Prezidenţiale2024/ Ciucă: CJ Bihor şi Primăria Oradea- două instituţii reprezentative pentru administraţia liberală

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, a apreciat sâmbătă, la finalizarea lucrărilor pe lotul I a inelului rutier metropolitan al Oradiei, colaborarea dintre Consiliul Judeţean (CJ) Bihor şi Primăria Oradea, arătând că acestea sunt "două instituţii reprezentative pentru administraţia liberală".
"Mă bucur să revin la Oradea pentru a inaugura astfel de proiecte. Consiliul Judeţean, sub conducerea domnului preşedinte Bolojan, şi Primăria municipiului Oradea, cu primar domnul Birta, sunt două instituţii reprezentative pentru administraţia liberală, două modele care au reuşit să absoarbă, să atragă fonduri europene, cât şi fonduri de la bugetul de stat. Nu cu mult timp în urmă, am participat la un proiect similar, din alte surse de finanţare, la Beiuş. Toate aceste proiecte reprezintă modul în care administraţia liberală gândeşte şi vede dezvoltarea comunităţilor", a declarat, la ieşirea din Băile Felix, Nicolae Ciucă.
Alături de liderul PNL s-au aflat prefectul judeţului, Marcel Dragoş, preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, vicepreşedintele CJ, Mircea Mălan, primarul Oradiei, Florin Birta, managerul de proiect, Daniel Forţiu.
"Acest proiect este rezultatul accesării unei finanţări guvernamentale prin Programul Anghel Saligny, ca urmare a parteneriatului încheiat între Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor. Inelul rutier, de 17 km, cu viaducte, poduri şi podeţe, are o valoare de circa 58 de milioane de euro, din care 40 de milioane de euro este finanţare prin program, iar 18 milioane sunt cofinanţările CJ - 14 milioane de euro şi ale Primăriei - 4 milioane euro. Vreau să mulţumesc Guvernului României pentru iniţierea Programului Anghel Saligny, domnului Nicolae Ciucă, pentru că PNL - o spun fără nicio tentă electorală - a susţinut acest program şi datorită acestei linii de finanţare am putut să accesăm aceşti bani. Nu i-am împrăştiat pe proiecte mici, care nu au impact, ci am făcut un proiect mare, adunând finanţările. Se cuvine şi să mulţumesc domnului primar Birta şi Consiliului Municipal Oradea pentru cofinanţare, precum şi consilierilor judeţeni care au asigurat majoritatea necesară, cu toate problemele legate de exproprieri, de traseu", a spus Ilie Bolojan.
Nicolae Ciucă a subliniat importanţa deciziei luată pentru a descentraliza execuţia acestor proiecte.
"Proiectele pe Anghel Saligny au fost cele care au dus într-adevăr la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în mod deosebit în mediul rural, dar, iată, funcţionează foarte bine şi pentru zonele adiacente municipiului reşedinţă de judeţ, în zona oraşelor mici şi mijlocii şi, nu întâmplător, am asumat acest program Anghel Saligny pentru că în programul nostru de guvernare vedem o continuare a acestuia prin Anghel Saligny Plus, astfel încât să facem ca diferenţa dintre mediul rural şi mediul urban să scadă la minim", a declarat Ciucă.
Primarul Florin Birta a menţionat că acest inel rutier va decongestiona traficul pe centura municipiului Oradea, dar va oferi şi posibilităţi de dezvoltare zonei.
"Între timp, în parteneriat cu Consiliul Judeţean lucrăm la drumurile radiale, care să facă legătura între inel şi centura metropolitană", a afirmat edilul.
Potrivit reprezentantului constructorului, Daniel Forţiu, această lucrare de 8,3 km a fost o provocare, dar s-a reuşit finalizarea cu opt luni mai devreme.
Tronsonul are, în prezent, clasa tehnică III, la fel cum va fi cealaltă jumătate a inelului, de 8,5 km.
Lotul I al Inelului rutier metropolitan de sud al Oradiei, cuprins între Băile Felix şi Nojorid, cu o lungime de 8,3 km, va fi deschis circulaţiei începând de duminică, 17 noiembrie. Lucrările au fost executate de asocierea formată din firmele SC Asfamixt S.R.L (lider), SC OPR Asfalt SRL şi SC Dacia Faber SRL. Valoarea contractului a fost de 70.143.942,59 lei, fără TVA.
Proiectul Inelului Rutier Metropolitan de Sud, cu o lungime de 17 km, cu o bandă pe fiecare sens de circulaţie, este o infrastructură rutieră modernă ce va facilita mobilitatea în zona metropolitană a municipiului şi va contribui la dezvoltarea întregii regiuni.
