Iohannis: Deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE - cel mai important moment al relaţiei bilaterale în ultimul deceniu

Chişinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat sâmbătă, în cadrul vizitei oficiale întreprinse la Chişinău, că deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă unul dintre cele mai "momentele importante" ale relaţiilor dintre România şi ţara vecină, pe durata celor două mandate ale sale.
El a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Chişinău, că integrarea europeană şi euroatlantică "este calea pe care ar fi bine să o urmeze şi Republica Moldova", la fel cum a făcut şi România.
"Au fost multe momente importante, unele foarte importante, unele emoţionante, unele care au fost percepute mai bine doar de specialişti. Dar unul din proiectele pe care le-am abordat şi l-am dus binişor împreună, România şi Republica Moldova, este calea europeană a Republicii Moldova. Faptul că am reuşit să obţinem o decizie clară la Bruxelles pentru statutul de candidat la integrare al Republicii Moldova şi ulterior - şi asta a fost o surpriză pentru multă lume - să obţinem chiar începerea negocierilor de aderare - care, de fapt, acesta este pasul administrativ cel mai puternic, mi se pare că este lucrul de departe, de foarte departe cel mai important şi cred că decizia doamnei preşedinte Sandu de a convoca un referendum pe această temă este o idee extraordinar de bună fiindcă în acest fel şi omul simplu percepe importanţa acestui proiect", a spus preşedintele Iohannis.
Şeful statului a subliniat că integrarea europeană a României a adus o creştere economică "enormă", stabilitate, consolidarea democraţiei interne, reprezentând în acelaşi timp şi un proiect naţional de mare amploare şi de mare durată.
"Eu îmi amintesc discuţiile care au fost în România când am avut aceeaşi fază - negocieri de aderare complicate, de durată. Au fost voci care începuseră deja să întrebe dacă chiar trebuie să ne integrăm, dacă e important. Importanţa integrării este atât de mare şi rezultatele sunt atât de pozitive încât vă recomand să faceţi orice ca să popularizaţi aceste lucruri. În cazul României, integrarea europeană a dus la o creştere economică nu semnficativă - enormă, a dus la stabilitate, a dus la consolidarea democraţiei interne din România şi a făcut posibil ceea ce numim noi parcursul euroatlantic, care pare aşa o sintagmă simplă, dar este un proiect naţional de mare amploare şi de mare durată. Şi de aceea cred că asta este calea pe care ar fi bine să o urmeze şi Republica Moldova", a mai spus preşedintele Iohannis, în conferinţa susţinută alături de omologul de la Chişinău, Maia Sandu.
Preşedintele Iohannis efectuează sâmbătă, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia preşedintei Maia Sandu, care are loc inclusiv în contextul în care, la această dată, România şi Republica Moldova sărbătoresc Ziua Limbii Române.
Programul vizitei a inclus semnarea de către cei doi şefi de stat a unei Declaraţii comune cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, care "defineşte şi întăreşte cooperarea bilaterală în acest domeniu vital pentru consolidarea şi protejarea democraţiei şi a stabilităţii" ţării vecine.
În programul vizitei preşedintelui Iohannis a fost prevăzută şi depunerea unui buchet de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din Grădina Publică "Ştefan cel Mare şi Sfânt" de la Chişinău. AGERPRES / (A - editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Proiect USR: Agenția pentru Mediu, obligată să publice autorizațiile operatorilor care gestionează deșeuri
Agenția Națională pentru Protecția Mediului ar putea fi obligată să publice lista tuturor operatorilor care gestionează deșeuri, precum și autorizațiile de mediu deținute, conform unei propuneri legislative a USR. Proiectul a fost elaborat de parlamentarii Diana Buzoianu, Cynthia Păun și Aurel Oprinoiu, având în vedere că informați
21 de ani de la aderarea României la NATO/ Bolojan: Vizăm o creștere graduală a bugetului destinat Apărării în următorii ani
NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-și respecta obligațiile în cadrul Alianței este de neclintit, a afirmat, duminică, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în mesajul transmis cu ocazia Zilei NATO în România și a aniversării a 21 de ani de la aderarea țării noastre la A
Evenimentul 'Porți Deschise la Palatul Cotroceni', anulat din cauza vremii nefavorabile
Evenimentul 'Porți Deschise la Palatul Cotroceni' este anulat pentru duminică din cauza vremii nefavorabile, informează Administrația Prezidențială. 'Având în vedere condițiile de vreme nefavorabilă, evenimentul 'Porți Deschise la Palatul Cotroceni' nu se va desfășura astăzi, 6 aprilie, iar Complexul Palat Cotro
VIDEO Tîlvăr, de Ziua NATO: Valorile promovate de Tratatul de la Washington, repere esențiale în care românii cred cu tărie
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei NATO în care arată că valorile promovate de Tratatul de la Washington sunt repere esențiale ale românilor, iar relația transatlantică rămâne pilonul esențial al securității colective. Ministrul amintește că aderarea la NATO a fo
Prezidențiale2025/Nicușor Dan nu își asumă responsabilitatea pentru niciun cont de pe platformele sociale, în afară de cele oficiale
Echipa de campanie a candidatului independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, precizează că acesta nu-și asumă responsabilitatea pentru niciun alt cont de pe platformele sociale cu excepția celor oficiale, punctând că orice încălcare a legislației electorale trebuie să fie semnalizată și sancționată conform legii. Precizările vin după ce
Prezidențiale2025/BEC a admis mai multe plângeri împotriva unor videoclipuri de promovare a unor candidați
Biroul Electoral Central a admis mai multe plângeri înregistrate împotriva unor videoclipuri de promovare a unor candidați, printre care Nicușor Dan, George Simion și Victor Ponta, pe platforma TikTok sau Meta și a dispus înlăturarea acestora și a materialelor conexe. Potrivit deciziilor publicate de BEC, nouă dintre ce
Deputatul Biro Rozalia (UDMR): Femeile trebuie să convingă comunitățile că Europa este calea de urmat
Președinta Organizației de femei a UDMR, deputatul Biro Rozalia, lideră și a EPPW, organizația de femei a Partidului Popular European (PPE), a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că în momentul actual femeile trebuie să își asume rolul de a convinge comunitățile că Europa este calea de urmat pentru țara noastră, care asigură stabilitate și pace familiilor.
