Greblă: A participa la tăierea porcului acum 3 ani, când nu ştiam că o să fie alegeri acum, nu cred că e un eveniment

Preşedintele AEP Toni Greblă a declarat, vineri, în legătură cu faptul că i s-a cerut demisia de la conducerea Autorităţii, că nu crede că este un "eveniment" participarea lui "la tăierea unui porc", în urmă cu trei ani de zile, când nu ştia "că o să fie alegeri acum" şi nici "cine pe cine susţine".
Întrebat în legătură cu faptul că i s-a cerut demisia din funcţia de preşedinte al AEP, Toni Greblă a spus: "A tăia un porc acum 3 ani de zile, a participa la tăierea unui porc acum trei ani de zile, când nu ştiam că o să fie alegeri acum, nu ştiam cine pe cine susţine şi aşa mai departe, nu cred că este un eveniment".
"De altfel, parcă uneori suntem tradiţionalişti, ne place şi în Bucovina, şi în Moldova, şi la ţară, la bunici", a adăugat Greblă.
Întrebat dacă este în conflict de interese, el nu a răspuns.
Mai multe organizaţii neguvernamentale au solicitat, vineri, demisia preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, printre cei care au semnat până în prezent scrisoarea prin care se cere demisia şefului AEP se numără: Expert Forum, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul FILIA, Funky Citizens, ActiveWatch, Centrul Român de Politici Europene, Asociaţia Respiro Human Rights Research Centre, Asociaţia Civica, Centrul pentru Resurse Civice, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul pentru Studiul Democraţiei, AÂtlatszo Erdely/Transilvania Transparentă, FONSS - Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, FDSC - Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Centrul de Resurse Juridice.
"Două investigaţii de presă publicate ieri, 5 decembrie 2024, pun din nou sub semnul întrebării imparţialitatea şi integritatea domnului Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente. (...) În ambele cazuri, explicaţiile oferite de domnul Greblă au fost insuficiente şi au încercat minimizarea gravităţii faptelor prezentate. Preşedintele instituţiei care organizează alegerile are datoria de a evita orice situaţie care i-ar pune sub semnul întrebării integritatea şi neutralitatea", precizează semnatarii solicitării.
Aceştia consideră că "Toni Greblă este incompatibil cu poziţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente" şi îi solicită de îndată demisia din funcţie.
Solicitarea vine după ce publicaţia "Adevărul" a prezentat imagini de la o petrecere privată, din decembrie 2022, la care Toni Greblă a participat alături de persoane apropiate AUR, "suspectate de simpatii legionare, incompatibile cu democraţia şi statul de drept", care "se regăsesc în anturajul candidatului Călin Georgescu, ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, candidat acuzat chiar de instituţiile statului că este susţinut de un actor statal ostil, propagă idei fasciste şi neagă prevederi ale Constituţiei", după cum menţionează semnatarii scrisorii. De asemenea, aceştia arată că "soţia domnului Greblă distribuie materiale de propagandă electorală prin social media, pentru acelaşi Călin Georgescu". AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Ponta: E necesar un restart inclusiv pe zona guvernamentală; trebuie să ieșim din criza economică
Noul președinte ales trebuie să lucreze, până la 1 iunie, cu un nou guvern care să își asume măsuri concrete pentru a ieși din criza economică în care se află țara, guvern care va fi condus de un premier, 'un om competent și care are curaj să facă reforme', pe care partidele aflate la guvernare îl vor accepta, 'chiar dacă le va pica greu l
AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni pe viitor abuzurile electorale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul de a preveni pe viitor 'abuzurile electorale' și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic, informează un comunicat transmis, duminic
Prezidențiale2025/ BEC va prezenta pe 3 și 4 mai datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real
Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30
Prezidențiale2025/Președintele interimar, despre susținerea lui Antonescu în campanie: Omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune
Președintele interimar Ilie Bolojan nu consideră că a încălcat Constituția când s-a afișat în campania electorală alături de candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, acesta afirmând că ''omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune''. ''Nu am încălc
Funeralii Papa Francisc/Ciolacu, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif: Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider
Papa Francisc a avut întotdeauna grijă de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, care a participat, alături de președintele interimar, Ilie Bolojan, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif. ''Cu emoție și recunoștință, am participat astăz
Expoziție cu fotografii AGERPRES şi Moldpres, la Festivalul 'Podul de flori' de la Ungheni; Neacșu: M-au impresionat imaginile din mai 1990
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu s-a arătat impresionat de o expoziție vernisată, sâmbătă, la Ungheni, cu fotografii din perioada podurilor de flori din anul 1990 realizate de Agenția Națională de Presă AGERPRES şi Moldpres. Expoziția a fost deschisă publicului într-un cort din
Vălean, la Ungheni: Podul nu e doar o punte peste apă, e o oportunitate de dezvoltare economică și expresia libertății de mișcare
Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Eurodeputatul Adina Vălean a declarat, sâmbătă, în Piața Independenței din Ungheni, că 'Podul de flori' are o simbolistică sufletească aparte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar reprezintă totodată și o oportunitate de dezvoltare economică.
Prezidențiale2025/ Antonescu: Vreau să fiu președintele României sub mandatul căruia vom serba intrarea Republicii Moldova în UE
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Ungheni, unde a participat la evenimentele prilejuite de lansarea în execuție a noului pod peste râul Prut, că își dorește să fie președintele României sub manda
VIDEO Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Noul pod între România și Republica Moldova - un început de drum
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că noul pod construit peste râul Prut între România și Republica Moldova reprezintă 'un început de drum'.
Marian Neacșu, la Ungheni: După podurile de flori din anii '90, e vremea podurilor construite trainic
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu a declarat, sâmbătă, la Ungheni, că a venit vremea podurilor construite trainic, după ce în anii '90 au fost podurile de flori. 'În anii '90 a fost vremea podurilor de flori. În anii 2000 și până acum a fost vremea podurilor
Ministrul Sorin Grindeanu: Noul pod de la Ungheni - primul construit după 60 de ani între România și Republica Moldova
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Podul peste Prut între Iași și Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România și Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Igor Grosu: Înaintașii noștri au construit Podul de flori; generația noastră trebuie să construiască poduri de piatră
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul demarării lucrărilor de construcție la noul pod peste r&acir
Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici
Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu - prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale Papa Francisc. În delegația oficială a României care va merge la Vatican se află și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Sâmbătă va fi zi de doliu național &i
Prezidențiale2025/ Gorghiu, după decizia ICCJ: Procesul electoral continuă conform calendarului
Procesul electoral continuă conform calendarului, în baza actelor normative care sunt în vigoare, a declarat vineri fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, după decizia Înaltei Curți care a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești care suspendase hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile