Liderii de grupuri din Parlamentul European condamnă recentele declaraţii rasiste ale lui Viktor Orban

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European (PE) au adoptat vineri o declaraţie comună prin care condamnă declaraţiile deschis rasiste ale premierului ungar Viktor Orban de săptămâna trecută, de la Băile Tuşnad, şi subliniază că aceste afirmaţii reprezintă încălcări ale valorilor europene, informează un comunicat al legislativului comunitar.
"Noi, liderii grupurilor politice din PE, condamnăm cu putere recenta declaraţie deschis rasistă a prim-ministrului Orban despre faptul că nu doreşte ca (europenii) să devină 'popoare cu rasă mixtă'. Astfel de declaraţii inacceptabile, care reprezintă în mod clar o încălcare a valorilor noastre, prevăzute şi în tratatele UE, nu-şi au locul în societăţile noastre", se menţionează în comunicatul adoptat de Conferinţa Preşedinţilor, din care fac parte liderii de grupuri şi preşedintele PE.
"Regretăm, de asemenea, profund, persistenţa în apărarea acestor declaraţii de neiertat a prim-ministrului Orban cu alte ocazii. Rasismul şi discriminarea, în toate formele, trebuie condamnate fără echivoc şi combătute eficient la toate nivelurile", mai afirmă liderii de grupuri din PE în declaraţia postată pe site-ul instituţiei.
"Facem apel la Comisie şi Consiliu să condamne urgent această declaraţie în termenii cei mai puternici. De asemenea, reiterăm apelurile PE la Consiliul UE de a emite în cele din urmă recomandările sale către Ungaria în cadrul procedurii de la articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene, abordând de asemenea noile evoluţii care afectează statul de drept, democraţia şi drepturile fundamentele, şi să stabilească faptul că există un risc clar de încălcare de către Ungaria a valorilor la care se face trimitere în articolul 2", mai pledează liderii de grupuri din PE.
Aceştia reamintesc Consiliul UE că statele membre au obligaţia de a acţiona împreună şi de a pune capăt tuturor atacurilor la valorile stipulate la articolul 2 al Tratatului UE şi cer ca această chestiune să fie inclusă pe agenda viitoarei reuniuni a Consiliului European.
"Îndemnăm Comisia să trateze cu prioritate procedurile de infringement în derulare pentru încălcarea de către Ungaria a reglementărilor UE care interzic rasismul şi discriminarea şi să utilizeze pe deplin instrumentele la dispoziţia sa pentru a aborda încălcările valorilor prevăzute la articolul 2. De asemenea, salutăm decizia Comisiei de a declanşa mecanismul de condiţionare a fondurilor UE de respectarea statului de drept împotriva Ungariei şi aşteptăm paşii următori în această procedură, după a doua scrisoare trimisă pe 20 iulie. Ne reiterăm apelul la Comisie de a se abţine să aprobe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a Ungariei până la îndeplinirea tuturor criteriilor relevante", mai solicită liderii de grupuri.
"Ne folosim de această oportunitate pentru a reitera că nu este loc pentru rasism, discriminare şi incitare la ură în societăţile noastre. Facem apel la noi acţiuni ale guvernelor UE şi la nivel comunitar, inclusiv împotriva normalizării tot mai mari a rasismului şi xenofobiei, şi subliniem necesitatea unui mecanism de monitorizare şi tragere la răspundere pentru a asigura aplicarea eficientă a legislaţiei şi politicilor antirasism ale UE", mai menţionează comunicatul Conferinţei Preşedinţilor.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia a lansat aproape 90 de drone într-un nou atac nocturn asupra Ucrainei, anunță Kievul
Rusia a lansat zeci de drone într-un atac nocturn asupra Ucrainei, rănind patru persoane și avariind clădiri comerciale și rezidențiale din Kiev și din alte părți ale țării, au anunțat sâmbătă oficiali ucraineni citați de Reuters. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 56 din cele 88 de drone rusești, potrivit forțelor aer
SUA: Al doilea condamnat executat de un pluton de execuție în Carolina de Sud în ceva mai mult de o lună
Un condamnat aflat pe culoarul morții a fost executat vineri de un pluton de execuție în statul american Carolina de Sud, a doua astfel de execuție din acest stat în numai câteva săptămâni, relatează dpa. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost ucis cu mai multe focuri de armă, au declarat autoritățile &ici
Război în #Ucraina: Emisarul american Keith Kellogg vorbește de o împărțire după modelul Berlin
Ucraina post-conflict ar putea semăna cu 'Berlinul după al Doilea Război Mondial', cu o prezență de forțe europene și ruse separate de fluviul Nipru, a declarat sâmbătă emisarul SUA Keith Kellogg pentru cotidianul britanic The Times, relatează AFP. După peste trei ani de la începutul războiului declanșat de invazia rusă de
UE anchetează asupra utilizării datelor personale de către X pentru a-și antrena modelele de IA
