Bode: PNL se pregăteşte pentru anul 2024 mergând pe picioarele lui în alegerile de anul viitor

PNL se pregăteşte pentru anul 2024 "mergând pe picioarele lui în alegerile de anul viitor", a declarat, luni, secretarul general al partidului, Lucian Bode, menţionând că după ce va duce programul de guvernare la bun sfârşit formaţiunea va decide dacă va colabora cu PSD în aceste alegeri sau va guverna împreună.
"Noi colaborăm foarte bine la guvernare cu PSD, în schimb, Partidul Naţional Liberal se pregăteşte pentru anul 2024 mergând pe picioarele lui în alegerile de anul viitor. Am demonstrat în 2019 că putem câştiga alegerile europarlamentare, cu o listă foarte bună şi un program politic foarte bun, susţinut de români. Am obţinut 27%", a afirmat Bode, întrebat în legătură cu o eventuală colaborare cu PSD în alegeri.
El a adăugat că PNL ar putea ajunge la un scor de 25%.
"Astăzi, după trei ani şi jumătate de guvernare, cu crize suprapuse în care Partidul Naţional Liberal a fost vioara întâi, şi-a asumat guvernarea, nu a fugit de la guvernare, cum au făcut cei de la USR, a rămas la guvernare, a trecut România prin criză. Sunt absolut convins că la acest procent de 20%, cât avem astăzi în toată sondajele de opinie, putem adăuga, din organizare, din aducerea lângă PNL şi a altor forţe politice, aşa cum am vorbit despre ALDE deja suntem în proces de fuziune, aproape 900 de aleşi locali care vor veni alături de noi de la ALDE - credem că putem să ducem PNL la un scor de peste 25%, ceea ce înseamnă câştigarea alegerilor europarlamentare", a adăugat Lucian Bode.
Potrivit lui Bode, PNL urmează să ia o decizie în privinţa colaborării cu PSD.
"Cât priveşte colaborarea cu PSD, vrem să ducem programul de guvernare la bun sfârşit şi atunci când, împreună, pe baza cercetărilor sociologice, pe baza măsurătorilor pe care le facem şi noi şi PSD, pe baza unor decizii în forurile statut ale partidului, vom anunţa public dacă vom colabora şi în alegerile europarlamentare, locale parlamentare, prezidenţiale sau ne vom întâlni la finalul acestor procese electorale şi vom guverna împreună, reuşind să convingem peste 50% din români să ne acorde votul", a mai spus secretarul general al PNL. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Lasconi: Ponta a ales să nu vină luni la dezbatere; un gest de lașitate politică
Președinta USR, Elena Lasconi, consideră că decizia lui Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, de a nu participa la dezbaterea electorală de luni reprezintă 'un gest de laș
VIDEO Senat: A început dezbaterea moțiunii simple privind sistemul de pensii
Plenul Senatului a început, luni, dezbaterea moțiunii simple privind sistemul de pensii, la care participă ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Senat/ Comisia de muncă: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni
Comisia pentru muncă a amânat, luni, pentru două săptămâni, raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților inițiat de liderii coaliției de guvernare. În calitate de for legislativ decizional, Senatul se va pronunța asupra acestui proiect amendat în Camera Deputaților, unde au fost eliminate tabelele prin care se eșalona p&acir
Legea privind cooperarea polițienească internațională, promulgată
Legea privind cooperarea polițienească internațională și pentru modificarea unor acte normative în domeniu a fost promulgată, luni, de președintele interimar Ilie Bolojan. Actul normativ prevede crearea unui cadru legislativ și instituțional pentru prevenirea și investigarea infracțiunilor, conform reglementărilor naționale sau tratatelor la care Rom&aci
Prezidențiale2025/ Ponta: Voi participa la orice dezbatere care tratează în mod egal toți candidații
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat luni că va respecta și va participa la orice dezbatere care tratează în mod egal toți candidații înscriși în cursa electorală și toți votanții și că va fi prezent la confruntarea electorală organizată marți de Televiziunea Română. 'Poziția mea față de dezbater
Prezidențiale2025/ Începe ultima săptămână de campanie electorală
Ultima săptămână de campanie electorală începe luni, la finalul ei, pe data de 4 mai, românii fiind chemați la urne să își aleagă viitorul președinte al țării. Turul I al alegerilor prezidențiale este programat pentru data de 4 mai, iar cel de-al doilea pe 18 mai. Campania electorală pentru alegerile prez
Proiectul privind pensiile magistraților - luni, în plenul Senatului
Plenul Senatului va dezbate, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul privind pensiile magistraților inițiat de liderii coaliției de guvernare. Raportul Comisiei de muncă, sesizată pe fond, va fi acordat luni dimineață, după ce vineri Comisia juridică a Senatului s-a pronunțat prin aviz asupra proiectului. Camera Deputațil
Senat: Se dezbate moțiunea simplă privind sistemul de pensii semnată de AUR, S.O.S. România și POT
Plenul Senatului va dezbate și vota luni moțiunea simplă privind sistemul de pensii, informează site-ul forului legislativ. Liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, a depus, săptămâna trecută, în plen, moțiunea simplă intitulată 'Sistemul de pensii - un joc de-a alba-neagra cu viețile părinților și bunicilor noștri', semnată de 45
Prezidențiale2025/Ponta: Recâștigarea încrederii printr-un acord politic privind înghețarea taxelor
Recâștigarea încrederii în guvern prin instituirea unui acord politic privind înghețarea TVA și a celorlalte taxe, oprirea importului de produse agroalimentare din Ucraina, în scopul relansării agriculturii din România și acordarea din nou de facilități în IT, agricultură și construcții sunt principalele măsuri economice din Programu
Radu Miruță: În fața unui atac hibrid asupra democrației, autoritățile statului asistă nepăsătoare
Deputatul USR Radu Miruță este de părere că autoritățile statului asistă 'nepăsătoare' în fața unui atac hibrid asupra democrației, România fiind 'vulnerabilizată intenționat'. Potrivit unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES, la patru luni de la anularea alegerilor din decembrie 2024, România rămâne fără măsuri conc
Prezidențiale2025/Ponta: E necesar un restart inclusiv pe zona guvernamentală; trebuie să ieșim din criza economică
Noul președinte ales trebuie să lucreze, până la 1 iunie, cu un nou guvern care să își asume măsuri concrete pentru a ieși din criza economică în care se află țara, guvern care va fi condus de un premier, 'un om competent și care are curaj să facă reforme', pe care partidele aflate la guvernare îl vor accepta, 'chiar dacă le va pica greu l
AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni pe viitor abuzurile electorale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul de a preveni pe viitor 'abuzurile electorale' și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic, informează un comunicat transmis, duminic
Prezidențiale2025/ BEC va prezenta pe 3 și 4 mai datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real
Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30
Prezidențiale2025/Președintele interimar, despre susținerea lui Antonescu în campanie: Omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune
Președintele interimar Ilie Bolojan nu consideră că a încălcat Constituția când s-a afișat în campania electorală alături de candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, acesta afirmând că ''omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune''. ''Nu am încălc
Funeralii Papa Francisc/Ciolacu, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif: Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider
Papa Francisc a avut întotdeauna grijă de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, care a participat, alături de președintele interimar, Ilie Bolojan, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif. ''Cu emoție și recunoștință, am participat astăz