Ciucă: Alegeri europarlamentare şi locale comasate; listă comună PNL-PSD la europarlamentare; candidaturi separate la locale
Alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale şi vor avea loc în iunie, iar PSD şi PNL vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare şi separat la alegerile locale, a anunţat, miercuri, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului.
"Decizia coaliţiei este de a comasa cele două runde de alegeri... Această decizie a urmat unui proces prin care fiecare dintre noi am consultat birourile de conducere politică ale partidelor, ne-am reunit apoi în coaliţie şi suntem prezenţi pentru a prezenta această decizie finală, care, dincolo de comasare, prevede ca la nivelul alegerilor locale fiecare partid să candideze prin forţe proprii iar pentru alegerile europarlamentare să existe o listă comună", a declarat Ciucă la Palatul Parlamentului.
Potrivit lui Ciucă, această decizie "a presupus de la sine asumarea responsabilităţii politice" şi ţine cont de interesul cetăţenilor.
"A fost o decizie care a presupus de la sine asumarea responsabilităţii politice, responsabilitate politică ce vizează stabilitatea ţării, ce vizează coerenţa actului de guvernare şi, desigur, ţine cont de interesul cetăţenilor României şi de contextul de securitate, pentru că din toate discuţiile pe care le-am avut, românii îşi doresc stabilitate, îşi doresc linişte, îşi doresc să-şi vadă de viaţa de zi cu zi şi în felul acesta cred că este absolut necesar ca, în anumite momente, partidele politice să dea dovadă de un minim sacrificiu de orgoliu pentru tot ceea ce înseamnă interesul românilor şi stabilitatea ţării", a adăugat Nicolae Ciucă.
El a explicat că de la sfârşitul anului 2021, această coaliţie şi-a asumat guvernarea, "reuşind să treacă printr-o serie de crize succesive şi suprapuse şi să deruleze programul de guvernare".
"Trebuie să scoatem în evidenţă faptul că începând de la finele anului 2021, România a reuşit să realizeze cea mai mare absorbţie de fonduri europene, peste 95%. De asemenea, România a reuşit să realizeze, datorită acestei stabilităţi, atracţia interesului investitorilor străini şi să dobândim cele mai mari valori, cele mai mari sume ale investiţiilor străine directe în România. De asemenea, este pentru prima dată când, pe timpul acestei guvernări, România are o creştere economică reală bazată pe investiţii", a mai spus Ciucă.
Şeful PNL a subliniat că nu trebuie fragilizată stabilitatea ţării.
"De aceea, considerăm că prin această asumare responsabilă pentru stabilitatea şi coerenţa actului de guvernare, în această perioadă, nu ne putem permite să fragilizăm tot ceea ce ţine de stabilitatea ţării, pentru micile orgolii politice, care să fractureze tot ceea ce ţine de îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am asumat în faţa românilor. În acest sens, PNL, în şedinţa Biroului Politic Naţional de astăzi, a mandatat executivul partidului să discute în coaliţie şi să agreeze această formare de comasare a alegerilor europarlamentare cu listă comună şi a alegerilor locale prin forţe proprii la nivelul fiecărei filiale", a mai declarat liderul PNL. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Ciolacu: Alegerile prezidenţiale - în luna septembrie
Cătălin Drulă: Alianţa Dreapta Unită va contesta orice comasare a alegerilor, pe toate căile legale
REPER: Decizia comasării alegerilor arată frica PSD şi PNL de votul liber şi informat
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista Cabinetului de miniștri. 'Am încheiat azi două zile pline de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Le mulțumesc tuturor partidelor și grupurilor parlamentare pentru tim
Bolojan - discuție telefonică cu omologul bulgar pe tema securității la Marea Neagră
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rumen Radev, privind deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră și atacurile asupra navelor comerciale. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, premierul român a condamnat ferm atacurile asupra navelor comerciale din zona eco
George Simion, despre arestul la domiciliu pentru Călin Georgescu: Tot un abuz, dar o mică victorie
Președintele AUR, George Simion, consideră 'tot un abuz' înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu pentru Călin Georgescu, dar apreciază că această decizie este 'o victorie a protestelor'. 'Arest la domiciliu? Tot un abuz dar o victorie a protestelor, o mică victorie a românilor'
