Rafila: Nota pentru sistemul de sănătate - între 7 şi 8; important este trendul
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că sistemul de sănătate din România merită o notă între 7 şi 8 şi afirmă că, totuşi, în ciuda problemelor cu finanţarea, oferă 'servicii satisfăcătoare' pacienţilor. "Nota pentru sistemul de sănătate din România e undeva între 7 şi 8, dar de multe ori nu nota este impor
Rafila spune că Ministerul Sănătăţii lucrează la înfiinţarea de centre speciale pentru victimele consumului de droguri
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, duminică, un mesaj de sprijin pentru victimele consumului de droguri, în care subliniază că ministerul lucrează pentru ca în toată ţara să existe centre specializate pentru tratament şi consiliere. "Cred în voi! Suntem împreună ca să poţi face faţă adicţiei. S-au f
Campanie privind alimentaţia sănătoasă la vârsta şcolară
Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al Direcţiilor de sănătate publică, desfăşoară pe parcursul lunii noiembrie campania "Ce, cât şi cum mănâncă un copil isteţ" privind principiile unei alimentaţii sănătoase la vârsta şcolară care se adresează copiilor din ciclul primar de învăţământ, părinţi
INSP: 82.050 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 23 - 29 octombrie
Un număr de 82.050 cazuri de infecţii respiratorii - gripă clinică, IACRS şi pneumonii - au fost raportate în săptămâna 23 - 29 octombrie, a informat, vineri, Institutul Naţional de Sănătate Publică. "În săptămâna 23.10.2023 - 29.10.2023 (S43/2023) au fost raportate: 82.050 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi p
Ministerul Sănătăţii a demarat procedura de digitalizare a sistemului de raportare al stocurilor de medicamente, cu 200.000 de euro, prin PNRR
A fost demarată procedura pentru digitalizarea sistemului de raportare al stocurilor de medicamente, o investiţie în valoare de peste 200.000 de euro, finanţată prin PNRR, anunţă Ministerul Sănătăţii. Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de instituţie, implementarea proiectului presupune crearea u
Hunedoara: Zece pacienţi salvaţi prin cardiologie intervenţională, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva
Zece pacienţi cu boli de inimă au primit o nouă şansă la viaţă în urma unor proceduri de cardiologie intervenţională desfăşurate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, fiind pentru a doua oară, în ultimele 30 de zile, când la această unitate medicală se efectuează astfel de intervenţii complexe.
CJ Arad continuă proiectul Complexului Matern-Pediatrie, de 115 milioane de euro, retras de Guvern din PNRR
Consiliul Judeţean (CJ) Arad continuă proiectul construirii unui complex matern-pediatrie, estimat la 115 milioane de euro, care iniţial a fost pe lista de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar în luna septembrie ministrul Sănătăţii a anunţat că a fost scos odată cu alte cinci proiecte din ţară.
Rafila: 5% dintre părinţi înscriu copiii la cursurile de educaţie pentru sănătate; puţine şcoli au aceste cursuri
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că doar aproximativ 5% dintre părinţi îşi înscriu copiii la cursurile de educaţie pentru sănătate, dar precizează că numărul şcolilor unde se fac aceste cursuri este mic. "Acest program l-am lansat personal în 2002, se numea 'educaţie pentru sănătate în şcoala rom&a
Rafila: Centrele pentru mari arşi, în construcţie; vor fi gata în prima parte a anului 2025
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că centrele pentru mari arşi sunt în construcţie şi vor fi gata în prima parte a anului 2025, iar personalul medical este antrenat şi, în acest domeniu, "lucrurile s-au schimbat faţă de acum opt ani". "Centrele pentru marii arşi sunt în construcţie, cel mai av
Baciu: Numărul pacienţilor înscrişi în Programul de boli cardiovasculare a crescut cu mai bine de o treime în trei ani
Numărul pacienţilor înscrişi în Programul naţional de boli cardiovasculare a crescut într-un interval de 3 ani, din 2020 până în 2022, cu mai bine de o treime, de la 23.018 la 32.445, a informat, miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu. "Pentru a avea o inimă sănătoasă şi
INSP: 41,8% dintre cazurile de COVID de săptămâna trecută - în Bucureşti şi judeţele Timiş, Cluj, Sibiu şi Braşov
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în săptămâna 23 - 29 octombrie, 41,8% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Cluj, Sibiu şi Braşov. Săptămâna trecută, au fost înregistrate 5.030 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au f
Rafila: Noua lege a salarizării va elimina inechităţile salariale referitoare la gărzile medicilor
Noua lege a salarizării va elimina inechităţile salariale referitoare la gărzile medicilor, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "În mod evident, poate că regândirea în următorii ani, în cadrul Strategiei Naţionale de Sănătate, a modului de acordare a serviciilor medicale, trebuie să ofere şi un
Dr. Diana Păun: Trebuie să ne concentrăm eforturile asupra informării despre legătura dintre HPV şi cancer
Consilierul prezidenţial Diana Păun a pledat, marţi, pentru educaţia pentru sănătate, precum şi pentru concentrarea eforturilor asupra informării despre legătura dintre HPV şi cancer. Prezentă la un eveniment prilejuit de lansarea acţiunii de vaccinare HPV, organizat de Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor, Diana Păun a apreciat această i
Rafila: Vaccinul anti HPV - unul dintre cele mai rezistente, cu foarte puţine reacţii adverse
Vaccinul anti HPV este unul dintre cele mai bune, rezistente, cu foarte puţine reacţii adverse, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la un eveniment prilejuit de lansarea acţiunii de vaccinare HPV. El a amintit că în România vaccinarea anti HPV a fost un mare eşec, mortalitatea din ţara noastră cauzată de canceru
Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului ''Grigore Alexandrescu'', dotată cu aparatură medicală de ultimă generaţie
Salvaţi Copiii România a dotat Secţia Clinică de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" cu aparatură medicală de ultimă generaţie, în condiţiile în care majoritatea cazurilor cu arsuri peste 20% din suprafaţa corpului ajung în această sec