logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Preşedintele Iohannis cere reexaminarea legii privind extinderea vânării cormoranului mare pe tot parcursul anului

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Parlamentului, spre reexaminare, legea prin care perioada de vânătoare a cormoranului mare este extinsă de la intervalul 1 septembrie - 28 februarie la tot parcursul anului.

Actul normativ vizează modificarea anexei nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi a fost transmisă preşedintelui Iohannis în vederea promulgării pe 6 iunie.

"Apreciem că extinderea intervalului de vânare a cormoranului mare pe tot parcursul anului, deci inclusiv în perioada de reproducere, este susceptibilă de a afecta această specie prin vulnerabilizarea puilor, precum şi alte specii de păsări. Cormoranul mare trăieşte/ cuibăreşte în strânsă legătură cu alte specii de păsări, unele dintre ele cu regim special de protecţie conform Directivei 2009/147/CE. Vânarea cormoranilor mari în timpul sezonului de cuibărit poate afecta negativ aceste păsări şi, în mod special, pelicanul creţ sau cormoranul mic. În ceea ce priveşte cormoranul mic, există în procesul de vânătoare un risc crescut de confundare cu cormoranul mare", spune preşedintele Iohannis în cererea de reexaminare.

Şeful statului menţionează că, prin Legea 74/2020 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi pentru completarea anexei nr. 5C la OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, specia Phalacrocorax carbo sinensis (cormoranul mare) a fost introdusă în Anexa nr. 1 la litera B "Păsări" din Legea 407/2006, cu o perioadă de vânătoare stabilită în intervalul 1 septembrie - 28 februarie. Ulterior, prin Legea 171/2022 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, Anexa nr. 1 a fost modificată, păstrându-se perioada de vânare pentru această specie, dar s-a introdus o nouă rubrică care, pentru specia Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo sinensis) a stabilit o cotă 0.

Preşedintele Iohannis arată şi că, la nivel european, Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice, Directiva "Păsări", se referă la conservarea tuturor speciilor de păsări care se găsesc în stare sălbatică pe teritoriul european al statelor membre în care este aplicabil tratatul, inclusiv la această specie (cormoranul mare), şi reglementează protejarea, gestionarea şi controlul asupra acestor specii. De asemenea, stabileşte normele pentru exploatarea acestora.

El indică faptul că această directivă se aplică şi ouălor, cuiburilor şi habitatelor păsărilor respective, fiind transpusă în dreptul intern printr-o serie de acte cu forţă primară, cum ar fi OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin alte acte normative cu forţă secundară sau terţiară.

Şeful statului menţionează că, potrivit art. 7, alin. (4), par. 2 din Directiva 2009/147/CE, "statele membre se asigură în special că speciile cărora li se aplică legislaţia privind vânătoarea nu sunt vânate în perioada de maturizare, nici în diferitele etape de reproducere şi de dependenţă". Totodată, la art. 5 din această directivă se prevede că statele membre au obligaţia de a stabili un sistem de protecţie, inclusiv interzicerea perturbării deliberate a acestor păsări "în special în perioada de reproducere sau de maturizare, dacă o astfel de perturbare este relevantă în contextul obiectivelor prezentei directive". În acelaşi timp, potrivit art. 9 din această directivă, statele membre pot aplica derogări de la prevederile articolelor 5-8 în cazul în care nu există altă soluţie satisfăcătoare, unul dintre motive fiind prevenirea unor daune considerabile asupra recoltelor, şeptelului, pădurilor, pescăriilor şi apelor. Derogările amintite trebuie să respecte o serie de condiţii cumulative şi să menţioneze: (a) speciile care fac obiectul derogărilor; (b) mijloacele, sistemele sau metodele autorizate pentru capturare sau sacrificare; (c) condiţiile de risc şi circumstanţele de timp şi spaţiu sub rezerva cărora pot fi acordate astfel de derogări; (d) autoritatea împuternicită să declare că sunt îndeplinite condiţiile impuse şi să decidă mijloacele, sistemele sau metodele care pot fi utilizate, în ce limite şi de către cine; (e) controalele care trebuie efectuate.

