Prezidenţiale2024/ Buşoi: Nicolae Ciucă e singurul candidat pregătit să fie un bun preşedinte în această perioadă dificilă

Vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi, candidat pentru Camera Deputaţilor în judeţul Dolj, a declarat, vineri, că Nicolae Ciucă, candidatul PNL la Preşedinţia României, este singurul candidat prezidenţial "care are maturitatea, pregătirea, cinstea şi experienţa de viaţă a pentru a fi un bun preşedinte al României în această perioadă dificilă".
"Ne aflăm în faţa unui moment important pentru viitorul României: de la Revoluţie încoace niciodată situaţia geostrategică, politică, economică - europeană şi internaţională - nu a fost la fel de dificilă. După mai bine de 30 de ani de pace, prosperitate, creştere economică, punând foarte puţin deoparte criza economică din 2008-2010, dar altfel o perioadă fastă pentru Uniunea Europeană, ne aflăm într-o perioadă dificilă, cu un război la graniţele Europei, cu începutul poate al unui nou război rece economic, la nivel internaţional, şi vedem cu îngrijorare că în această zile a avut loc o reuniune a ţărilor care nu împărtăşesc pe de-a-ntregul valorile democratice pe care UE şi SUA le împărtăşesc . Şi atunci, cine va conduce România în următorii 5-10 ani este esenţial pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Vom face tot ce stă în puterile noastre să îi convingem pe români că Nicolae Ciucă este singurul candidat prezidenţial care are maturitatea, pregătirea, cinstea şi experienţa de viaţă pentru a fi un bun preşedinte al României în această perioadă dificilă", a afirmat, Buşoi într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Dolj, cu prilejul începerii campaniei electorale pentru prezidenţiale.
La rândul său, preşedintele PNL Dolj, deputatul Ştefan Stoica, a declarat că prezidenţialele sunt alegeri foarte complicate, care îşi vor pune amprenta pe tot ce înseamnă parcursul european şi euroatlantic al României. Stoica i-a cerut premierului Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidenţiale, să pună la dispoziţia CCR documentele pe care a spus că le deţine despre candidatul AUR, George Simion, prin care acestuia îi este interzis să intre în Republica Moldova şi în Ucraina.
"Marcăm începutul campaniei electorale pentru prezidenţiale cu nişte semne de întrebare în ceea ce priveşte poziţionarea domnului Ciolacu şi a colegilor domniei sale din PSD în ceea ce priveşte decizia CCR privind eliminarea doamnei Şoşoacă din competiţia pentru alegerile prezidenţiale. Bineînţeles, majoritari au fost reprezentanţii PSD şi UDMR din CCR. Avem un mare semn de întrebare legat de poziţia domnului Ciolacu în ceea ce priveşte candidatura dlui Simion. Într-un interviu dat în luna martie a.c., domnul Ciolacu spunea că i-au parvenit documente în ceea ce priveşte faptul că domnul Simion are interdicţie de a intra în Republica Moldova şi în Ucraina. Dar ce să vedem, că domnul Ciolacu, prim-ministrul României, care are aceste documente, nu le pune la dispoziţia CCR, astfel încât să se fi luată o decizie prin care lui Simion să îi fie îngrădit dreptul a candida. Credem că aceste documente importante ar trebui făcute publice", a spus Ştefan Stoica.
Acesta a mai afirmat că se vehiculează informaţia că PSD doreşte ca în turul doi să se confrunte Ciolacu şi Simion, pe scenariul din 2000 când în turul al doilea au intrat Ion Iliescu şi Vadim Tudor. "Sperăm ca în teritoriu colegii noştri de la PSD să nu dea voturile AUR, pentru că ar fi un joc periculos, deşi noi ştim prea bine că cei de la PSD au acest lucru în ADN-ul lor, fiindcă astfel de lucruri s-au mai întâmplat în secţiile de votare", a menţionat Ştefan Stoica.
Liderul PNL Dolj a mai afirmat că parlamentarii liberali au depus o iniţiativă prin care militarii cu acelaşi grad să aibă aceeaşi pensie.
