Ciucă, despre măsurile fiscale: În funcţie de efectul pe care îl produc, vom discuta în coaliţie şi vom decide

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Sinaia, referindu-se la măsurile fiscale adoptate de Executiv, că, în funcţie de efectul pe care acestea îl produc, se va discuta în coaliţie şi se va lua o decizie.
"În momentul de faţă este o decizie luată şi am convenit ca, în funcţie de efectul pe care îl produc aceste măsuri, vom analiza, vom discuta în coaliţie şi, în funcţie de efecte, vom lua o decizie", a spus Ciucă.
Referindu-se la plata cu cash, liderul liberalilor a arătat, de asemenea, că trebuie văzut care este impactul.
"Este o analiză pe care am discutat-o de fiecare dată şi trebuie să vedem care este impactul. Este vorba despre o sumă, discutăm de 5.000 de lei, pe care orice persoană poată să o plătească într-o zi într-un loc. Dacă are nevoie să plătească 5.000 de lei în mai multe locuri, poate să o facă, aşa este prevederea legală acum", a precizat preşedintele PNL.
Întrebat despre posibilitatea ca băncile să majoreze comisioanele, Nicolae Ciucă a spus că această măsură nu a fost discutată.
"Nu s-a discutat această măsură, nu cred că este momentul acum să discutăm despre mărirea comisioanelor", a afirmat acesta. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Cătălin Predoiu: Crin Antonescu va intra în turul doi și va câștiga alegerile
Crin Antonescu va intra în turul doi și va câștiga prezidențialele, a declarat, miercuri, președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, adăugând că orice fel de speculație cu privire la discuții între candidații proeuropeni este irelevantă pentru el. Predoiu a fost întrebat dacă este nevoie de o discuție, așa cum a propus Nicușo
VIDEO Camera Deputaților - Dezbateri la moțiunea simplă împotriva ministrului Predoiu
Deputații dezbat, miercuri, moțiunea simplă depusă de grupul parlamentar al AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, prin care cer demiterea din funcție a acestuia, precum și analiza în vederea inițierii urmăririi penale 'pentru faptele săvârșite în exercitarea funcției'.
Predoiu, despre dosarul Mineriada: Moment care trebuie apreciat, chiar dacă a venit mai târziu
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri că trimiterea în judecată a unor persoane în dosarul Mineriadei este de apreciat, chiar dacă a venit mai târziu decât 'ne-am fi dorit c
Predoiu, despre moțiunea simplă: Am emoții pozitive; mi se pare un demers firesc într-o democrație
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri că are emoții pozitive cu privire la moțiunea simplă împotriva sa care urmează să fie dezbătută și votată în plenul Camerei Deputaților.
MAE: Atenționare de călătorie pentru Islanda - erupție vulcanică în zona Sunddhnuksgigar
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Islanda despre faptul că se înregistrează activitate vulcanică în peninsula Reykjanes, în proximitatea orașului Grindavik, din Sud-Vestul Islandei, începând cu ora 7:00, ora locală. Potrivit un
MAE: Atenționare de călătorie pentru Grecia - condiții meteorologice nefavorabile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă asupra faptului că Serviciul elen de Meteorologie (EMY) a emis o atenționare de ploi abundente, însoțite de vânt puternic și grindină până miercuri, 2 aprilie. Potrivit unui comunicat trans
MAE - Atenționare de călătorie: Taxele de drum în Bulgaria au fost majorate
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că, începând de marți, cuantumului taxelor de drum tip TOLL pentru autovehiculele de transport marfă și pasageri, aplicate pentru utilizarea infrastructurii rutiere publice, sunt modificate. P
Camera Deputaților dezbate și votează moțiunea simplă împotriva ministrului Predoiu
Deputații dezbat și votează miercuri moțiunea simplă depusă de grupul parlamentar al AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, prin care cer demiterea din funcție a acestuia, precum și analiza în vederea inițierii urmăririi penale 'pentru faptele săvârșite în exercitarea funcției'. Deputații AUR cer
Prezidențiale2025/Lasconi: Vă promit că Ilie Bolojan va fi premier, dacă eu voi ajunge președintele României
Președintele USR, Elena Lasconi, a declarat marți că, în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale, Ilie Bolojan va deveni premier. Ea a menționat că guvernul condus de Marcel Ciolacu ar urma să fie înlăturat prin moțiune de cenzură. 'Vom vedea atunci (ce partide vor susține moțiunea - n.r.) To
Mircea Abrudean: Educația profesională trebuie să devină o prioritate
Educația profesională trebuie să devină o prioritate, pentru că investind în formare sunt oferite șanse reale pentru viitorul tinerilor, a evidențiat, marți, președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, la o întâlnire avută la Ambasada României din Franța cu echipa țării noastre care a participat la World Butchers Challenge.
Boloș: Sunt discuții cu Comisia Europeană pentru ca 13 spitale să fie păstrate la finanțare din PNRR
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat marți că, în prezent, există discuții cu reprezentanții Comisiei Europene ca doar 13 spitale să fie realizate cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar alte șase dintre cele prevăzute să fie construite din împrumutul pe care țara noastră o să îl contrac
Prezidențiale2025/AEP a informat echipele de campanie în legătură cu regulile de etichetare a materialelor de publicitate politică
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a avut, marți, o întâlnire de lucru cu reprezentanții formațiunilor politice pe tema regulilor privind desfășurarea campaniei pentru alegerile prezidențiale. La întâlnire au luat parte mandatarii financiari desemnați și înregistrați, precum și echipele de campanie ale candid
Oana Țoiu (USR): Simona Bucura Oprescu, chemată să dea explicații la Parlament pe tema siguranței copiilor
Grupul parlamentar al USR o cheamă pe Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, la 'Ora Guvernului', pe 7 aprilie, pentru a prezenta planul de măsuri pe care ministerul l-a luat pentru a asigura protecția și siguranța copiilor și adulților cu dizabilități din centrele rezidențiale, a anunțat deputata Oana Țoiu. 'A fost semnalat rece
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la Constanța: România poate deveni un jucător energetic semnificativ în UE numai cu ce se află în județ
Candidatul Alianței 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a subliniat marți, la Constanța, importanța faptului că în această zonă sunt 'trei lucruri extrem de prețioase' - energie, portul maritim, modelul de conviețuire interetnică, la care se adaugă Baza de la Mihail Kogălniceanu - 'punct esențial în sistemul
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Sunt curios câți bani publici au fost cheltuiți pentru pre-campania domnului Antonescu
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, susține că PSD a cheltuit 'peste 50 de milioane de euro' din bani publici în ultimii cinci ani pentru propagandă electorală. El a precizat, marți, că ar vrea să știe câți bani publici au fost cheltuiți pentru pre-campania candidatului Alianței ''România Înainte