Marcel Ciolacu: Partidul Social Demorat a câştigat alegerile locale, indiferent cum am analiza
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la finalul reuniunii Consiliul Politic Naţional al partidului, desfăşurată la Sâmbăta de Sus, că în urma analizei rezultatelor alegerilor locale concluzia este că formaţiunea sa a câştigat, obţinând peste 50% din municipiile reşedinţă de judeţ, municipiile şi consiliile judeţene din ţară.
"Astăzi, am analizat împreună cu colegii mei în cadrul Consiliului Politic Naţional, cum era şi normal, alegerile locale cât şi alegerile europarlamentare. De asemenea, am făcut şi programul evenimentelor politice aşa cum am hotărât în cadrul coaliţiei, din punct de vedere guvernamental, dar, împreună cu colegii mei, şi calendarul evenimentelor politice din interiorul Partidului Social Democrat. Aş vrea să-i felicit pe toţi colegii mei pentru victoriile obţinute în acest moment la alegerile locale. Partidul Social Democrat a câştigat alegerile, indiferent cum am analiza (...) Adunând toate voturile, adunând toate consiliile judeţene, Partidul Social Democrat are peste 50%, adunând toate municipiile reşedinţă de judeţ şi municipiile din România, Partidul Social Democrat are peste 50% şi adunând toate UAT-urile, Partidul Social Democrat are peste 50%", a declarat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.
Liderul PSD a spus că acest scor este unul care obligă, având în vedere că victoriile sunt cel mai greu de gestionat în politică.
"Înfrângerile, cel puţin în interiorul Partidului Social Democrat, se gestionează foarte uşor: conducerea pleacă. Gestionarea cea mai grea este în momentul în care am obţinut victoria. Vreau, în mod deosebit, să felicit echipa de la Suceava, pe George Şoldan şi pe domnul primar Rîmbu. Echipa de la Maramureş, unde domnul Zetea a revenit pe funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, câştigând alături de colegul nostru şi municipiul Baia Mare, pentru prima oară în istoria post-decembristă (....) Silviu Hurduzeu a revenit la conducerea Consiliului Judeţean de la Caraş", a arătat Ciolacu.
Liderul PSD l-a felicitat şi pe Alfred Simonis, care a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş şi a mai remarcat victoriile candidaţilor PSD de la Deva, Piatra Neamţ şi Vaslui.
"Nu ştiu dacă este plăcere sau un sentiment de mare mândrie faptul că am câştigat atât Sectorul 2, prin domnul Rareş Hopincă, candidatul Partidului Social Democrat, dar şi Sectorul 1, prin domnul George Tuţă, candidatul Partidului Naţional Liberal şi astfel s-a arătat foarte clar că şi bucureştenii au nevoie de o altă abordare, cel puţin la nivelul sectoarelor. Este o victorie care obligă", a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Consiliul Politic Naţional al PSD s-a desfăşurat, vineri, în sala "Academiei Sâmbăta" a Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, pentru analizarea rezultatelor alegerilor locale şi europarlamentare. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu: Adoptăm azi proiectul de buget fără modificări de taxe și impozite; este un buget de dezvoltare
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, sâmbătă, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul va adopta proiectul de buget pe anul 2025, unul 'fără modificări de taxe și impozite'. Acesta a arătat că bugetul este unul 'de dezvoltare', în care investițiile ajung la un 'nou record', respectiv 150 de miliar
Congres extraordinar al PMP; Nicușor Dan - susținut în cursa prezidențială
Partidul Mișcarea Populară urmează să valideze sâmbătă, în cadrul unui Congres extraordinar, susținerea candidaturii independente a lui Nicușor Dan la prezidențiale. Congresul va avea loc de la ora 11,00, la Palatul Parlamentului. În cadrul evenimentului, PMP va vota pentru validarea susținerii candidaturii lui
Guvernul aprobă bugetul pe 2025
Guvernul urmează să aprobe sâmbătă, în ședință, bugetul de stat pe anul 2025 și pe cel al asigurărilor sociale de stat. Potrivit Biroului de presă al Guvernului, ședința Executivului este programată la ora 10,00. Vineri au fost finalizate toate procedurile prealabile pentru ca bugetul pe anul 2025 să fie adoptat.
