Ciucă, despre neimpozitarea pensiilor sub 3.000 lei: Impactul bugetar - 152 milioane lei pe lună

Preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că propunerea PNL de neimpozitare a pensiilor sub 3.000 lei s-a discutat în coaliţie, stabilindu-se că impactul bugetar este de 152 milioane lei pe lună şi, în situaţia în care se va ajunge ca România să dispună de aceste resurse financiare, aceasta poate fi o măsură care să vină în sprijinul oamenilor.
"Este foarte bine că lămurim acest subiect, pentru faptul că noi am avut ieri o întâlnire de coaliţie şi la întâlnirea de coaliţie unul dintre subiectele discutate a fost cel legat de iniţiative legislative pentru sesiunea parlamentară care începe poimâine, pe 1. Între aceste iniţiative este o iniţiativă a parlamentarilor liberali care a trecut tacit de Senat şi vizează neimpozitarea pensiilor până la 3.000 lei. Dacă vă aduceţi aminte, în anul 2022, atunci când s-au mărit pensiile şi s-a dorit să existe un beneficiu prin această decizie, se ajungea la concluzia că prin impozitare, practic, oamenii nu câştigau şi atunci s-a venit cu această măsură de neimpozitare a pensiilor până la 2.000 lei. Practic, discutăm de aproximativ un milion de beneficiari care s-ar încadra în pragul între 2.000 şi 3.000 lei", a spus Ciucă la Antena 3 CNN.
El a adăugat că oamenii nu trebuie "amăgiţi" în vreun fel, menţionând că impactul bugetar este de aproximativ 152 de milioane lei pe lună.
"Am vrut să discutăm această măsură în coaliţie, de aici a şi apărut în spaţiul public. Şi eu nu cred că oamenii trebuie să fie amăgiţi în vreun fel, în special pe acest subiect. Şi discuţia a fost cu premierul, cu toţi ceilalţi membri din conducerea celor două partide şi ne-am uitat, bineînţeles, la impact şi impactul este aproximativ 152 de milioane lei pe lună. Ca atare, în situaţia în care vom ajunge să dispunem de aceste resurse financiare, poate fi o măsură care să vină în sprijinul oamenilor care au pensii până în 3.000 lei", a arătat liderul PNL.
Nicolae Ciucă a afirmat că se doreşte asigurarea de pensii şi salarii mai mari.
"În acest moment, este bine să clarificăm acest subiect, pentru că despre asta este vorba. Ne dorim foarte mult să facem în aşa fel încât să putem să asigurăm pensii mai mari, salarii mai mari, pentru că acesta este scopul politicii şi al guvernării. Şi tot ceea ce a fost gândit la vremea respectivă avea la bază o creştere economică. În 2023 a fost o creştere economică de 4,6%, doar că lucrurile au avut o altă turnură şi, practic, tot ceea ce se putea rezolva din această creştere economică a intrat într-o analiză şi decizii care în momentul de faţă trebuie să mai zăbovească", a mai spus Ciucă.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, întrebat în legătură cu propunerea de neimpozitare a pensiilor sub 3.000 lei, că trebuie văzut dacă acest lucru este sustenabil.
"Haideţi să vedem scenariul şi vedem dacă este sustenabil", a spus Ciolacu, menţionând că acest lucru nu s-a discutat în coaliţie.
