Noul ambasador al Israelului a sosit la Bucureşti: Reprezint Israelul în ţara în care s-au născut părinţii mei

Noul ambasador al Statului Israel în România, Lior Ben Dor, a sosit la Bucureşti, context în care a subliniat legăturile cu ţara noastră, a transmis, marţi, misiunea diplomatică.
Potrivit sursei citate, părinţii şi bunicii diplomatului au origini româneşti. Mama sa, Bianca, s-a născut şi a crescut în Buhuşi, judeţul Bacău, iar tatăl său s-a născut în oraşul Bacău.
"Este o mare onoare şi o bucurie deosebită pentru mine să fiu ambasador al Statului Israel în România. Sunt foarte mândru să reprezint Israelul în ţara în care s-au născut părinţii şi bunicii mei", a declarat Lior Ben Dor.
Sursa foto: Ambasada Israelului în România
Lior Ben Dor este diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Statului Israel din anul 1994. A ocupat diverse funcţii, inclusiv coordonator-şef pentru mass-media şi diplomaţie publică pentru lumea arabă şi director al Departamentului pentru Egipt şi statele magrebiene în perioada 2016 - 2023. Printre responsabilităţile sale s-a numărat şi activitatea de purtător de cuvânt în limba arabă, oferind interviuri şi informări pentru jurnalişti şi instituţii media din lumea arabă, cu precădere de la începutul războiului împotriva organizaţiei teroriste Hamas.
El a reprezentat Israelul în misiuni diplomatice din întreaga lume, ocupând roluri cheie în ţări precum Egipt, Uruguay, Marea Britanie, Argentina şi Brazilia.
Lior Ben Dor este absolvent al Universităţii Bar Ilan, unde a obţinut titlul de doctor. Cea mai recentă misiune a sa în Brazilia "i-a oferit prilejul de a îmbina cunoştinţele sale despre lumea arabă cu experienţa în America Latină, dedicându-se cercetării doctorale asupra comunităţii arabe din Brazilia", arată Ambasada Israelului.
Noul ambasador al Israelului în România "îşi exprimă angajamentul de a consolida şi dezvolta relaţiile bilaterale de excepţie, construite pe baza unei istorii comune şi a legăturilor culturale puternice". AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Crin Antonescu salută inițiativa SNSPA de a-l nominaliza pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace
Candidatul Alianței electorale 'România Înainte', Crin Antonescu, salută inițiativa Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) de a-l nominaliza pe președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace. Antonescu a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că dacă Trump va reuși să închi
Prezidențiale2025/BEC: Cristian Terheș (PNCR) și-a depus candidatura
Președintele Partidului Național Conservator Român (PNCR), Cristian Terheș, și-a depus joi candidatura la Biroul Electoral Central pentru funcția de președinte al României. ''Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 13.03.2025, a fost depusă propunerea de candi
Prezidențiale2025/Elena Lasconi: Voi dialoga cu Nicușor Dan; e incredibil să vorbim despre retragerea mea
Președinta USR, Elena Lasconi, a afirmat joi că va dialoga cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, reiterând că nu-și va retrage candidatura la alegerile prezidențiale, în condițiile în care a intrat în turul al doilea anul trecut. Lasconi a adăugat că nu ia în calcul niciun sondaj, pentru că 'invalidarea candidaturii l
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu anunță că își face podcast
Crin Antonescu, candidatul Alianței electorale 'România Înainte', anunță că își face podcast. 'Tu întrebi, eu răspund. Voi răspunde la întrebările voastre în podcastul meu! Lăsați în comentarii ce vreți să aflați, voi selecta cele mai interesante întrebări și le voi aborda în episoadele viitoare
Lasconi spune că USR nu va intra niciodată la guvernare cu Marcel Ciolacu premier
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi că USR nu va intra niciodată într-un guvern condus de Marcel Ciolacu, iar după alegerile prezidențiale cel mai potrivit prim-ministru ar fi președintele interimar Ilie Bolojan. Lasconi a fost întrebată, la sediul Biroului Electoral Central, dacă își menține propunerea ca după aleg