Prezidențiale2025/BEC: 39 materiale publicitare politice din online încalcă prevederile legale; trebuie înlăturate
Biroul Electoral Central a decis, sâmbătă, înlăturarea a 39 materiale publicitare politice din online pe motiv că încalcă prevederile legale. 'În ședința din data de 04.04.2025, Biroul Electoral Central a analizat un număr de 69 de materiale publicitare politice publicate în mediul online, constatând că
Prezidențiale2025/Antonescu: Priorități pentru viitorul președinte - stabilizarea comunicării cu SUA, participarea la adaptarea proiectului politic al UE
Candidatul la prezidențiale al Alianței 'România, Înainte', Crin Antonescu, a afirmat, sâmbătă, că prioritățile pentru viitoarea administrație prezidențială sunt stabilizarea comunicării cu SUA, participarea la adaptarea proiectului politic al UE, precizând însă că și NATO este o urgență. 'Politica ext
Prezidențiale2025/Antonescu: Nimeni nu se poate considera calificat în turul doi, în afară de mine
Candidatul la prezidențiale al Alianței 'România, Înainte', Crin Antonescu, a afirmat, sâmbătă, că nimeni, în afară de el, nu se poate considera calificat să intre în turul al doilea al scrutinului, nici măcar George Simion, care se află, în prezent, pe primul loc în sondaje. 'Eu cred că ip
Prezidențiale2025/Olguța Vasilescu: Ponta e suveranist cum sunt eu soroșistă; Nicușor Dan - zeul crivățului din calorifere
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte PSD, a declarat, sâmbătă, la un miting electoral pentru susținerea lui Crin Antonescu, că acesta 'este cea mai viabilă opțiune pentru români', afirmând despre Victor Ponta că este 'suveranist așa cum este ea soroșistă', iar despre Nicușor Dan că este 'zeul crivăț
Prezidențiale2025/Antonescu: Cel mai mare dușman - dezbinarea; ne bănuim, ne dușmănim, ne insultăm - vă chem la înțelegere și unire
Candidatul Alianței 'România, Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că dușmanii săi nu sunt George Simion, Nicușor Dan sau Victor Ponta, ci se află în război cu 'sărăcia, boala, nepăsarea și cu dezbinarea' și îndeamnă la 'înțelegere și unire'. 'Într-un fel este un răzb
Prezidențiale2025/Ciolacu: Crin Antonescu este singurul candidat care are un proiect concret
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, susține că singurul candidat la președinția României care vorbește despre un proiect concret, despre o direcție de țară și are în agenda sa bunăstarea românilor, 'nu războaie doctrinare', este Crin Antonescu. 'În acest moment vă spun cu toată convingerea că singuru
Prezidențiale2025/Predoiu: Crin Antonescu - singurul candidat care a coborât cinstit direct în arenă în fața românilor
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, îl consideră pe Crin Antonescu singurul candidat la prezidențiale 'direct, fără ascunzișuri, corect și loial' și afirmă că Nicușor Dan a văzut în postul de la primar al Capitalei 'doar o gară de unde să fie preluat și condus la Cotroceni'. 'În București avem
Ciobotaru (PNL Vrancea): Parlamentul lucrează la o lege în sprijinul antreprenorilor; primele modificări, în a doua parte a anului
Deputatul Dragoș Ciobotaru afirmă că Parlamentul lucrează intens la modificarea legislației fiscale și economice în sprijinul mediului de afaceri, pentru ca România să poată îndeplini criteriile de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), primele schimbări fiind așteptate în a doua parte a anului 2025.