Grupul de Comunicare Strategică: Român rezident în Lombardia, depistat cu infecţie cu COVID-19
Un cetăţean român, rezident în Lombardia, Republica Italiană, a fost depistat cu infecţie cu COVID-19, informează joi seară Grupul de Comunicare Strategică. "Conform informaţiilor comunicate de către autorităţile italiene, cetăţeanul are simptome uşoare, fiind în autoizolare la domiciliu", mai precizează sursa citat
Caraş-Severin: Locatarilor unui bloc din Moldova Nouă le vor fi făcute analize, după o scurgere de mercur
Locatarilor unui bloc din oraşul Moldova Nouă le vor fi recoltate probe, vineri, pentru efectuarea analizelor medicale, după ce alţi doi locatari din imobil, mamă şi fiu, şi-au făcut analizele din proprie iniţiativă, rezultatele arătând o depăşire a valorilor de mercur din organism. "În cursul zilei de azi (joi, 5 martie - n.r.), directorul ex
Peste 31.000 de persoane testate în cadrul campaniei 'HepC ALERT'
Un număr de 490 de persoane din cele peste 31.000 testate în cadrul campaniei "HepC ALERT" au fost detectate cu infecţie cu virus hepatic C, conform rezultatelor prezentate joi în cadrul unei conferinţe. Astfel, prevalenţa globală a infecţiei cu virus hepatic C în lotul testat a fost de 1,39% (490 pacienţi cu infecţie necunoscută, d
Grupul de Comunicare Strategică: Trei dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 au fost declarate vindecate
Trei dintre cele şase persoane diagnosticate cu COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României au fost declarate vindecate, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică. "Primul caz depistat în ţară, bărbatul din judeţul Gorj, a fost externat. Ceilalţi doi pacienţi, femeia în vârstă de 38 de ani şi bărbatul în vârstă
Galaţi: Bărbat amendat cu 10.000 lei pentru că nu a respectat condiţiile de izolare la domiciliu
Un bărbat care s-a întors la Galaţi, din Lombardia, pe 28 februarie, a fost amendat cu 10.000 lei, după ce medicii epidemiologi împreună cu poliţiştii gălăţeni au constatat că acesta nu a respectat condiţiile de izolare la domiciliu, au anunţat, joi, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică(DSP) Galaţi. Potrivit sursei citate, bărbatul a deveni
Alexandru Rafila spune că noul coronavirus a apărut de la liliac, însă a existat o gazdă intermediară
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a precizat joi că studiile genetice arată că noul tip de coronavirus provine de la liliac, dar că a mai existat o gazdă intermediară de la care s-a transmis la om. "Cu siguranţă, el s-a transmit de la animal la om. Studiile genetice arată că sursa este un coronavirus de la liliac, da
Coronavirus/ GCS: Rezultatul testelor în cazul femeii de la Timişoara şi bărbatului de 47 de ani - negative
Rezultatul testelor în cazul femeii de 38 de ani şi bărbatului de 47 de ani din Timişoara, confirmaţi cu noul tip de coronavirus, sunt negative, informează joi Grupul de Comunicare Strategică. "Femeia de 38 de ani - rezultatul este negativ, fiind al doilea test realizat cu rezultat negativ. Bărbatul de 47 ani - rezultatul este negativ, după ce &icir
Rafila: Testele de biologie moleculară nu prea dau rezultate false
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat joi că testele de biologie moleculară pentru identificarea noului tip de coronavirus "nu prea dau rezultate false". Potrivit lui Rafila, riscul este mic ca un test să fie fals pozitiv, pentru că sensibilitatea testelor este ridicată. &q
Tătaru (MS), precizări legate de coronavirus: 10% din paturile unităţilor de Terapie Intensivă să fie păstrate
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că 10% din paturile din fiecare unitate de Terapie Intensivă trebuie păstrate pentru cazurile de coronavirus. ''La nivelul întregii ţări avem peste 2.500 de paturi de boli infecţioase, din care 92 sunt la Terapie Intensivă - peste 4.000
Nelu Tătaru (Ministerul Sănătăţii): 38 de persoane în carantină, peste 13.000 în izolare
Secretarul de stat Nelu Tătaru din Ministerul Sănătăţii a declarat joi că, în prezent, la nivel naţional, sunt în carantină 38 de persoane, iar peste 13.000 sunt în autoizolare. "În România - şase cazuri confirmate, un caz vindecat, celelalte cinci cazuri sunt în clinicile
Timiş: DSP recoltează probe, pe teren, de la contacţii elevului cu coronavirus şi ai primei paciente pozitive
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş sunt pe teren, joi, pentru recoltarea probelor biologice de la contacţii apropiaţi ai tânărului în vârstă de 16 ani diagnosticat şi internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr.Victor Babeş" Timişoara, precum şi de la contacţi
Declaraţii de presă susţinute de secretarul de stat Nelu Tătaru şi prof. dr. Alexandru Rafila
Secretarul de stat Nelu Tătaru şi prof. dr. Alexandru Rafila susţin declaraţii de presă, la sediul Ministerului Sănătăţii, Sala de consiliu - et. 2, în noul context de răspândire a COVID-19, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.
Iaşi: Pacientul din Suceava, confirmat cu COVID-19, nu are o stare generală care să pună probleme
Pacientul adus de la Suceava după ce a fost confirmat cu noul coronavirus nu are o stare generală care să pună probleme medicilor, a declarat joi, presei, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ. Potrivit acesteia, manifestările bolii sunt specifice ca ale unei gripe, dar nu în form
Grupul de Comunicare Strategică: 38 de persoane în carantină; 11.311 de persoane sunt în izolare la domiciliu
Un număr de 38 de persoane sunt în carantină instituţionalizată la nivel naţional pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus), iar alte 11.311 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală, informează Grupul de Comunicare Strategică.
Timiş: Contacţilor apropiaţi ai băiatului de 16 ani cu coronavirus li se iau probe pentru analize; cursurile în clasa sa, sistate
Contacţilor direcţi ai băiatului de 16 ani diagnosticat şi internat, miercuri, cu coronavirus li se vor preleva probe pentru a fi analizate la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, a informat instituţia, într-un comunicat de presă. În urma anchetei epidemiologice a Direcţ