Senat: Martie - Luna femeilor (proiect)
Un grup de parlamentari PNL, PSD și UDMR propune printr-un proiect de lege declararea lunii martie ca Luna femeilor pentru recunoașterea și celebrarea contribuției acestora în toate domeniile de activitate. 'Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot o
Prezidențiale2025/ Elena Lasconi și-a depus candidatura la BEC
Președinta USR, Elena Lasconi, și-a depus, joi, la Biroul Electoral Central (BEC), dosarul pentru a candida la alegerile prezidențiale din luna mai. Lasconi a venit la sediul BEC însoțită de mai mulți parlamentari de la USR și de susținători. 'Nu mai trebuie să repetăm greșelile de anul trecut. Pe 4 mai avem nevoie să ni se facă
Fechet: Verificările de la Romsilva au evidențiat lipsa a 24,7 milioane lei din Fondul de conservare și regenerare a pădurilor
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi că în urma verificărilor derulate la Regia Națională a Pădurilor 'Romsilva' de Corpul de control al ministrului a rezultat, între altele, că din Fondul de conservare și regenerare a pădurilor lipsesc 24,7 milioane lei, iar din Fondul de accesibilizare - 8,7 milioane lei. Ministrul a prezenta
Fechet: Guvernul a modificat Statutul personalului silvic; am eliminat bonusurile nerușinate la pensionare
Guvernul a aprobat, joi, modificarea Statutului personalului silvic și a eliminat 'bonusurile nerușinate la pensionare', care, numai în ultimii doi ani, au costat 'peste 194 de milioane de lei' Regia Națională a Pădurilor și de care au beneficiat '1.267 de persoane', a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet. Acesta a făcut pre
Tanasă(AUR), despre posibile fraude privind semnăturile pentru Simion și Gavrilă: O manipulare ordinară
Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR, afirmă că acuzațiile din presă cu privire la presupuse fraude în procesul de strângere a semnăturilor pentru candidaturile lui George Simion și Ana Maria Gavrilă sunt 'o manipulare ordinară', menită 'să creeze confuzie și să pună la îndoială o mobilizare fără precedent a românilor'.
Burduja: Criteriile și procedurile prin care românii vor accesa cardul de energie, stabilite până în iunie
Ministerul Muncii urmează să definească consumatorii vulnerabili astfel încât, până în luna iunie, vor fi stabilite criteriile și procedurile prin care românii vor putea accesa cardul sau voucherul de energie, imediat după ce expiră schema de plafonare-compensare a prețurilor la energie, a declarat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Bur
Ilie Bolojan prezintă, vineri, inițiativa deschiderii Complexului Palat Cotroceni pentru public
Președintele interimar Ilie Bolojan va susține, vineri, la ora 13:00, o conferință de presă, în care va prezenta inițiativa de a deschide Complexul Palat Cotroceni pentru a fi vizitat de către public, a anunțat Administrația Prezidențială. Pe 28 februarie, în prima conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan a
Prezidențiale2025/ Diana Șoșoacă: Georgescu nu a fost niciodată creștin, e New Age
Lidera S.O.S. România, eurodeputata Diana Șoșoacă, a afirmat, joi, că, după ce i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale în octombrie anul trecut, 'a fost băgată o cometă' - Călin Georgescu, care 'nu a fost niciodată creștin, ci parte a curentului New Age'. 'Sistemul nu este pregătit pentru oameni
Guvern: Aplicarea măsurii privind eliberarea automată a posturilor pentru personalul pensionat, amânată până la 31 decembrie
Termenul de aplicare a unei decizii privind eliberarea automată a posturilor pentru personalul care a primit decizie de pensionare a fost amânat până la 31 decembrie 2025, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Guvernul a aprobat plafonul de garantare pentru Programul 'Noua Casă' la 500 de milioane de lei
Plafonul de garantare pentru Programul 'Noua Casă' aferent anului în curs a fost stabilit, joi, de Guvern, la 500 de milioane de lei, a anunțat, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. 'Programul 'Noua Casă' va continua și în acest an, plafonul de garantare a fost aprob