Vaslui: Dragoş Benea va rămâne preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene a PSD ''cât va fi nevoie''

Europarlamentarul Dragoş Benea, numit preşedinte interimar al PSD Vaslui după excluderea lui Dumitru Buzatu, va rămâne în această funcţie în perioada următoare, decizia fiind anunţată, joi, în cadrul unei şedinţe pe care acesta, alături de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a avut-o cu membrii organizaţiei vasluiene.
Benea a precizat că interimatul său va dura "cât va fi nevoie", probabil până la primele alegeri.
El i-a asigurat pe colegii social democraţi din Vaslui de tot sprijinul în vederea traversării momentului "delicat" prin care trece organizaţia şi le-a cerut acestora acestora sinceritate şi corectitudine, menţionând că scopul comun trebuie să fie acela ca PSD să găsească cei mai buni candidaţi pentru alegerile locale.
"Au existat discuţii legat de acest interimat, firesc, e orgoliul unei organizaţii, nu m-a surprins şi nici nu m-a deranjat deloc. (...) Ultima problemă a PSD Vaslui este o conferinţă judeţeană, ba mai mult, desemnarea unui candidat la preşedinţia organizaţiei sau la CJ. Nu este un scop în sine, aşa cum nici câştigarea alegerilor nu este un scop în sine, ci să facem ceva după ce câştigăm alegerile şi să continuăm ce s-a făcut bun în judeţul Vaslui. (...) După acest pumn în plex pe care l-a primit organizaţia PSD, noi trebuie să găsim mijloacele şi oamenii, să fim primii la grila de start şi la finiş şi după aceea să continuăm proiectele pentru judeţul Vaslui. (...) Evident că trebuie nişte lucruri schimbate, oricât place sau nu place acest cuvânt. Ştiu că mai degrabă nu place la PSD Vaslui, dar sunt lucruri care trebuie schimbate, probabil o frecvenţă a întâlnirilor, probabil găsiţi şi oameni noi în interiorul organizaţiei, în afara organizaţiei. Probabil va trebui să parcurgă pe repede înainte un proces de primenire pe o viteză mai ridicată decât s-a produs în ultimii ani", a declarat preşedintele interimar al PSD Vaslui.
Dragoş Benea spune că a simţit o reacţie ostilă a unor membri din organizaţia vasluiană, care ar fi dorit mai degrabă un lider interimar din judeţ.
"A fost o reacţie, dar nu era cu mine, era cu instituţia interimatului din alt judeţ. N-au ce să aibă oamenii cu mine. (...) N-au dorit instituţia interimatului şi nu încerc să machiez situaţia. La preşedinţia organizaţiei, numele Ciprian Trifan a fost cel mai pomenit, dar Ciprian Trifan are o situaţie complicată la CJ. Şi eu, dacă eram în locul conducerii centrale, aceeaşi decizie o luam, pentru că se vede din avion că nu s-a schimbat nimic. Reacţia din sală de a respinge ideea interimatului parcă pe undeva confirmă că tocmai asta trebuia făcut. Asta este problema Organizaţiei PSD Vaslui astăzi, un interimar? Elefantul e în încăpere şi noi ne facem că nu-l vedem", a menţionat europarlamentarul.
Dragoş Benea a mai afirmat că recenta întâmplare cu Dumitru Buzatu reprezintă o lovitură de imagine atât pentru PSD Vaslui, cât şi pentru partid la nivel naţional, dar a spus că ar putea fi o greşeală îndepărtarea tuturor persoanelor susţinute şi promovate până acum în organizaţia vasluiană. El a anunţat, totodată, că pentru a se putea ocupa cum trebuie de organizaţia de la Vaslui va delega sarcinile pe care le are ca preşedinte în filiala judeţeană a PSD Bacău.
"Nu pot să mă antepronunţ. Fiecare nume şi prenume are povestea lui, meritul lui, contribuţia lui. Probabil la Bacău voi delega sarcinile de preşedinte, iar mandatul de europarlamentar mi-l exercit ca şi până acum, deci practic voi înlocui Bacăul cu Vasluiul, drumul pe care l-am făcut când eram mic mergând la bunici la Avereşti îl voi face acum în calitate de preşedinte interimar şi cu o frecvenţă surprinzătoare pentru cei care mă privesc mai cu reticenţă sau ca pe o floricică pusă în geam. (...) Voi fi un administrator silitor al acestei organizaţii", a transmis Dragoş Benea.
Întrebat cum a perceput personal ceea ce s-a întâmplat cu Dumitru Buzatu, Benea a spus că a fost "uluit".
Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost exclus din PSD, sâmbătă, decizia fiind luată cu unanimitate de voturi în şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD.