"Ziua Armatei este şi un moment de comemorare, pentru că foarte mulţi români şi-au pierdut viaţa pentru a elibera teritoriul românesc, şi în 25 octombrie 1944 a fost bătălia de la Carei când ultimul petic românesc a fost eliberat. În această zi, atât preşedintele PNL, cât şi noi, parlamentarii liberali, am avut iniţiativa de a îndrepta o eroare pe care colega noastră, doamna Olguţa Vasilescu, a inserat-o în legislaţie când era ministrul Muncii, în sensul că sunt oameni din Armata Română care s-au pensionat în perioade diferite de timp având acelaşi grad, dar cu pensii diferite. Noi aveam această iniţiativă, însă se tergiversează în Parlament, iar toată această tergiversare este imputabilă colegilor de coaliţie, celor de la PSD. Sperăm ca în această zi de sărbătoare, domnul Ciolacu îi va pune la muncă pe colegii domniei sale din Parlament pentru a îndrepta această eroare", a mai declarat deputatul Ştefan Stoica. AGERPRES / (A - autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ BEC va prezenta pe 3 și 4 mai datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real
Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30
Prezidențiale2025/Președintele interimar, despre susținerea lui Antonescu în campanie: Omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune
Președintele interimar Ilie Bolojan nu consideră că a încălcat Constituția când s-a afișat în campania electorală alături de candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, acesta afirmând că ''omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune''. ''Nu am încălc
Funeralii Papa Francisc/Ciolacu, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif: Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider
Papa Francisc a avut întotdeauna grijă de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, care a participat, alături de președintele interimar, Ilie Bolojan, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif. ''Cu emoție și recunoștință, am participat astăz
Expoziție cu fotografii AGERPRES şi Moldpres, la Festivalul 'Podul de flori' de la Ungheni; Neacșu: M-au impresionat imaginile din mai 1990
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu s-a arătat impresionat de o expoziție vernisată, sâmbătă, la Ungheni, cu fotografii din perioada podurilor de flori din anul 1990 realizate de Agenția Națională de Presă AGERPRES şi Moldpres. Expoziția a fost deschisă publicului într-un cort din
Vălean, la Ungheni: Podul nu e doar o punte peste apă, e o oportunitate de dezvoltare economică și expresia libertății de mișcare
Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Eurodeputatul Adina Vălean a declarat, sâmbătă, în Piața Independenței din Ungheni, că 'Podul de flori' are o simbolistică sufletească aparte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar reprezintă totodată și o oportunitate de dezvoltare economică.
Prezidențiale2025/ Antonescu: Vreau să fiu președintele României sub mandatul căruia vom serba intrarea Republicii Moldova în UE
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Ungheni, unde a participat la evenimentele prilejuite de lansarea în execuție a noului pod peste râul Prut, că își dorește să fie președintele României sub manda
VIDEO Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Noul pod între România și Republica Moldova - un început de drum
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că noul pod construit peste râul Prut între România și Republica Moldova reprezintă 'un început de drum'.
Marian Neacșu, la Ungheni: După podurile de flori din anii '90, e vremea podurilor construite trainic
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu a declarat, sâmbătă, la Ungheni, că a venit vremea podurilor construite trainic, după ce în anii '90 au fost podurile de flori. 'În anii '90 a fost vremea podurilor de flori. În anii 2000 și până acum a fost vremea podurilor
Ministrul Sorin Grindeanu: Noul pod de la Ungheni - primul construit după 60 de ani între România și Republica Moldova
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Podul peste Prut între Iași și Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România și Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Igor Grosu: Înaintașii noștri au construit Podul de flori; generația noastră trebuie să construiască poduri de piatră
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul demarării lucrărilor de construcție la noul pod peste r&acir
Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici
Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu - prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale Papa Francisc. În delegația oficială a României care va merge la Vatican se află și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Sâmbătă va fi zi de doliu național &i
Prezidențiale2025/ Gorghiu, după decizia ICCJ: Procesul electoral continuă conform calendarului
Procesul electoral continuă conform calendarului, în baza actelor normative care sunt în vigoare, a declarat vineri fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, după decizia Înaltei Curți care a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești care suspendase hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile
Ministrul Hurezeanu: România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE
România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său austriac, Beate Meinl-Reisinger. Șeful diplomației române s-a aflat joi și vineri în vizită de lucru în cap
USR solicită CSM calificativul judecătorului de la CA Ploiești: Sistemul de evaluare a magistraților trebuie reformat
Uniunea Salvați România (USR) solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să confirme public dacă judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești, cel care a pronunțat sentința de anulare a deciziei Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale de anul trecut, a obținut calificativul 'Foarte bine' la ultima sa evaluare profesională.