Raport al Consiliului Europei: România a făcut puţine progrese în prevenirea corupţiei în privinţa parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor

România a făcut progrese extrem de limitate în implementarea recomandărilor GRECO de prevenire şi combatere a corupţiei în privinţa membrilor parlamentului, judecătorilor şi procurorilor, se arată într-un raport publicat joi de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), organismul anticorupţie al Consiliului Europei (CoE).
GRECO evidenţiază că România a implementat pe deplin numai două din cele 13 recomandări incluse într-o evaluare din 2016. Şapte recomandări nu au fost implementate, iar alte patru au fost doar parţial implementate, precizează Consiliul Europei într-un comunicat.
Raportul remarcă faptul că principala iniţiativă adoptată în România în privinţa parlamentarilor este adoptarea unui cod de conduită în octombrie 2017 cu scopul de a reglementa cadourile şi alte beneficii şi managementul conflictelor de interese.
În ciuda acestui progres, GRECO evidenţiază că formulările prea generale din codul de conduită şi regulile inconsistente pentru punerea sa în aplicare îl împiedică să fie un cadru pe deplin satisfăcător.
GRECO consideră de asemenea că România nu a acordat încă o atenţie corespunzătoare îmbunătăţirii activităţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în controlarea declaraţiilor de avere şi de interese ale parlamentarilor, deşi metodele de lucru şi capacităţile de procesare a datelor s-au îmbunătăţit. GRECO cere de asemenea îmbunătăţirea implementării în practică a deciziilor şi sancţiunilor ANI privind incompatibilităţile şi conflictele de interese.
Procesul legislativ rămâne un motiv de îngrijorare pentru GRECO, date fiind controversele şi acuzaţiile persistente privind consultări necorespunzătoare, folosirea excesivă a procedurii de urgenţă şi lipsa de transparenţă.
În privinţa reformelor legate de judecători şi procurori, GRECO observă aceeaşi acţiune decisivă limitată. Măsurile pentru a face sistemul de justiţie mai receptiv la riscurile de integritate sunt într-o fază incipientă, se arată în raport.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Inspecţia Judiciară ar trebui să joace un rol mai activ în privinţa analizelor, informaţiilor şi recomandărilor, subliniază GRECO. Sunt necesare de asemenea măsuri pentru a întări rolul şi eficienţa persoanelor din funcţii manageriale în instanţe şi procuratură.
GRECO îşi exprimă de asemenea regretul faţă de absenţa unor acţiuni tangibile pentru a garanta că numirea şi revocarea majorităţii procurorilor din cele mai înalte funcţii se bazează pe un proces transparent, cu criterii obiective, şi evidenţiază nevoia ca CSM să joace un rol mai puternic în această procedură.
Anul 2017 a fost marcat de o serie de propuneri şi contrapropuneri privind numiri, procedura disciplinară şi alte aspecte, unele dintre ele fiind percepute ca o încercare de subminare a independenţei sistemului judiciar, se mai atrage atenţia în raport.
Raportul a fost adoptat la 8 decembrie 2017 în timpul unei sesiuni plenare în cadrul căreia GRECO a decis de asemenea să efectueze o evaluare urgentă asupra a trei propuneri legislative privind justiţia înregistrate pentru adoptare de Parlament la 31 octombrie prin procedură de urgenţă, mai notează comunicatul Consiliului Europei.
GRECO precizează că nu a putut evalua proiectele legislative în raportul făcut public joi, din cauză că au fost recent redactate. Raportul ad hoc privind propunerile legislative este în prezent în pregătire şi va fi discutat şi eventual adoptat de GRECO la sesiunea sa plenară de la 19-23 martie.
GRECO a cerut autorităţilor române să prezinte un raport privind implementarea recomandărilor în curs până la 31 decembrie 2018.
