Geoană: Bucăţile de dronă descoperite pe teritoriul României fac parte din categoria incidentelor, nu a atacurilor deliberate
Chişinău - Trimisul special al Agerpres, Cristian Lupaşcu, transmite: Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că bucăţile de dronă descoperite pe teritoriul României fac parte din categoria incidentelor, nu a atacurilor deliberate. El a declarat, la Chişinău, că există probabilitatea ca astfel de situaţii să mai apară, îns
Europarlamentari români cer anchetarea relaţiilor Austriei cu Rusia
Europarlamentarii români Eugen Tomac şi Vlad Botoş au transmis miercuri o scrisoare oficială responsabilului european cu implementarea sancţiunilor UE, David O'Sullivan, în care cer Comisiei Europene să iniţieze o anchetă cu privire la respectarea de către Austria a sancţiunilor împotriva Rusiei şi a direcţiei polit
Austria respinge cererea preşedintei Comisiei Europene privind extinderea Schengen
Austria a respins apelul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Viena să renunţe la opoziţia sa faţă de aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen, susţinând că extinderea în prezent a zonei de liberă circulaţie nu are niciun sens, relatează joi Euractiv. În discu
Fragmente de drone în România/NATO nu deţine informaţii privind vreun atac intenţionat al Rusiei împotriva teritoriului aliat
Ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, i-a informat miercuri, în cadrul reuniunii ordinare a Consiliului Nord-Atlantic, pe aliaţii NATO cu privire la continuarea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii portuare ucrainene din apropierea României. Ambasadorul i-a informat pe aliaţi că pe teritoriul României au fost identificate, p
Parlamentul European va avea cu 15 locuri mai mult după alegeri; România îşi păstrează numărul de mandate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Parlamentul European a aprobat miercuri, în sesiune plenară la Strasbourg, decizia Consiliului European de a creşte de la 705 la 720 numărul locurilor din legislativul comunitar pentru următorul mandat, informează un comunicat de presă. Propunerea Consiliului European s-a bazat pe un rapo
Cioloş: Până nu e rezolvată problema Schengen, România ar trebui să-şi folosească dreptul de veto la nivel european
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: România ar trebui să-şi folosească dreptul de veto pe orice subiect care presupune unanimitate la nivel european, până când nu va fi rezolvată problema aderării la spaţiul Schengen, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Dacian Cioloş (REPER), care a precizat că le-a trimis î
Vălean: Nu sunt la curent cu existenţa unor lucrări de întreţinere a drumurilor afectate de camioanele ucrainiene în România
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, spune că nu este la curent cu existenţa unor lucrări de întreţinere a drumurilor afectate de camioanele ucrainene în România, dar a recunoscut că infrastructura este "foarte stresată de acest trafic greu pe drumuri care nu sunt neapă
Europarlamentarul Eugen Tomac salută îndemnul preşedintei CE ca România şi Bulgaria să fie acceptate în Schengen fără întârziere
Europarlamentarul Eugen Tomac a salutat îndemnul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca România şi Bulgaria să fie acceptate în spaţiul Schengen fără întârziere, în discursul său privind starea Uniunii Europene rostit miercuri în faţa eurodeputaţilor reuniţi în plen la Strasbourg.
VIDEO Starea UE/Von der Leyen: Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen; haideţi să le primim în sfârşit
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen, arătând "cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările" de migranţi, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta Comisiei Europene, U
Metsola: Există temerea că decizii precum blocarea aderării României şi Bulgariei la Schengen ar putea duce la creşterea extremismului
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Creşterea extremismului nu trebuie ignorată, ci contracarată arătând că Uniunea Europeană contează, a declarat marţi, la Strasbourg, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care şi-a exprimat în acelaşi timp temerea că decizii precum cea de blocare a aderării Românie
Bulgaria speră să adere la spaţiul Schengen până la finalul acestui an, declară premierul Nikolai Denkov
Bulgaria va avea două oportunităţi de a adera la spaţiul Schengen în acest an, respectiv în octombrie şi decembrie, a anunţat duminică premierul bulgar Nikolai Denkov, transmite Euractiv. Bulgaria şi România doresc să devină membre ale Schengen, dar Olanda şi Austria continuă să blocheze procesul
Jens Stoltenberg exprimă solidaritatea NATO cu România, în contextul descoperirii unor bucăţi de dronă pe teritoriul ţării
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a exprimat solidaritatea Alianţei cu România, într-o convorbire la telefon cu preşedintele României, Klaus Johannis, după ce bucăţi dintr-o dronă au fost găsite pe teritoriul ţării. Într-un mesaj postat sâmbătă pe reţeaua socială X, oficial
Antony Blinken subliniază sprijinul neclintit al SUA pentru România
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a discutat joi la telefon cu ministrul român de externe, Luminiţa Odobescu, despre investigaţia României privind resturile de drone găsite în România, în apropierea graniţei cu Ucraina, subliniind sprijinul neclintit al SUA pentru România, potrivit purtătorului de cuvânt al Departa
Concert extraordinar pentru celebrarea libertăţii religioase, la Washington, cu participarea a peste 140 de artişti români
Peste 2.000 de români şi americani sunt aşteptaţi în capitala americană la un concert extraordinar pentru celebrarea libertăţii religioase. Evenimentul se bucură de participarea a peste 140 de artişti români, informează Ambasada României în Statele Unite ale Americii într-un comunicat de presă. Acest concert de excepţie va a
Stoltenberg: NATO nu are niciun indiciu privind un atac intenţionat al Rusiei asupra României
NATO nu are niciun indiciu că resturile de dronă găsite pe teritoriul României au fost cauzate de un atac deliberat al Moscovei, a afirmat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în Parlamentul European, transmite Reuters. 'Nu avem nicio informaţie care să indice un atac intenţionat din partea Rusiei, şi aşteptăm rezultatul investigaţ