În cadrul întâlnirii s-a decis şi numirea ca preşedinte interimar al organizaţiei PSD Vaslui a vicepreşedintelui partidului, Dragoş Benea.
Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la omul de afaceri Emil Savin a cărui societate efectua lucrări la drumul strategic Bârlad - Laza - Codăeşti. Ulterior, Dumitru Buzatu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Vaslui, atribuţiile sale fiind preluate de vicepreşedintele instituţiei, Ciprian Trifan. AGERPRES / (AS, - autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Ponta: Recâștigarea încrederii printr-un acord politic privind înghețarea taxelor
Recâștigarea încrederii în guvern prin instituirea unui acord politic privind înghețarea TVA și a celorlalte taxe, oprirea importului de produse agroalimentare din Ucraina, în scopul relansării agriculturii din România și acordarea din nou de facilități în IT, agricultură și construcții sunt principalele măsuri economice din Programu
Radu Miruță: În fața unui atac hibrid asupra democrației, autoritățile statului asistă nepăsătoare
Deputatul USR Radu Miruță este de părere că autoritățile statului asistă 'nepăsătoare' în fața unui atac hibrid asupra democrației, România fiind 'vulnerabilizată intenționat'. Potrivit unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES, la patru luni de la anularea alegerilor din decembrie 2024, România rămâne fără măsuri conc
Prezidențiale2025/Ponta: E necesar un restart inclusiv pe zona guvernamentală; trebuie să ieșim din criza economică
Noul președinte ales trebuie să lucreze, până la 1 iunie, cu un nou guvern care să își asume măsuri concrete pentru a ieși din criza economică în care se află țara, guvern care va fi condus de un premier, 'un om competent și care are curaj să facă reforme', pe care partidele aflate la guvernare îl vor accepta, 'chiar dacă le va pica greu l
AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni pe viitor abuzurile electorale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul de a preveni pe viitor 'abuzurile electorale' și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic, informează un comunicat transmis, duminic
Prezidențiale2025/ BEC va prezenta pe 3 și 4 mai datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real
Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30
Prezidențiale2025/Președintele interimar, despre susținerea lui Antonescu în campanie: Omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune
Președintele interimar Ilie Bolojan nu consideră că a încălcat Constituția când s-a afișat în campania electorală alături de candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, acesta afirmând că ''omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune''. ''Nu am încălc
Funeralii Papa Francisc/Ciolacu, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif: Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider
Papa Francisc a avut întotdeauna grijă de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, care a participat, alături de președintele interimar, Ilie Bolojan, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif. ''Cu emoție și recunoștință, am participat astăz
Expoziție cu fotografii AGERPRES şi Moldpres, la Festivalul 'Podul de flori' de la Ungheni; Neacșu: M-au impresionat imaginile din mai 1990
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu s-a arătat impresionat de o expoziție vernisată, sâmbătă, la Ungheni, cu fotografii din perioada podurilor de flori din anul 1990 realizate de Agenția Națională de Presă AGERPRES şi Moldpres. Expoziția a fost deschisă publicului într-un cort din
Vălean, la Ungheni: Podul nu e doar o punte peste apă, e o oportunitate de dezvoltare economică și expresia libertății de mișcare
Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Eurodeputatul Adina Vălean a declarat, sâmbătă, în Piața Independenței din Ungheni, că 'Podul de flori' are o simbolistică sufletească aparte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar reprezintă totodată și o oportunitate de dezvoltare economică.
Prezidențiale2025/ Antonescu: Vreau să fiu președintele României sub mandatul căruia vom serba intrarea Republicii Moldova în UE
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Ungheni, unde a participat la evenimentele prilejuite de lansarea în execuție a noului pod peste râul Prut, că își dorește să fie președintele României sub manda
VIDEO Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Noul pod între România și Republica Moldova - un început de drum
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că noul pod construit peste râul Prut între România și Republica Moldova reprezintă 'un început de drum'.
Marian Neacșu, la Ungheni: După podurile de flori din anii '90, e vremea podurilor construite trainic
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu a declarat, sâmbătă, la Ungheni, că a venit vremea podurilor construite trainic, după ce în anii '90 au fost podurile de flori. 'În anii '90 a fost vremea podurilor de flori. În anii 2000 și până acum a fost vremea podurilor
Ministrul Sorin Grindeanu: Noul pod de la Ungheni - primul construit după 60 de ani între România și Republica Moldova
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Podul peste Prut între Iași și Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România și Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Igor Grosu: Înaintașii noștri au construit Podul de flori; generația noastră trebuie să construiască poduri de piatră
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul demarării lucrărilor de construcție la noul pod peste r&acir
Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici