Constantin: Guvernul nu se va opune publicării hotărârii ICSID în speţa Roşia Montană
Guvernul nu se va opune publicării hotărârii Curţii de arbitraj comercial internaţional (ICSID) de la Washington, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
El a precizat, vineri, la Palatul Victoria, că, într-o primă fază, după ce hotărârea ICSID va fi pronunţată şi anunţată, Guvernul va semnala mass-media acest fapt şi va pune la dispoziţie comunicarea de pe site-ul instituţiei respective.
"Noi suntem în aşteptare (...) La ce ne aşteptăm în această seară la ceea ce, juridic, am înţeles că se numeşte un dispozitiv al deciziei, care constă în, foarte pe scurt, enunţul verdictului, enunţul deciziei, dar nu decizia în sine. (...) Decizia în sine poate consta într-un document cu până la 1.000 de pagini. (...) Nu avem decât acest dispozitiv al deciziei în această noapte, dar părţilor aflate în litigiu, tribunalul, în timp util, adică aproape imediat, le va înmâna şi acele 1.000 de pagini care conţin decizia. Ele sunt sub secret, sub ultra confidenţialitate, conform standardelor instanţei de arbitraj, nu ale noastre. De ce - pentru că se intră după comunicarea acestui dispozitiv al deciziei într-un interval de 20 de zile în care oricare dintre părţile aflate în litigiu trebuie să comunice Curţii de arbitraj dacă are vreo obiecţie asupra vreunei informaţii din acele 1.000 de pagini, e metaforic 1.000 de pagini, nu ştim cât va avea (...) Ce pot să vă spun, că Guvernul român este pregătit să comunice tribunalului de arbitraj când i se va cere opinia că nu avem nicio pretenţie să ţinem ceva la secret. Premierul a anunţat-o, deja, dar mai e o parte. Şi va trebui să aşteptăm ca în aceste 20 de zile să aflăm dacă cealaltă parte are vreo pretenţie ca decizia să fie publicată parţial", a declarat Mihai Constantin.
El a precizat că după acest interval de 20 de zile în care ICSID ia la cunoştinţă de opinia celor două părţi se face public "ceea ce ambele părţi au fost de acord să se facă public".
"România nu va avea nicio pretenţie ca această decizie să fie în vreun fel necomunicată", a spus Constantin.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că în perioada imediat următoare ministerul de Finanţe, laolaltă cu consultanţii juridici, va prezenta în cadrul Guvernului un memorandum prin care expune "eventuale soluţii sau detalii despre decizia ICSID".
"Acel memorandum să sperăm că va putea fi comunicat şi vom vedea când va fi discutat. Evident, România are tot dreptul ca în aceste 20 de zile, pentru că la nivel de consultant juridic va cunoaşte conţinutul deciziei, să aibă discuţii cu cealaltă parte. (...) Acest aspect este foarte posibil să rămână sub o pălărie de confidenţialitate foarte strictă", a declarat Constantin.
Ulterior, în scenariul în care prin hotărârea ICSID va fi impusă României plata unor despăgubiri, ţara noastră are posibilitatea de a contesta.
"Avem un interval de contestare, mi s-a spus că e vorba despre 4 luni după ce expiră cele 20 de zile în care fiecare dintre părţi trebui să comunice tribunalului arbitral ce parte din decizie poate să publice. Deci, 20 de zile, după care se mai scurg 4 luni în care putem contesta. După acest interval se activează procedura de executare silită pe teritoriul României", a mai afirmat Constantin. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Claudiu Târziu: Victoria lui Trump în SUA dă un impuls extraordinar de important mișcărilor de tip conservator
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA dă un impuls extraordinar de important mișcărilor de tip conservator, a declarat președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, eurodeputatul Claudiu Târziu. Claudiu Târziu participă la dezbaterea
Senat: Titus Corlățean - ales reprezentant la Consiliul pentru Alegeri Democratice al Comisiei de la Veneția
Senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a fost ales reprezentant al Comisiei pentru afaceri politice și democrație a APCE la Consiliul pentru Alegeri Democratice al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția). Potrivit unui comunicat al Senatului transmis, marți, AGERPRES, această alegere
MAE: Ministrul Hurezeanu a subliniat, la Bruxelles, situația de securitate de la Marea Neagră, nevoia de susținere a Ucrainei
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut, marți, la Bruxelles, întâlniri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu și cu Marta Kos, comisarul european pentru Extindere, context în care a evidențiat situația de securitate de la Marea Neagră și necesitatea susținerii Ucrainei. Potrivit MAE, la într
Președintele Camerei Deputaților: Au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desființate
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian-Constantin Șerban, a anunțat, marți, că, în urma procesului de analiză a organigramei acestui for, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desființate, precizând că propunerea de organigramă va fi supusă aprobării B
Cseke Attila: De astăzi, România are o hartă interactivă cu zonele vizate de risc seismic
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a lansat, miercuri, o hartă interactivă cu zonele vizate de risc seismic, care vine atât în sprijinul cetățenilor, cât și al autorităților locale pentru a accesa fonduri pentru consolidări. Guvernul a aprobat, în perioada 2022 - 2023, o serie de programe de investiții
George Simion: Soluția pentru a păstra în continuare libertatea de exprimare nu este de a interzice rețelele de socializare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Președintele AUR, George Simion, vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), a declarat că soluția pentru a păstra în continuare libertatea de exprimare nu este de a interzice rețelele de socializare, ci aceea ca decidenții politici și deținătorii rețelelor sociale să
USR: Proiect de modificare a Codului penal; cei care au luat mită să nu mai scape de răspunderea penală
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunțat, marți, o propunere legislativă de modificare a Codului penal pentru a clarifica prevederile privind termenul de prescripție a răspunderii penale. El a precizat că modificările propuse sunt în contextul deciziei recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), prin care 'infracto
Conducerea UDMR va valida miercuri candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale
Conducerea UDMR va valida miercuri candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, a precizat miercuri ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. 'Mâine avem ședința, conform statutului UDMR, în care se va propune validarea candidatului comun al coaliției, domnul Crin Antonescu', a declarat Cseke Attila, într-o conferință de pres
Camera Deputaților/Șerban: Memorandumul privind restructurarea va avea și soluții la posturile cu concursuri în desfășurare; teoretic ar trebui să se sisteze
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a declarat, marți, că memorandumul pentru reducerea cheltuielilor și a posturilor din forul legislativ va cuprinde și soluții în cazul posturilor vacante cu concursuri în desfășurare, la care procedura a fost declanșată de anul trecut, menționând că, teoretic, acestea ar trebui sistate.
Calendarul pentru alegerile locale parțiale, adoptat: candidaturile trebuie depuse până pe 14 aprilie
Guvernul a adoptat, marți, hotărârea privind calendarul electoral pentru alegerile locale parțiale din 4 mai. 'Vor avea loc și alegeri locale parțiale. S-a stabilit calendarul electoral și pentru aceste scrutine în 17 circumscripții electorale și pentru președintele Consiliului Județean Bihor - data 4 mai 2025 și avem următorul
VIDEO Guvern/Calendarul electoral pentru prezidențiale: Termenul de depunere a candidaturilor - 15 martie; campania începe pe 4 aprilie
Guvernul a adoptat, marți, hotărârea care stabilește calendarul electoral pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a declarat că, potrivit actului normativ, perioada electorală va începe pe 18 februarie cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tra
VIDEO Daniel David: Inevitabil vor fi restructurări, prin faptul că Ministerul Educației trebuie să preia Ministerul Cercetării
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat marți că 'inevitabil' vor exista restructurări, în contextul în care Ministerul Educației va prelua fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării și a detaliat că aceste restructurări nu înseamnă concedieri, ci asigurarea că funcțiile nu vor fi dublate. '&Ic
Constantin: Cel târziu vineri s-ar putea să avem proiectul legii bugetului aprobat de Guvern
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat marți că cel târziu vineri s-ar putea ca Executivul să aprobe proiectul legii bugetului de stat. 'Premierul a anunțat în această ședință de guvern de astăzi că nu se va încheia săptămână fără încă o ședință a Executivului, tocmai pentru a ap
Nicușor Dan: Anularea alegerilor, un uriaș eșec; Klaus Iohannis are o mare responsabilitate
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a apreciat marți că anularea alegerilor prezidențiale constituie 'un uriaș eșec', iar președintelui Klaus Iohannis îi revine 'o mare responsabilitate' din acest punct de vedere. Pe de altă parte, a opinat că schimbarea acestuia din funcție nu va grăbi 'lămurirea' aspectelor legate
Furt artefacte/ Marcel Ciolacu îi solicită ministrului Culturii măsuri 'dure', inclusiv demiteri
Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat, marți, ministrului Culturii, Natalia Intotero, 'măsuri dure, inclusiv demiteri, dacă este cazul', în cadrul instituțiilor responsabile pentru organizarea expoziției din Olanda de unde au fost furate artefacte dacice. Șeful Executivului a menționat, la începutul ședinței de Guvern, că