"Eu mă bucur că am reuşit, în şase luni de zile, să aduc un echilibru macroeconomic în România. Sub nicio formă nu o să iau măsuri să stricăm tot ce am construit", a adăugat el.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat, la rândul său, că ministrul de Finanţe trebuie să vină cu un impact bugetar pe acest subiect. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Ciucă: PNL să îşi asume un candidat propriu la Primăria Capitalei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Începe campania pentru alegerile locale parțiale; scrutin pe 4 mai pentru desemnarea a 19 primari și a președintelui CJ Bihor
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din țară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Locuitorii județului Bihor sunt chemați pe 4 mai la urne, odată cu desfășurarea scrutin
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Prezidențiale2025/Antonescu: Ca președinte voi înființa un task force consultativ pe lângă Președinție pentru soluții la consumul de droguri
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cazul în care va ajunge președinte va face din lupta împotriva traficanților de droguri o prioritate națională, precizând că propune înființarea unui task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială care să vină cu soluții p
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a prezentat declarația sa dată la fosta Securitate din dosarul CNSAS
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a prezentat, joi, declarația dată la fosta Securitate despre prietenul său care a părăsit țara. Crin Antonescu a citit declarația sa dată în 1988 despre prietenul său la fosta Securitate
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că e disponibil pentru un dialog cu Lasconi și că l-ar prefera pe Bolojan ca premier
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că este 'disponibil' pentru un dialog cu contracandidata sa Elena Lasconi, dar că 'trebuie să existe o disponibilitate reciprocă'. Pe de altă parte, el admite că nu a încercat să inițieze un astfel de dialog cu președinta USR. '
Prezidențiale2025/USR face recurs la ÎCCJ cu privire la decizia Curții de Apel București
USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care 'unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale'. 'USR consideră periculoasă decizia Curții de Apel București prin care o instanță cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid și decide
Prezidențiale2025/Darău (USR Brașov): Putem să votăm și să facem campanie pentru cine vrem; e vorba de voluntariat
USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în județul Brașov, președintele filialei județene a partidului, Irineu Darău, anunțând joi, într-o conferință de presă, că va ieși personal, împreună cu un 'grup de oameni', să împartă flyere cu candidatul independent Nicușor Dan. Potrivit lui Dar
Prezidențiale2025/Lasconi, după decizia CAB: Am curaj să fac dreptate și s-a văzut în acest caz
Liderul USR Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a transmis, joi, după decizia Curții de Apel București, că ea este președintele USR și unicul reprezentant legal în relația cu instituțiile publice, reafirmând angajamentul de a merge înainte în campania prezidențială.
Prezidențiale2025/CAB respinge contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Motivul invocat de instanță este 'lipsa calității de reprezentant', deoarece cerer
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la sediul CNSAS: Am primit copii după declarația dată
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a mers, joi, la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a consulta documentele din dosar său și a primit copii ale declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a unui prieten al său.
Parlament/Ministerul Educației are obligația de a asigura suport didactic la clasa pregătitoare, indiferent de forma de învățământ (proiect)
Ministerul Educației are obligația de a asigura în mod gratuit, pentru clasa pregătitoare, manuale școlare și/sau materiale didactice alternative, prevede o propunere legislativă pentru completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, depusă de grupul parlamentar al UDMR. 'Ministerul Educației are o
Prezidențiale2025/AEP: Sâmbătă - desemnarea președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, la ora 12:00, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din mai și a locțiitorului acestuia. Conform unui comunicat al AEP transmis joi, Biroului Electoral Central
Legea referitoare la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, la reexaminare
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, joi, spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Șeful statului arată în cerere că actul normativ, care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 5 aprilie, are ca obiect
Prezidențiale2025/USR garantează că fondurile au fost cheltuite doar pentru Lasconi: 4,9 milioane lei în campanie și precampanie
Uniunea Salvați România a salutat, joi, demararea controlului Autorității Electorale Permanente (AEP), efectuat la solicitarea președintei partidului, Elena Lasconi, privind utilizarea fondurilor USR în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie, exprimându-și convingerea că verificările vor demonstra cheltuirea lor 'cu respect față de lege și interesul p
Prezidențiale2025/INTERVIU George Simion: Suveranitatea înseamnă să decizi cu fruntea sus în orice alianță; nu izolare, ci respect
George Simion, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile prezidențiale din luna mai, speră într-o 'Românie în care să rămânem nu din obligație, ci din convingere', motiv pentru care proiectul lui de țară este 'România care își cheamă copiii acasă'. Într-un interviu ac