Procurorii au stabilit că fostul deputat român Cristian Rizea a obţinut cetăţenia Republicii Moldova contrar legii
Procurorii moldoveni au ajuns la concluzia că în procesul acordării cetăţeniei Republicii Moldova pentru fostul deputat român Cristian Rizea au fost comise presupuse ilegalităţi de natură penală, respectiv fals în declaraţii, informează miercuri deschide.md. Conform unui comunicat al Procuraturii Generale, prin avizul Agenţie
#postBrexit: Polonezii şi românii, în topul europenilor care au prezentat cereri de rezidenţă în Regatul Unit
Un număr de 773.840 polonezi şi 670.600 de români au prezentat cereri pentru statutul de rezident în Regatul Unit, în contextul în care regulile în materie de imigraţie se schimbă pentru europenii care sosesc pe teritoriul acestei ţări începând din ianuarie 2021, transmite marţi AFP.
Viktor Orban a transmis felicitări UDMR pentru rezultatele obţinute la alegerile parlamentare din România
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a felicitat Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) pentru rezultatele obţinute la alegerile parlamentare desfăşurate duminică, arătând că reprezentarea maghiarilor a rămas puternică în legislativul României, transmite MTI, citându-l pe şeful biroului de presă al şefului guvernului de la Budapesta.
Parlamentare2020/Agenţiile de presă internaţionale remarcă surpriza reprezentată de accesul AUR în parlament
Principalele agenţii de presă internaţionale prezintă luni rezultatele provizorii anunţate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în urma alegerilor legislative desfăşurate duminică în România, remarcând surpriza reprezentată de intrarea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) în parlament cu un scor care o plasează pe pozi
Parlamentare2020/ S-au închis şi ultimele secţii de votare din străinătate
Votul în străinătate pentru alegerile parlamentare din România s-a încheiat odată cu închiderea ultimelor secţii de votare de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii şi Canadei, la ora locală 21.00 (07.00 ora României).
Parlamentare 2020/ Românii din Londra, sfătuiţi să evite aglomerarea zonei Stratford şi să meargă la secţiile alternative
Ambasada României la Londra lansează duminică, pe pagina sa de Facebook, un apel cetăţenilor români din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord să meargă la vot la secţiile de votare libere şi să evite aglomerarea zonei Stratford din capitală şi eventuale sancţiuni ale autorităţilor britanice. ''Recomandăm alegătorilor româ
Parlamentare2020/ Românii la urne, într-un scrutin-cheie în condiţii de pandemie (agenţii de presă)
Românii sunt chemaţi la urne duminică, într-un scrutin cheie pentru restabilirea credibilităţii în rândurile investitorilor, politicienii de centru aflaţi la guvernare, orientaţi spre reformă, ai prim-ministrului Ludovic Orban, deţinând un avans restrâns în faţa social-democraţilor de opoziţie, comentează Reuters, într-
Parlamentare 2020/ MAE: A doua zi a votării în străinătate s-a încheiat în Auckland
Procesul de votare pentru alegerile parlamentare s-a încheiat la secţia din Auckland, desfăşurarea procesului electoral decurgând în condiţii foarte bune şi fără prelungirea programului, a informat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES. Potrivit site-ul
Parlamentare2020/ Lista documentelor în baza cărora cetăţenii români din Grecia pot vota a fost extinsă
Lista documentelor în baza cărora cetăţenii români din Grecia îşi pot exercita dreptul la vot la alegerile parlamentare din 5 şi 6 decembrie 2020 a fost extinsă în urma demersurilor Ambasadei României la Atena. Lista actualizată şi extinsă cuprinde următoarele documente: 1. Adeverinţă de înregistrare 2. Adeveri
Parlamentare2020/ Ambasada de la Copenhaga publică lista documentelor care pot fi prezentate la vot în Danemarca şi în Islanda
Cetăţenii români cu domiciliul stabilit în România şi reşedinţa în străinătate pot vota la alegerile parlamentare doar dacă prezintă un act de identitate românesc şi un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reşedinţei. Ambasada României la Copenhaga a publicat pe pagina sa de Facebook lista documentelor e
Parlamentare2020/ Olanda: Cetăţenii români cu BSN, dar fără specificarea adresei de reşedinţă, nu pot vota în străinătate
Ambasada României în Olanda face precizarea că românii care se află în situaţia de a deţine un document pe care este înscris burgerservicenummer (BSN) dar pe care nu este trecută explicit şi reşedinţa într-o localitate din Regatul Ţărilor de Jos, respectiv deţin BSN, dar sunt nerezidenţi, nu vor putea vota la secţiile de votare org
Parlamentare2020/Peste 87.500 de români din diaspora au votat până duminică la 7.00 (ora României)
Peste 87.500 de români au votat în diaspora până duminică la 7.00 (ora României), la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Votul în străinătate la scrutinul parlamentar este în plină derulare şi duminică în mai multe ţări, iar alte secţii urmează să se deschidă. Cele mai multe se
Parlamentare2020/Peste 86.000 de români din diaspora au votat în prima zi, până la ora 22,00 (ora României)
Peste 86.000 de români au votat în diaspora, sâmbătă, până la ora 22,00 (ora României), la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, în prima zi a scrutinului. Votul în străinătate la scrutinul parlamentar se desfăşoară pe parcursul a două zile - sâmbătă şi dumini
Parlamentare2020/ Cetăţenii români, exceptaţi de la măsura interdicţiei de deplasare, sâmbătă şi duminică, în Turcia
Cetăţenii români care doresc să îşi exprime intenţia de vot la alegerile parlamentare în secţiile organizate la misiunile diplomatice şi consulare ale României din Republica Turcia sunt exceptaţi de la măsura interdicţiei de deplasare, pentru zilele de 5 şi 6 decembrie 2020, informează autorităţile turce. Măsura in
Parlamentare2020/ Ambasadele României publică informaţii utile pentru alegătorii din străinătate
Ambasadele României oferă constant, pe site-urile sau paginile lor de Facebook, informaţii utile pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care doresc să-şi exercite dreptul de vot în cadrul alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, desfăşurate sâmbătă şi duminică. Astfel, sunt disponibi







