Preşedintele ales al CJ Vaslui, Ciprian Trifan (PSD), afirmă că victoria sa este succesul întregii echipe a partidului

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, social democratul Ciprian-Ionuţ Trifan, ales în funcţia de preşedinte al instituţiei la alegerile de duminică, a declarat, luni, că victoria obţinută reprezintă succesul întregii echipe PSD Vaslui.
El a subliniat, totodată, că şi-a dorit să ducă alături de colegii săi o campanie bazată pe prezentarea programelor de dezvoltare pentru judeţ, şi nu pe criticarea contracandidaţilor sau pe "cancan", menţionând că electoratul a apreciat acest tip de abordare.
"E succesul echipei PSD, al echipei pe care PSD a dus-o în faţa electoratului pentru a administra judeţul şi fiecare unitate administrativ-teritorială în parte. E un succes al maturităţii votului celor care ne-au acordat încrederea de a fi prima forţă politică din judeţ. Mulţumim tuturor şi în acest mandat va trebui să dovedim că ceea ce am spus că facem, ceea ce ne-am angajat că realizăm va deveni realitate. Eu mi-am dorit să avem o campanie curată, bazată pe strategii şi pe dezvoltarea judeţului. Atât eu, în calitate de candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, cât şi colegii mei candidaţi la diverse funcţii am apreciat că o astfel de campanie electorală trebuie făcută", a declarat, pentru AGERPRES, Ciprian-Ionuţ Trifan.
Social-democratul Ciprian-Ionuţ Trifan este la al doilea mandat de vicepreşedinte al CJ Vaslui. Din luna septembrie a anului trecut, el a preluat prerogativele de preşedinte al instituţiei după ce Dumitru Buzatu a fost suspendat din funcţie în urma arestării sale preventive pentru luare de mită. Ciprian Trifan este de profesie economist. Este membru PSD din anul 1998 şi a deţinut mai multe funcţii în partid, printre care cea de preşedinte al organizaţiei de tineret şi cea de trezorier al organizaţiei municipale Vaslui. Din anul 2010, este secretar executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Vaslui.
Potrivit rezultatelor afişate de AEP, candidatul PSD a obţinut un scor de 45,72%, fiind votat de 68.704 alegători. Pe locul al doilea, la o distanţă considerabilă, s-a clasat candidatul PNL, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, care a reuşit să ia 25,57% dintre voturile valabil exprimate, fiind votat de 38.421 de vasluieni. Locul al treilea a revenit candidatului AUR, Sorin-Sergiu Chelmu, care a primit 12,69% dintre voturi, iar pe locul al patrulea s-a clasat candidatul ADU, Mihai Botez, preşedinte al USR Vaslui, cu un scor de 11,33%.
PSD a câştigat şi majoritatea simplă în Consiliul Judeţean, fiind votat de 48,51% dintre cetăţeni. Astfel, partidul va avea un număr de 18 consilieri judeţeni. Locul secund a fost obţinut de PNL, cu un scor de 23,02%, pe locul al treilea în preferinţele electorilor vasluieni a este AUR, cu un rezultat de 13,66%, iar a patra formaţiune care va fi reprezentată în forul decizional judeţean este ADU, care a luat 9,81% dintre voturi. AGERPRES / (AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ BEC va prezenta pe 3 și 4 mai datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real
Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30
Prezidențiale2025/Președintele interimar, despre susținerea lui Antonescu în campanie: Omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune
Președintele interimar Ilie Bolojan nu consideră că a încălcat Constituția când s-a afișat în campania electorală alături de candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, acesta afirmând că ''omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune''. ''Nu am încălc
Funeralii Papa Francisc/Ciolacu, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif: Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider
Papa Francisc a avut întotdeauna grijă de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, care a participat, alături de președintele interimar, Ilie Bolojan, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif. ''Cu emoție și recunoștință, am participat astăz
Expoziție cu fotografii AGERPRES şi Moldpres, la Festivalul 'Podul de flori' de la Ungheni; Neacșu: M-au impresionat imaginile din mai 1990
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu s-a arătat impresionat de o expoziție vernisată, sâmbătă, la Ungheni, cu fotografii din perioada podurilor de flori din anul 1990 realizate de Agenția Națională de Presă AGERPRES şi Moldpres. Expoziția a fost deschisă publicului într-un cort din
Vălean, la Ungheni: Podul nu e doar o punte peste apă, e o oportunitate de dezvoltare economică și expresia libertății de mișcare
Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Eurodeputatul Adina Vălean a declarat, sâmbătă, în Piața Independenței din Ungheni, că 'Podul de flori' are o simbolistică sufletească aparte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar reprezintă totodată și o oportunitate de dezvoltare economică.
Prezidențiale2025/ Antonescu: Vreau să fiu președintele României sub mandatul căruia vom serba intrarea Republicii Moldova în UE
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Ungheni, unde a participat la evenimentele prilejuite de lansarea în execuție a noului pod peste râul Prut, că își dorește să fie președintele României sub manda
VIDEO Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Noul pod între România și Republica Moldova - un început de drum
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că noul pod construit peste râul Prut între România și Republica Moldova reprezintă 'un început de drum'.
Marian Neacșu, la Ungheni: După podurile de flori din anii '90, e vremea podurilor construite trainic
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu a declarat, sâmbătă, la Ungheni, că a venit vremea podurilor construite trainic, după ce în anii '90 au fost podurile de flori. 'În anii '90 a fost vremea podurilor de flori. În anii 2000 și până acum a fost vremea podurilor
Ministrul Sorin Grindeanu: Noul pod de la Ungheni - primul construit după 60 de ani între România și Republica Moldova
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Podul peste Prut între Iași și Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România și Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Igor Grosu: Înaintașii noștri au construit Podul de flori; generația noastră trebuie să construiască poduri de piatră
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul demarării lucrărilor de construcție la noul pod peste r&acir
Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici
Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu - prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale Papa Francisc. În delegația oficială a României care va merge la Vatican se află și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Sâmbătă va fi zi de doliu național &i
Prezidențiale2025/ Gorghiu, după decizia ICCJ: Procesul electoral continuă conform calendarului
Procesul electoral continuă conform calendarului, în baza actelor normative care sunt în vigoare, a declarat vineri fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, după decizia Înaltei Curți care a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești care suspendase hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile
Ministrul Hurezeanu: România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE
România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său austriac, Beate Meinl-Reisinger. Șeful diplomației române s-a aflat joi și vineri în vizită de lucru în cap
USR solicită CSM calificativul judecătorului de la CA Ploiești: Sistemul de evaluare a magistraților trebuie reformat
Uniunea Salvați România (USR) solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să confirme public dacă judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești, cel care a pronunțat sentința de anulare a deciziei Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale de anul trecut, a obținut calificativul 'Foarte bine' la ultima sa evaluare profesională.