Autoritatea irlandeză de protecție a datelor (DPC), care acționează în numele Uniunii Europene, a deschis vineri o anchetă asupra utilizării datelor personale de către rețeaua socială X pentru a antrena modelele sale de inteligență artificială (IA), în special Grok, relatează AFP. Ancheta se referă la 'datele personale incluse
VIDEO Trump afirmă că este 'într-o formă grozavă' după controlul medical
Donald Trump, care la 78 de ani este cel mai în vârstă președinte ales vreodată în Statele Unite și care în primul său mandat a fost acuzat că nu este transparent în privința sănătății sale, a asigurat vineri că este 'în formă grozavă' după controlul medical anual, relatează AFP. 'În genera
Iranul nu poate avea armă nucleară, afirmă Trump în ajunul discuțiilor cu Teheranul
Iranul nu poate avea armă nucleară, a declarat vineri Donald Trump, în ajunul discuțiilor americano-iraniene din Oman, scrie AFP. 'Vreau ca Iranul să fie o țară minunată, mare și fericită. Dar nu poate avea armă nucleară', a afirmat președintele american la bordul Air Force One, în drum spre Florida. Președin
SUA: Un american care a amenințat că îl ucide pe Trump a fost arestat
Un american în vârstă de 32 de ani a fost arestat și inculpat pentru că în mesaje online a amenințat că îl va asasina pe Donald Trump, a anunțat vineri Departamentul de Justiție (DoJ) într-un comunicat, notează AFP. Pe contul său de YouTube numit 'Mr Satan, bărbatul a afirmat printre altele că și-a cumpărat ma
Prezidențiale în Polonia: Prima confruntare între candidați
Prima dezbatere între mai mulți candidați la alegerile prezidențiale din Polonia din luna mai s-a concentrat vineri asupra problemelor de securitate, relațiilor internaționale și migrației, notează AFP. Inițial, dezbaterea urma să-i reunească doar pe cei doi favoriți ai alegerilor, pro-europeanul Rafal Trzaskowski, candidat al Coaliției
VIDEO Canada afirmă că negocierile comerciale cu SUA vor începe în mai
Canada și Statele Unite vor începe negocierile pentru un nou acord comercial la începutul lunii mai, a confirmat vineri premierul Mark Carney care avertizează că creșterea taxelor vamale impusă de Donald Trump afectează deja economia canadiană, scrie AFP. Aceste discuții trebuie așadar să aibă loc imediat după alegerile legislative
Israel: Armata afirmă că a interceptat o dronă care venea dinspre est
Armata israeliană a anunțat vineri că a interceptat o dronă care se apropia de Israel dinspre est, în timp ce o sursă militară din Iordania vecină a raportat prăbușirea unei drone ale cărei resturi au provocat un incendiu, notează AFP. Nu au fost înregistrate victime. Pe teritoriul israelian nu s-au declanșat sirene
Erdogan: Israelul vrea să 'dinamiteze revoluția' din Siria
Președintele turc Recep Tayyip a acuzat vineri Israelul că încearcă să 'dinamiteze revoluția' din Siria, agitând diviziunile în țară după îndepărtarea de la putere a președintelui Bashar al-Assad, relatează AFP. Israelul 'încearcă să dinamiteze revoluția de la 8 decembrie agitând diferențele etni
Trump îndeamnă Congresul să legifereze pentru ca ora de vară să devină permanentă
Președintele american Donald Trump a cerut vineri Congresului să legifereze pentru a aboli schimbarea orei, astfel încât ora de vară să devină permanentă, informează AFP. 'Camera Reprezentanților și Senatul ar trebui să se activeze puternic pentru a avea mai mult soare la sfârșitul zilei', a scris președintele american pe platforma sa
Zelenski cere încă 10 baterii Patriot și grăbirea formării unui contingent internațional pentru a fi desfășurat în #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților Ucrainei în războiul cu Rusia, reuniți la Bruxelles la o nouă întâlnire a miniștrilor apărării, zece sisteme antiaeriene Patriot suplimentare și grăbirea constituirii unui contingent internațional de trupe care să fie desfășurat în Ucraina ca garanție de securitate pentru aceasta &i
Trump cere Rusiei să se 'miște' pentru a încheia războiul cu #Ucraina în care 'mor prea mulți oameni'
'Rusia trebuie să se miște', a transmis vineri președintele american Donald Trump, într-un mesaj pe rețeaua sa de socializare Truth Social, în care a deplâns că 'mor prea mulți oameni, mii pe săptămână, într-un război teribil și fără sens' în Ucraina, consemnează AFP. 'Un război care niciodată nu ar fi tr
Putin îl primește vineri pe emisarul lui Trump, căruia îi va transmite 'preocupările majore ale Rusiei'
Kremlinul a confirmat vineri că președintele rus Vladimir Putin îl va primi vineri la Sankt Petersburg pe trimisul special al SUA, Steve Witkoff, căruia îi va transmite 'preocupările Rusiei' cu privire la situația legată de Ucraina, relatează EFE. Potrivit purtătorului de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, citat de agențiile