GRECO este un organism al Consiliului Europei care urmăreşte să aducă îmbunătăţiri capacităţii statelor membre de a lupta împotriva corupţiei, prin monitorizarea respectării de către acestea a standardelor anticorupţie. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Republica Modova: Macron denunță 'tentative rusești din ce în ce mai dezinhibate de destabilizare'
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat luni 'tentative rusești din ce în ce mai dezinhibate de destabilizare' împotriva Republicii Moldova și a 'instituțiilor sale democratice', declarație făcută cu prilejul primirii la Elysée a omologului său moldovean Maia Sandu, relatează AFP. 'Am decis să ne
PE respinge două propuneri de a dezbate situația din România după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
Parlamentul European a respins luni după-amiază, în cadrul plenului său reunit la Strasbourg, solicitările a două grupuri politice de a introduce pe ordinea de zi a sesiunii plenare o dezbatere privind situația din România după ce Biroul Electoral Central a respins duminică înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu. Prima propunere de sc
Barna, despre respingerea înregistrării candidaturii lui Georgescu de către BEC: Decizia era așteptată în Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: La nivel european oamenii așteaptă să vadă o consecvență a deciziilor care au determinat anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputatul USR Dan Barna, despre respingerea de către Biroul Electoral Central a înregistrării candidaturii l
Siegfried Mureșan: E dificil să schimbi destinația banilor din Fondul de Redresare și Reziliență către investiții în apărare
Schimbarea destinației banilor din Fondul de Redresare și Reziliență către investiții în apărare este dificilă din punct de legal, iar Comisia Europeană a procedat bine căutând o soluție care este rapidă și care nu necesită unanimitate, a declarat, vineri, eurodeputatul român Siegfried Mureșan, în cadrul unui briefing organizat de Biroul Parla
Croația: Organizațiile minorităților din 12 țări, inclusiv România, sunt invitate să aplice pentru 2,2 milioane de euro
Oficiul Central de Stat pentru Croații din Străinătate a invitat organizațiile croate ale minorităților naționale din 12 țări europene să aplice pentru un apel public de finanțare în valoare de 2,2 milioane de euro pentru a-și susține programele și proiectele în acest an, informează vineri agenția de presă Hina. Finanțarea disponib
Ucraina/ Trei oameni de cultură din Cernăuți, distinși cu Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Cavaler
Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Trei oameni de cultură de origine română din regiunea Cernăuți - Ucraina au fost distinși, joi, cu Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Cavaler, Categoria F - 'Promovarea culturii', acordat de către președintele României, 'în semn de apreciere pentr
Rusia promite un răspuns adecvat după ce diplomați ruși au fost declarați personae non gratae de România
Moscova va răspunde adecvat după declararea de către autoritățile de la București a atașatului militar rus și a adjunctului său drept personae non gratae, a declarat un oficial din cadrul Ministerului Afacerilor Externe rus. 'Rusia va da un răspuns adecvat', a declarat miercuri oficialul citat pentru TASS. Ministerul Afa
CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale din România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale din România, conform unei decizii pronunțate joi. Întrunită într-un comitet de trei judecători, CEDO a declarat în unanimitate cererea inadmisibilă, în cauza Călin Georgescu împotriva
VIDEO Franța: Macron propune o dezbatere privind o descurajare nucleară extinsă la aliații europeni
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri seara, într-un discurs televizat, că dorește să 'deschidă dezbaterea strategică' privind protecția Europei de către umbrela nucleară franceză, pe fondul apropierii dintre Moscova și Washington, precizând că decizia de a recurge la aceasta va rămâne 'în mâinile' preș
Rusia și-a consolidat rolul de actor care reprezintă o amenințare hibridă, inclusiv pentru România (raport)
Rusia și-a consolidat în 2024 rolul de actor care reprezintă o amenințare hibridă, inclusiv pentru România, făcând uz de informații, presă, mijloace economice, cibernetice și diplomatice, precum și de forțele militare, arată un raport al serviciilor de informații din Italia destinat Parlamentului acestei țări. Moscova s-a ang
Curtea Supremă a Greciei a dispus eliberarea magnatului israelian Steinmetz, vizat de un ordin de extrădare în România (surse)
Curtea Supremă a Greciei a dispus punerea în libertate a magnatului israelian Beny Steinmetz, anulând o hotărâre a unei instanțe inferioare de extrădare a acestuia în România în baza unui mandat de arestare, au declarat miercuri pentru Reuters surse la curent cu acest caz. Steinmetz a fost reținut inițial de
SUA: Procurorul statului Florida a deschis o anchetă penală împotriva fraților Tate
Procurorul general al Floridei a deschis o anchetă penală împotriva influencerului britanico-american Andrew Tate și a fratelui său Tristan, după ce cei doi au sosit în acest stat american săptămâna trecută, relatează dpa. Procurorul James Uthmeier a anunțat marți pe rețeaua X că a cerut biroului său să execute mandate de per
Bruxelles-ul ''declară război'' liderilor europeni care îl susțin pe Trump - serviciile secrete ruse
Liderii Uniunii Europene se află în mod evident în spatele deciziei de a aduce acuzații împotriva candidatului la președinția României Călin Georgescu, susține Serviciul rus de Informații Externe (SVR) într-un comunicat publicat marți și preluat de TASS. Potrivit sursei citate, Bruxelles-ul duce un război îm
Parchetul European a investigat fraude fiscale în valoare de 24,8 miliarde de euro în 2024
Parchetul European Antifraudă (EPPO) a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigații active privind fraudele fiscale care au vizat bugetul comunitar în valoare de 24,8 miliarde de euro, cu 22,5% mai mult decât în 2023, potrivit raportului anual al agenției publicat luni, informează EFE. Aproximativ 13,15 miliarde d
BTA/Prof. Pimpirev: Cea de-a 33-a expediție bulgară în Antarctica, una dintre cele mai de succes
Şeful expedițiilor polare bulgare, prof. Christo Pimpirev, a declarat BTA că cea de-a 33-a expediție bulgară în Antarctica a fost una dintre cele mai de succes de până acum, deoarece nu numai că a îndeplinit toate sarcinile stabilite, dar a depășit și așteptările. Aceasta a reunit specialiști care lucrează în geologie, glaciologie, astronomie,