doze de vaccin antigripal, cu aproximativ 200.000 mai multe faţă de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, transmis luni AGERPRES,
Ministerul Sănătăţii: Una dintre victimele accidentului de luni dimineaţă de la Şindriliţa - în stare gravă la Spitalul Floreasca
Una dintre victimele accidentului rutier care a avut loc luni dimineaţa în localitatea Şindriliţa, pe DN2 Bucureşti - Urziceni, este internată în stare gravă la Spitalul Floreasca, în comă, intubată, la secţia de Reanimare Neurochirurgie, informează Ministerul Sănătăţii. Un număr de 14 victime ale accidentului au fost transportate la spitale