Marius Budăi: România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți că Ilie Bolojan a promis stabilitate, 'dar românii au ajuns să plătească tot mai mult pentru tot mai puțin', iar acum România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară, cu un program economic credibil și cu o direcție diferită. &
Diana Stoica (USR): Trebuie să învățăm să facem bugete pe tot anul, nu să ne bazăm pe rectificări
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat marți că Guvernul și Parlamentul trebuie să învețe să facă bugetul de stat pe tot anul, pentru că rectificările bugetare nu sunt normale 'în nicio țară civilizată'. 'Pentru suplimentarea fondurilor disponibile în instituțiile din România există atât sol
Nicușor Dan: Noile dispoziții din Ucraina stabilesc că limba maternă poate fi folosită în toate circumstanțele
Noile dispoziții legale din Ucraina clarifică faptul că limba maternă poate fi folosită în toate circumstanțele, nu doar în timpul cursurilor școlare, a transmis președintele Nicușor Dan marți, când a salutat promulgarea de către Volodimir Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă
Cîmpean: Am solicitat evitarea concentrării excesive a finanțărilor din Fondul pentru Competitivitate în anumite state membre
Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene, a solicitat marți autorităților de la Bruxelles evitarea concentrării excesive a finanțărilor din viitorul Fond European pentru Competitivitate în anumite state membre, cele dezvoltate din punct de vedere al cercetării și al industriei. 'Cred că R
Ilie Bolojan: PNL ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat Luca Niculescu
Partidul Național Liberal ia în calcul încheierea cu premierul desemnat Luca Niculescu a unui acord politic bilateral, care prevede condițiile în care liberalii pot contribui la stabilitatea țării în următoarele șase luni, dar nu va participa la Guvern, a anunțat, marți, liderul partidului, premierul interimar Ilie Bolojan.
Băsescu: Mă tem că au mai rămas doar două soluții pentru a avea Guvern cu o oarecare stabilitate
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că au mai rămas doar două soluții pentru a avea un Guvern ''cu o oarecare stabilitate'', și anume un Guvern de uniune națională sau unul format în urma alegerilor anticipate. ''Doar o părere! Cu actualul premier desemnat sau cu altul, mă tem că au mai rămas doar două
Cseke Attila: Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, din punctul său de vedere și din cel al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit. 'Din punctul meu de vedere, al ministrului Sănătății interimar, și din punctul de vedere al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit și pentru ca să avem, evident, un Guvern, pentru c
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Niculescu, după discuțiile cu partidele și grupurile parlamentare: Sunt optimist; toate opțiunile rămân în picioare
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marți, după discuțiile cu reprezentații partidelor și grupurilor parlamentare privind formarea unui guvern că este 'optimist' și nu se gândește la posibilitatea unui eșec, menționând că toate opțiunile 'rămân în picioare', și anume un guvern politic, hibrid sau tehnocrat.
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Andronache: PNL e gata să renunțe la guvernare, nu blochează instalarea Guvernului Niculescu; PSD să explice de ce se opune
PNL nu blochează instalarea Guvernului Niculescu și a oferit deja o cale de deblocare, fără să revendice participarea la putere, iar PSD trebuie să explice de ce se opune și prelungește criza, a declarat, marți, liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache. 'PNL este gata să renunțe la guvernare pentru deblocarea situației. În timp ce PNL e const
Grindeanu către Bolojan: Vă cerem să participați la construcția unui guvern responsabil
PSD îi cere lui Ilie Bolojan să participe la construcția unui guvern responsabil, ceea ce îi va da și șansa să corecteze problemele pe care tot el le-a creat, i-a transmis premierului interimar liderul social-democraților, Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, renunțați să mai trăiți în trecut! Concentrați-vă pe prezent și m