Hurezeanu: Criza energetică și influențarea alegerilor democratice au un numitor comun: acțiunile ostile din partea Rusiei
Criza energetică și influențarea alegerilor democratice au un 'numitor comun' - acțiunile ostile ale Federației Ruse, a declarat, vineri, în Republica Moldova, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Șeful diplomației române a fost în vizită de lucru la Chișinău, în contextul crizei energetice cu care se c
Cazanciuc: Vlad Pascu - primul caz în care s-a aplicat Legea Anastasia
Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc, inițiator al Legii Anastasia, a declarat vineri că va continua să pledeze cu toate argumentele juridice, medicale și de orice altă natură profesională pentru legi care să apere cetățenii împotriva tuturor celor care, ''în mod greșit, cred că în numele unor drepturi individuale poți să pui în pericol
USR: Guvernul condamnă Bucureștiul la faliment prin tăierea a 1 miliard de lei din buget
USR acuză Guvernul că, prin tăierea a aproximativ un miliard de lei din bugetul Capitalei, lasă Primăria Generală fără resursele necesare pentru funcționare și investiții. 'Într-un oraș care generează peste 5 miliarde de euro anual din taxe și impozite, Primăria Generală rămâne cu mai puțini bani care trebuie să asigure: serviciile publice, tra
Reorganizarea Ministerului Muncii prin fuziune cu Ministerul Familiei, aprobată de Guvern
Executivul a aprobat vineri, prin hotărâre, reorganizarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin fuziunea cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care se desființează, conform OUG nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale. Potrivit unui comunicat al Guvernului, noul minister, de
Lulea: Proiectul de buget pentru 2025, un document de propagandă menit să ascundă eșecurile guvernării
Prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Marius Lulea, susține că proiectul de buget pentru anul 2025 'este doar o colecție de 'aspirații financiare, cu șanse mici să devină realitate', care pare mai degrabă un 'document de propagandă menit să ascundă eșecurile guvernării'. 'Proiectul de buget pentru 2025 este
PUSL a validat candidatura Laviniei Șandru la alegerile prezidențiale
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat și Daniel Ionașcu, vicepreședinte al PUSL, precum și Simona Allice Man, secretar general al partidului.
Ciolacu: Blocarea vânzării tabloului 'Sfântul Sebastian' al celebrului artist 'El Greco' - reușită a statului român
Premierul Marcel Ciolacu a salutat, vineri, blocarea vânzării la licitație a tabloului 'Sfântul Sebastian' al celebrului artist 'El Greco', care face parte din patrimoniul românesc, iar faptul că licitația a fost oprită și tabloul a fost reținut de casa de licitații consideră că este un prim pas către recuperarea definitivă a acestui
Mureș: Consiliul Permanent al UDMR l-a propus pe Barabási Antal Szabolcs pentru funcția de prefect al județului
Consiliul Permanent Teritorial al UDMR Mureș a decis, vineri, în unanimitate, susținerea lui Barabási Antal Szabolcs pentru funcția de prefect al județului Mureș, urmând ca propunerea să fie înaintată către Guvern. 'În cadrul ședinței de astăzi, Consiliul Permanent Teritorial al UDMR Mureș a decis în un
Tanczos Barna: Ordonanța pentru măsuri multisectoriale nu permite indexări nici la salarii, nici la pensii
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat, vineri, că prevederile ordonanței 'trenuleț', care a fost aprobată la finalul anului trecut, nu permit indexări nici la salarii, nici la pensii. 'În acest an, ordonanța de la finalul anului trecut de măsuri multisectoriale nu permite indexări nici la salarii, nici la pensii', a afirmat Tanc
Tanczos Barna: Suma prevăzută pentru ajutoarele 'one-off' destinate pensionarilor se ridică la două miliarde de lei
Suma prevăzută pentru ajutoarele 'one-off' destinate pensionarilor cu pensii mici se ridică la două miliarde de lei și va fi repartizată de Ministerul Muncii după aprobarea bugetului pe anul în curs, a declarat, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Ministerul Muncii o să facă propunerile după ce aprobăm bugetul. Este
VIDEO Ciolacu: Finalizăm azi toate procedurile prealabile pentru a adopta mâine bugetul pe 2025
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că vineri vor fi finalizate toate procedurile prealabile pentru ca bugetul pe anul 2025 să fie adoptat, sâmbătă, într-o ședință specială de Guvern. 'Finalizăm azi toate procedurile prealabile pentru a adopta, mâine, într-o ședință specială de Guvern, bugetul pe 2025. Știrea finaliz
Președintele Iohannis - la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene; va discuta despre apărarea europeană, relația transatlantică
Președintele Klaus Iohannis va participa, luni, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare, care se va desfășura la Bruxelles, context în care va discuta inclusiv despre apărarea europeană și pe tema relației transatlantice, informează Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, șeful statului va susț