logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Precup: Decizia de a-mi depune mandatul îmi aparţine; mă detaşez de neînţelegerile privind selecţia conducerii AMEPIP

Imagine din galeria Agerpres

Mihai Precup, fostul preşedinte al Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, a declarat marţi că demisia sa din funcţia de şef al AMEPIP reprezintă un act unilateral pe care şi-l asumă cu toată responsabilitatea, precizând că se detaşează de orice neînţelegere cu privire la procedura de selecţie a conducerii instituţiei.

"Mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte al AMEPIP. Este un act unilateral pe care mi-l asum cu toată responsabilitatea. Las în urmă o echipă şi o agenţie care a devenit operaţională în numai patru luni, cu un tablou de bord funcţional şi cu o fereastră larg deschisă către transparentizarea actelor de conducere pentru companiile de stat. Sunt doar câteva dintre reuşitele de care sunt mândru şi pentru care ţin să le mulţumesc tuturor celor care au investit timp şi efort în acest an în echipa AMEPIP", a scris Mihai Precup, pe pagina sa de Facebook.

El spune că se detaşează "clar" de orice neînţelegere cu privire la procedura de selecţie a conducerii AMEPIP.

"Vreau să fiu foarte explicit şi să subliniez că mă detaşez clar de orice neînţelegere cu privire la procedura de selecţie a conducerii AMEPIP. Decizia de a-mi depune mandatul îmi aparţine şi plec cu buna convingere că realizările şi obiectivele pe care le-am îndeplinit în doar câteva luni în funcţie sunt şi vor fi relevante pentru întreg sistemul companiilor de stat din România", a afirmat el.

Fostul şef al AMEPIP a apreciat echipa nou formată în cadrul agenţiei: "Cred că se cuvine ca, înainte de motivarea deciziei mele de a părăsi AMEPIP, să transmit un mesaj de apreciere şi mulţumire pentru această echipă nou formată. Agenţia este indispensabilă pentru funcţionarea echilibrată a companiilor de stat şi existenţa sa este un efect concret al unor angajamente pe care România şi le-a asumat atât în faţa Comisiei Europene cât şi a OECD".

Precup subliniază că AMEPIP este o instituţie care trebuie să îşi continue misiunea de a pune în ordine hăţişul a sute de companii de stat pe care să le susţină în drumul lor către normalitate.

"Am redus cu 20% numărul provizoratelor, iar numărul procedurilor de selecţie finalizate s-a dublat. Am putut aviza, astfel, indicatori cheie de performanţă la nivelul contractelor de mandat ale administratorilor. Am reuşit, de asemenea, într-un timp record, să construim şi să publicăm online tabloul de bord de pe site-ul AMEPIP, un instrument unic în România prin care se pot consulta, la un click distanţă, toate informaţiile relevante ale unei întreprinderi de stat, atât date financiare, cât şi despre mandatele consiliilor de administraţie. Construirea tabloului de bord a adus la buget o economie de 18 milioane de euro, pentru că este o unealtă publică la care au acces toate companiile de stat şi toţi cetăţenii. Evităm astfel costuri pentru construcţia unor soluţii similare. Lucrăm integrat şi transparent şi asta contează", a susţinut Precup.

El a atras atenţia că urmează o perioadă critică pentru viitorul companiilor de stat, cărora le expiră termenul de provizorat.

"Contez pe profesionalizarea managementului şi reprezentării acestor companii, pentru că de acest act de management depind angajamente cruciale faţă de partenerii internaţionali", a punctat Precup.

Conducerea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) şi-a prezentat demisia, urmând să fie organizată selecţia pentru o nouă echipă managerială a instituţiei.

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, preşedintele AMEPIP, Mihai Precup, vicepreşedinţii Ciprian Hojda şi Victor Moraru şi-au înaintat marţi demisiile la Secretariatul General al Guvernului, urmând să fie publicate în Monitorul Oficial deciziile de eliberare din funcţie.