Şoseaua cu caracteristici de drum naţional este paralelă cu centura actuală a municipiului, dar înspre exterior şi ocoleşte localităţile Oşorhei, Sânmartin şi Nojorid legând trei şosele naţionale dinspre Cluj, Deva şi Arad.
Inelul rutier de sud are ca scop reducerea traficului de tranzit prin Oradea şi comunele învecinate, dar şi dezvoltarea urbanistică şi economică pe toată lungimea traseului, prin deschiderea de noi oportunităţi de investiţii în zonele Cheriu, Oşorhei, Nojorid şi Băile Felix.
Valoarea totală a proiectului este de 289 milioane lei, fiind finanţat în proporţie de 80% de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional Anghel Saligny, restul costurilor fiind suportate de CJ Bihor şi Primăria Oradea. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Expoziție cu fotografii AGERPRES şi Moldpres, la Festivalul 'Podul de flori' de la Ungheni; Neacșu: M-au impresionat imaginile din mai 1990
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu s-a arătat impresionat de o expoziție vernisată, sâmbătă, la Ungheni, cu fotografii din perioada podurilor de flori din anul 1990 realizate de Agenția Națională de Presă AGERPRES şi Moldpres. Expoziția a fost deschisă publicului într-un cort din
Vălean, la Ungheni: Podul nu e doar o punte peste apă, e o oportunitate de dezvoltare economică și expresia libertății de mișcare
Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Eurodeputatul Adina Vălean a declarat, sâmbătă, în Piața Independenței din Ungheni, că 'Podul de flori' are o simbolistică sufletească aparte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar reprezintă totodată și o oportunitate de dezvoltare economică.
Prezidențiale2025/ Antonescu: Vreau să fiu președintele României sub mandatul căruia vom serba intrarea Republicii Moldova în UE
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Ungheni, unde a participat la evenimentele prilejuite de lansarea în execuție a noului pod peste râul Prut, că își dorește să fie președintele României sub manda
VIDEO Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Noul pod între România și Republica Moldova - un început de drum
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că noul pod construit peste râul Prut între România și Republica Moldova reprezintă 'un început de drum'.
Marian Neacșu, la Ungheni: După podurile de flori din anii '90, e vremea podurilor construite trainic
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu a declarat, sâmbătă, la Ungheni, că a venit vremea podurilor construite trainic, după ce în anii '90 au fost podurile de flori. 'În anii '90 a fost vremea podurilor de flori. În anii 2000 și până acum a fost vremea podurilor
Ministrul Sorin Grindeanu: Noul pod de la Ungheni - primul construit după 60 de ani între România și Republica Moldova
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Podul peste Prut între Iași și Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România și Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Igor Grosu: Înaintașii noștri au construit Podul de flori; generația noastră trebuie să construiască poduri de piatră
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul demarării lucrărilor de construcție la noul pod peste r&acir
Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici
Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu - prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale Papa Francisc. În delegația oficială a României care va merge la Vatican se află și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Sâmbătă va fi zi de doliu național &i
Prezidențiale2025/ Gorghiu, după decizia ICCJ: Procesul electoral continuă conform calendarului
Procesul electoral continuă conform calendarului, în baza actelor normative care sunt în vigoare, a declarat vineri fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, după decizia Înaltei Curți care a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești care suspendase hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile
Ministrul Hurezeanu: România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE
România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său austriac, Beate Meinl-Reisinger. Șeful diplomației române s-a aflat joi și vineri în vizită de lucru în cap
USR solicită CSM calificativul judecătorului de la CA Ploiești: Sistemul de evaluare a magistraților trebuie reformat
Uniunea Salvați România (USR) solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să confirme public dacă judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești, cel care a pronunțat sentința de anulare a deciziei Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale de anul trecut, a obținut calificativul 'Foarte bine' la ultima sa evaluare profesională.
Ciolacu: Aderarea la UE, alături de cea la NATO - cel mai important obiectiv, după căderea comunismului
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat vineri, la aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, că aderarea la UE, alături de cea la NATO, reprezintă cel mai important obiectiv național al țării noastre după căderea comunismului, care a antrenat modernizarea societății românești. 'Ani
MAE: Cazul românului reținut de FSB este mai vechi; demersuri pentru a-i acorda protecție
Cazul românului reținut de Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) este din decembrie anul trecut, autoritățile române făcând eforturi pentru a-i asigura protecție și asistență consulară, a transmis, vineri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'Are toate datele unui caz de manual FIMI RU de 'reî
Prezidențiale2025/Lasconi: Trăim cea mai prosperă perioadă din istoria noastră; să păstrăm drumul spre Vest
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, vineri, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, că România este în 'cea mai prosperă' perioadă din istorie și se poate face 'mai mult și mai bine' prin menținerea 'drumului drept spre Vest'. 'Acum 20 de a