logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Conferinţa privind viitorul Europei: Democraţia şi valorile europene, dezbătute de cetăţeni din UE la Florenţa

Image

Democraţia şi valorile europene sunt dezbătute de vineri până duminică, la Florenţa, de cetăţeni din toate statele membre ale Uniunii Europene, cu ocazia unei noi sesiuni de discuţii în cadrul amplului proiect numit "Conferinţa privind viitorul Europei", o încercare a instituţiilor UE de a se reconecta cu cetăţenii şi de a vedea direct care sunt opiniile lor legate de viitorul blocului comunitar.

Aproape 200 de cetăţeni din toate ţările membre ale Uniunii Europene, aproximativ 140 prezenţi fizic şi restul online, urmează să decidă, la finalul celor trei zile de întâlniri, o serie de propuneri care, la capătul întregului proces, vor fi transmise instituţiilor UE şi vor viza subiecte precum democraţia şi valorile europene.

Cu sprijinul şi asistenţa unor experţi şi coordonatori, propunerile cetăţenilor europeni vor fi stabilite pe baza unor orientări care au fost decise la o reuniune precedentă şi care abordează teme cum ar fi garantarea drepturilor şi nediscriminarea, protejarea democraţiei şi a statului de drept, reformarea UE, construirea identităţii europene sau consolidarea participării cetăţenilor.

Cetăţenii UE prezenţi la evenimentul găzduit de European University Institute (EUI) din Florenţa constituie unul din cele patru mari grupuri de dezbatere create în cadrul "Conferinţei privind viitorul Europei", intitulat 'Democraţia europeană, valori şi drepturi, statul de drept, securitate'. Reuniunea de la sfârşitul acestei săptămâni este a treia şi ultima, după una care a avut loc la Strasbourg, între 24 şi 26 septembrie, şi o alta care s-a desfăşurat online, în perioada 12-14 noiembrie.

Celelalte trei panel-uri, fiecare de asemenea format din circa 200 de cetăţeni europeni şi cu propriile reuniuni finale, desfăşurate în alte oraşe, se intitulează 'O economie mai puternică, justiţie socială, locuri de muncă/educaţie, tineret, cultură, sport/transformarea digitală', 'Schimbări climatice şi mediu/sănătate' şi 'UE în lume/migraţie'.

"Instituţiile europene trebuie să se reconecteze cu cetăţenii", au declarat vineri presei, la Florenţa, reprezentanţii celor trei instituţii care organizează conferinţa, Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul UE, în legătură cu scopul acestor dezbateri, care se desfăşoară sub sloganul "Viitorul este în mâinile tale".

"Trebuie să ascultăm ce au de spus cetăţenii despre Europa în care vor să trăiască, despre instituţiile şi politicile europene", au afirmat oficialii.

Ei declară că un astfel de format de dezbateri, în care sunt implicaţi aproximativ 800 de cetăţeni europeni, ce vor face propuneri privind viitorul UE, este o premieră, iar una din aşteptări este de a profita de acest format deliberativ şi în alte ocazii.

Reprezentanţii UE recunosc însă că "este încă prea devreme" să se spună care vor fi rezultatele discuţiilor.

Propunerile finale ale fiecăruia din cele patru grupuri de dezbatere, care pot varia între 15 şi 75, vor fi apoi discutate şi ierarhizate într-o conferinţă plenară, la începutul anului viitor, unde fiecare panel va avea 20 de reprezentanţi, la care se vor adăuga reprezentanţi ai instituţiilor şi organismelor consultative ale UE, parlamentelor naţionale, partenerilor sociali, societăţii civile şi ai altor părţi implicate în proces.

După ce recomandările vor fi prezentate şi discutate de cetăţeni, Plenara Conferinţei va înainta propuneri Board-ului Executiv, care va redacta un raport. Propunerile din raport vor ajunge apoi la Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană, care vor trebui să le transpună în decizii, fiecare în sfera sa de competenţă şi cu respectarea Tratatelor UE.

Toţi cei aproximativ 800 de cetăţeni incluşi în dezbaterile din cadrul "Conferinţei privind viitorul Europei" au fost selectaţi în mod aleatoriu, dar respectând echilibrul de gen, au vârste şi niveluri de educaţie diferite şi provin din medii sociale diverse, atât din urban, cât şi din rural, din întreaga UE. Cel puţin o treime dintre ei au vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani. În fiecare panel au fost selectaţi şi nouă cetăţeni români.

Costurile de transport şi cazare ale fiecărui participant la dezbateri, precum şi diurna zilnică sunt asigurate de instituţiile UE, din liniile de buget deja existente, potrivit oficialilor europeni.

"Conferinţa privind viitorul Europei" a fost lansată de Ziua Europei, la 9 mai, după o amânare de un an cauzată de pandemie şi după luni de pregătiri, şi ar urma să se încheie în primăvara anului viitor. Ea este însoţită şi de o platformă online interactivă, futureu.europa.eu.

Conferinţa a fost iniţiată în urma unui apel al preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a cerut o dezbatere despre reformarea Uniunii Europene.AGERPRES/(autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

Cetăţenii români participanţi la ''Conferinţa privind viitorul Europei'' vor o UE mai puternică şi reducerea decalajelor Est-Vest

Afisari: 21

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Romania in lume 07-06-2025 13:00

Ministrul Daniel David, la Chișinău:Vom susține proiectele comune și ne vom sprijini reciproc pe calea dezvoltării științei

România va continua să susțină proiectele și programele în domeniul educației și cercetării implementate în Republica Moldova, a declarat sâmbătă ministrul român al educației și cercetării, Daniel David, aflat în vizită la Chișinău. Mesajul a fost transmis de ministrul român în timpul unei confer

Romania in lume 06-06-2025 18:09

Italia: Vasile Frumuzache, ucigașul celor două prostituate românce, suspectat de a fi criminal în serie

Românul Vasile Frumuzache, agent de securitate în Toscana, ar putea fi responsabil pentru moartea mai multor persoane, în afara celor două lucrătoare sexuale românce a căror ucidere a recunoscut-o, au declarat polițiștii după ce au percheziționat apartamentul său vineri, transmite agenția italiană de știri ANSA. Poliția italiană

Romania in lume 06-06-2025 09:07

Italia: Românul arestat pentru o crimă violentă recunoaște că a mai ucis o femeie

Un român de 32 de ani, arestat deja pentru uciderea unei prostituate române în această săptămână, a recunoscut joi că a mai ucis o prostituată din țara sa, în august anul trecut, relatează agenția italiană de știri ANSA. Prima femeie a dispărut din Montecatini Terme, o stațiune din nordul Toscaniei, pe 1 august an

Romania in lume 05-06-2025 16:17

Andrew Tate își poate păstra cetățenia statului Vanuatu

Influencerul Andrew Tate își va putea păstra cetățenia statului Vanuatu, pe care a obținut-o printr-o 'viză de aur', a precizat joi un reprezentant al guvernului din acest stat oceanic, relatează agenția agenția EFE. 'Conform evidențelor, în momentul în care i-a fost acordată cetățenia lui Tate, Interpolul și Regatul Unit au autor

Romania in lume 05-06-2025 14:11

Distrugerea salinei Praid din România este un 'simbol european' (președintele parlamentului ungar)

Distrugerea salinei Praid din România este un 'simbol european', a afirmat joi președintele parlamentului ungar, Laszlo Kover, la reuniunea Forumului reprezentanților maghiari din Bazinul Carpatic (KMKF) care are loc la Budapesta, a consemnat MTI. 'Munca a 2000 de ani a fost distrusă la Praid în doar două zile', a spus Kover. 'E

Romania in lume 05-06-2025 13:43

Italia: Un român a recunoscut că a ucis și decapitat o femeie din țara sa, despre care spune că îl șantaja

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a mărturisit că a ucis-o pe Maria Denisa Adas Păun, o româncă în vârstă de 30 de ani al cărui trup decapitat a fost găsit miercuri în apropierea unei ferme abandonate din Montecatini Terme, în provincia toscană Pistoia, relatează joi agenția italiană ANSA. Suspectul, un

Romania in lume 04-06-2025 18:33

Ungaria: Neglijența umană, 'în mod clar' la originea dezastrului de la salina Praid (șeful de cabinet al lui Orban)

Neglijența umană se află 'în mod clar' la originea dezastrului de la salina Praid din România, a declarat Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, într-un briefing de presă guvernamental miercuri, ocazie cu care a afirmat că executivul de la Budapesta pune la dispoziție tot ajutorul posibil, transmite MTI. &

Romania in lume 04-06-2025 17:10

După alegerile parlamentare din R. Moldova, Rusia speră să desfășoare 10.000 de soldați în Transnistria (premierul moldovean)

Rusia intenționează să instaleze la Chișinău un guvern care să-i fie favorabil și care să-i permită să aducă 10.000 de soldați în regiunea transnistreană, la frontiera cu Ucraina, a declarat miercuri premierul Dorin Recean pentru Financial Times, potrivit portalului Deschide.md. Moscova are în prezent un număr redus de militari în Transnistri

Romania in lume 04-06-2025 16:22

Eveniment dedicat operei enesciene - joi, la Institutul Cultural Român de la Londra

Evenimentul 'Enescu 70', care aduce în prim-plan capodopera lirică 'Oedipe', singura operă a marelui compozitor, este organizat, joi, de Institutul Cultural Român de la Londra, în parteneriat cu Opera Națională București, informează un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Anul 2025 marchează șapte decenii de la dispariția l

Romania in lume 04-06-2025 15:36

Viktor Orban l-a primit pe președintele CJ Harghita pentru a discuta despre situația de la salina Praid

Prim-ministrul ungar Viktor Orban s-a întâlnit miercuri, la Budapesta, cu președintele Consiliului Județean Harghita, Botond Barna Biro, cu care a discutat despre situația de la salina Praid, inundată de apele pârâului Corund pe fondul precipitațiilor abundente din ultima perioadă, transmite agenția de presă MTI. Potrivit imaginilor vid

Romania in lume 03-06-2025 09:32

SUA: Un cetățean român pledează 'vinovat' de apeluri false la urgențe și amenințări cu bombă vizând înalți oficiali

Un cetățean român a pledat 'vinovat' de participare la o îndelungată serie de apeluri false la urgențe și amenințări cu bombă care au vizat ani la rând legislatori americani, responsabili ai forțelor de ordine și oficiali guvernamentali, a anunțat luni Departamentul de Justiție al SUA, citat de Reuters. Departamentul

Romania in lume 02-06-2025 21:00

Zelenski: Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentru asigurarea că #Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulțumit luni omologului său român Nicușor Dan, în cadrul unei întâlniri la Vilnius, pentru 'asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României', se arată într-o postare de pe Facebook a liderului de la Kiev. 'Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentr

Romania in lume 30-05-2025 18:00

Statul olandez, pregătit să plătească 5,7 milioane de euro despăgubire pentru furtul artefactelor dacice

Guvernul olandez a constituit un provizion de 5,7 milioane de euro pentru plata unei eventuale despăgubiri după furtul artefactelor dacice expuse la Muzeul Drents din Assen, a anunțat vineri Ministerul olandez al Culturii, potrivit AFP. Provizionul a fost constituit în baza regimului de asigurări care prevede că statul olandez garantează

Romania in lume 30-05-2025 17:16

Președintele Ungariei va participa la pelerinajul de la Șumuleu Ciuc și va merge și la Praid pentru a inspecta situația și a livra ajutor

Președintele ungar Tamas Sulyok va participa săptămâna viitoare la liturghia de Rusalii la Șumuleu Ciuc, în centrul României, înainte de a merge în vizită la Praid pentru a inspecta situația și a livra ajutor prin intermediul Organizației de ajutor ecumenic din Ungaria (Okumenikus Segelyszervezet Magyarorszag, OSM), informează vineri MTI

Romania in lume 30-05-2025 11:31

#Ucraina spune că drone rusești au lovit orașul port Izmail de lângă România

Forțele ruse au lansat un atac cu drone kamikaze în noaptea de joi spre vineri asupra Ucrainei, care a vizat între altele orașul port Izmail, de lângă granița cu România, țară membră a NATO, au declarat vineri oficiali ucraineni, citați de Reuters. Izmail, cel mai mare port al Ucrainei de la Dunăre, are un rol important