"Cei trei membri ai conducerii AMEPIP au luat această decizie atât pentru a menţine relaţia de credibilitate între Guvernul României şi instituţiile europene, cât şi pentru a nu exista vreun risc cu privire la aprobarea cererii de plată numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către Comisia Europeană", se arată în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 21

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 26-04-2025 08:00

Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici

Politic 26-04-2025 05:00

Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu - prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale Papa Francisc. În delegația oficială a României care va merge la Vatican se află și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Sâmbătă va fi zi de doliu național &i

Politic 25-04-2025 17:50

Prezidențiale2025/ Gorghiu, după decizia ICCJ: Procesul electoral continuă conform calendarului

Procesul electoral continuă conform calendarului, în baza actelor normative care sunt în vigoare, a declarat vineri fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, după decizia Înaltei Curți care a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești care suspendase hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile

Politic 25-04-2025 16:56

Ministrul Hurezeanu: România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE

România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său austriac, Beate Meinl-Reisinger. Șeful diplomației române s-a aflat joi și vineri în vizită de lucru în cap

Politic 25-04-2025 16:30

USR solicită CSM calificativul judecătorului de la CA Ploiești: Sistemul de evaluare a magistraților trebuie reformat

Uniunea Salvați România (USR) solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să confirme public dacă judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești, cel care a pronunțat sentința de anulare a deciziei Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale de anul trecut, a obținut calificativul 'Foarte bine' la ultima sa evaluare profesională.

Politic 25-04-2025 15:34

Ciolacu: Aderarea la UE, alături de cea la NATO - cel mai important obiectiv, după căderea comunismului

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat vineri, la aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, că aderarea la UE, alături de cea la NATO, reprezintă cel mai important obiectiv național al țării noastre după căderea comunismului, care a antrenat modernizarea societății românești. 'Ani

Politic 25-04-2025 15:13

MAE: Cazul românului reținut de FSB este mai vechi; demersuri pentru a-i acorda protecție

Cazul românului reținut de Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) este din decembrie anul trecut, autoritățile române făcând eforturi pentru a-i asigura protecție și asistență consulară, a transmis, vineri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'Are toate datele unui caz de manual FIMI RU de 'reî

Politic 25-04-2025 15:01

Prezidențiale2025/Lasconi: Trăim cea mai prosperă perioadă din istoria noastră; să păstrăm drumul spre Vest

Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, vineri, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, că România este în 'cea mai prosperă' perioadă din istorie și se poate face 'mai mult și mai bine' prin menținerea 'drumului drept spre Vest'. 'Acum 20 de a

Politic 25-04-2025 14:31

Bolojan - întâlnire cu delegația ODIHR care se află în România în cadrul unei misiuni de observare a procesului electoral

Președintele interimar Ilie Bolojan a primit vineri, la Palatul Cotroceni, o delegație a Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), condusă de Eoghan Murphy, șef al misiunii de observare a alegerilor în România. Potrivit Administrației P

Politic 25-04-2025 13:39

Prezidențiale2025/Sebastian Popescu: Decizia CA Ploiești - un precedent periculos și o încălcare flagrantă a principiilor democratice

Sebastian Popescu, candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidențiale, dezaprobă decizia Curții de Apel Ploiești de a suspenda Hotărârea CCR privind anularea scrutinului preziden

Politic 25-04-2025 13:35

Prezidențiale2025/DREPT - plângere penală la DNA împotriva AEP; documentul - cu scopul de a afecta imaginea lui Nicușor Dan

Partidul DREPT anunță vineri că depune plângere penală la DNA împotriva Autorității Electorale Permanente pentru 'abuz în serviciu și divulgare de informații nedestinate publicării', menționând că plângerea vizează apariția în presă a unui 'document neverificat și neasumat oficial de către AEP', cu scopul de a afecta imagin

Politic 25-04-2025 13:35

MAE: România contribuie activ la aprofundarea proiectului european

România contribuie activ la aprofundarea proiectului european, afirmă Ministerul Afacerilor Externe, într-un mesaj transmis vineri, pe platforma X, la celebrarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. 'Azi, ca stat membru angajat și responsabil, care se bucură de toate beneficiile apartenenței la

Politic 25-04-2025 13:28

Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Avem altă treabă în campania electorală decât să corespondăm cu AEP

Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a declarat vineri că nu a solicitat Autorității Electorale Permanente (AEP) lămuriri în privința documentului 'neasumat oficial' și apărut în presă, pentru că în campania electorală are alte preocupări decât să corespondeze cu AEP. 'Noi avem, totuși, în momentul acest

Politic 25-04-2025 13:14

AUR: Pregătim o serie de acțiuni menite să restabilească democrația în România

Alianța pentru Unirea Românilor anunță că pregătește 'o serie de acțiuni menite să restabilească democrația în România', susținând că judecătorul Curții de Apel Ploiești, care a admis cererea de suspendare a hotărârii CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, a acționat 'conform propriilor convingeri juridice și în

Politic 25-04-2025 12:05

Legea referitoare la echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale, sesizată la CCR

Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis Curții Constituționale a României (CCR), vineri, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2024, prin care au fost modificate dispozițiile Codului administrativ referitoare la echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale.