INSP: Definiţiile de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus, actualizate
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a actualizat definiţia de caz suspect sau confirmat cu COVID-19, dar şi noţiunea de ''contact apropiat'', venind cu precizări legate de persoanele care pot intra în aceste categorii. Potrivit site-ului INSP, cazul suspect de coronavirus este:
Covasna: Încă patru medici de la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe, diagnosticaţi cu COVID-19
Alţi patru medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe au fost diagnosticaţi cu COVID-19, numărul total al acestora ajungând la cinci, informează conducerea instituţiei. "Prin prezenta vă informăm asupra faptului că în cursul zilei de ieri şi azi (22 şi 23 martie 2020) la 38 de angajaţi ai spitalului au fost efectuate t
CNAS: Medicii curanţi vor decide cazurile pentru care se continuă tratamentele şi investigaţiile
Medicii curanţi vor decide cazurile pentru care se continuă tratamentele şi investigaţiile, precizează luni Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) într-un comunicat de presă. "Având în vedere Ordinul Comandantului Acţiunii Secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de U
Coronavirus/ A şaptea persoană decedată - un bărbat de 65 de ani
Grupul de Comunicare Strategică anunţă cel de-al şaptelea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus, un bărbat de 65 de ani internat la Spitalul Universitar Bucureşti. Potrivit sursei citate, decesul a fost înregistrat luni seara, bărbatul fiind confirmat pozitiv cu noul coronavirus pe 21 martie.
Iaşi: Aparatul pentru depistarea coronavirusului cumpărat prin donaţii a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase
Un aparat de testare a probelor prelevate persoanelor suspecte de infectarea cu noul coronavirus a fost donat Spitalului de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" din Iaşi, cu ajutorul banilor strânşi, în mai puţin de 10 zile, de pe reţelele de socializare de fondatorul Asociaţiei Casa Share.
Toate cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Suceava vor fi testate pentru COVID 19
Toate cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Suceava vor fi testate pentru COVID 19, iar unitatea sanitară a început externarea pacienţilor care pot fi supravegheaţi medical la domiciliu, informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, situaţia epidemiologică de la
Coronavirus/ GCS: A fost înregistrat al şaselea deces
Un bărbat de 64 de ani din Arad este cea de-a şasea persoană care a murit în urma infecţiei cu noul tip de coronavirus, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică. "A fost înregistrat al şaselea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Persoana este un bărbat de 64 d
Constanţa: Peste 130 de români repatriaţi din Italia intră în carantină la Sanatoriul Balnear Techirghiol
O serie de aproximativ 130 de cetăţeni români care vor sosi luni noaptea cu o cursă charter pe Aeroportul Internaţional ''Mihail Kogălniceanu'', din zonele roşii ale Italiei, vor intra în carantină timp de 14 zile la Sanatoriul Balnear Techirghiol, a declarat pentru AGERPRES managerul unităţii, Elena Almăşan.
CNAS: Certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgenţă se pot transmite şi prin mijloace electronice
Documentul care atestă starea de carantină a persoanei asigurate, în baza căruia este eliberat certificatul de concediu medical, se poate trimite de către Direcţiile de sănătate publică persoanelor aflate în această situaţie şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prevede un proiect de Ordin al ministrului Să
Nelu Tătaru: Spitalul Judeţean din Suceava va trata pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, după ce va fi dezinfectat
Spitalul Judeţean din Suceava va trata pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus după ce va fi dezinfectat, a declarat luni, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru. "Va urma o dezinfecţie la nivelul întregului spital, iar în 48 de ore după ce vom reactiva
Hunedoara: Schimb de informaţii cu medicii din China pe tema limitării răspândirii COVID-19
Mai mulţi medici de la spitalele din Deva, Hunedoara şi Brad au avut luni o primă dezbatere în sistem online pe tema noului coronavirus împreună cu colegi de-ai lor de la Spitalul Popular nr.1 Yancheng, din China, demersul având ca scop limitarea transmiterii virusului COVID-19, a informat Primăria Deva.
Recomandări de prioritizare a testării pentru COVID-19
Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internaţională, contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate, personal medico-sanitar, inclusiv asimptomatic, contact apropiat cu cazul confirmat au prioritate în testarea pentru noul coronavirus, potrivit unui algoritm de testare publicat pe site-ul Centrului Naţional de Sup
Florentina Ioniţă Radu: Spitalul ROL 2 - 132 de paturi pentru cazuri uşoare şi medii de COVID-19 şi 26 de ATI
Comandatul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila'', Florentina Ioniţă Radu, a informat, luni, că formaţiunea medicală ROL 2 instalată pe terenul Institutului "Ana Aslan" va avea 132 de paturi pentru pacienţii cu forme uşoare şi medii de COVID-19 şi alte 26 de paturi de terapie inte
Modificări în modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada instituirii stării de urgenţă
Serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru identificarea, diagnosticul şi tratarea cazurilor cu COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă şi se suportă din bugetul Ministerului Sănătăţii şi bugetul Fondului naţional unic al asigurări
Salvaţi Copiii: Două incubatoare şi un ventilator de suport respirator - la Maternitatea Bucur
Două incubatoare şi un ventilator de suport respirator ajung luni la Maternitatea Bucur din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, potrivit unui comunicat al Organizaţiei Salvaţi Copiii. Până la finalul săptămânii vor fi puse la dispoziţia medicilor 25 de kituri de echipamente de protecţie, cons