Preşedintele Iohannis precizează că nevoia de a asigura interesele de conservare a faunei este reflectată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 54/2022, par. 71, reglementarea unor cote de recoltă care reprezintă numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate în cadrul unui fond cinegetic "răspunde obligaţiei statului de a stabili limite acceptabile de exploatare pentru speciile care pot face obiectul vânătorii, astfel încât acţiunile de vânătoare să fie compatibile cu menţinerea populaţiei din speciile respective la un nivel satisfăcător". AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 01-06-2025 19:34

Ministrul Mediului: Cred că a venit momentul să tratăm adaptarea la schimbările climatice ca pe o prioritate națională

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că a venit momentul să tratăm adaptarea la schimbările climatice ca pe o prioritate națională, iar acest lucru înseamnă nu doar 'reacție în fața urgențelor, ci și prevenție, educație și investiții în infrastructură sigură, rezilientă'. 'M-am întors, după trei zile,

Politic 01-06-2025 19:26

USR a convocat marți consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

Uniunea Salvați România organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare. Consultările vor avea loc, marți, 3 iunie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 13:30. Întâlnirea face parte dintr-o serie mai amplă de c

Politic 01-06-2025 18:52

Simion către românii din Spania: Să fiți pregătiți, pentru că trebuie să revendicăm țara noastră

Liderul AUR, George Simion, s-a întâlnit duminică cu comunitatea de români din Madrid, prilej cu care a făcut un însemn către unitate, dar și pentru construcția și 'revendicarea' țării. 'Nu voi accepta niciodată ca poporul meu să fie călcat în picioare și umilit de niște slugi. Nu voi accepta niciodată

Politic 01-06-2025 17:36

Negrescu: Comisia Europeană a reacționat la interpelarea cu privire la Salina Praid; trebuie ca autoritățile române să solicite sprijinul

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea sa cu privire la situația de la Salina Praid, dar trebuie și ca autoritățile române să solicite sprijinul european. 'Comisia Europeană a reacționat rapid la interpelarea mea cu privire la situația de la Salina Praid și comunitățile af

Politic 01-06-2025 16:48

Predoiu: Există o paletă largă de opinii cu privire la viitorul salinei Praid; răspunsul îl vor da experții

Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat, duminică, în timpul unei vizite în județul Covasna, că există o paletă foarte largă de opinii cu privire la viitorul salinei Praid, atât optimiste, cât și pesimiste, însă verdictul va putea fi dat doar de către experți, după o analiză tehnică de specialitate. Premierul a menționat că

Politic 01-06-2025 16:31

Victoria Stoiciu: Violența împotriva femeilor atinge cote alarmante în România; societatea normalizează această violență

Senatorul PSD Victoria Stoiciu, vicepreședinte PSD, a declarat că violența împotriva femeilor atinge cote alarmante în România - 66% din actele de violență sesizate sunt îndreptate împotriva femeilor, iar sistemul juridic, poliția, procuratura, toate instituțiile care ar trebui să protejeze femeile normalizează această violență. &

Politic 01-06-2025 15:59

Cătălin Predoiu: În Covasna, codurile galbene și roșii sunt în continuare active; echipele de intervenție rămân pe teren

Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat că în județul Covasna codurile galbene și roșii sunt în continuare active, iar echipele de intervenție rămân pe teren. 'În Covasna, codurile galbene și roșii sunt în continuare active. Echipele de intervenție rămân pe teren. Am fost la fața locului, în comunitățile afe

Politic 01-06-2025 14:36

Covasna: Luni, ședință de Guvern pentru acordarea de ajutoare destinate evaluării și refacerii infrastructurii afectate de inundații

Guvernul va organiza, luni după-amiază, o ședință extraordinară pentru a adopta o hotărâre privind alocarea de ajutoare necesare evaluării și refacerii infrastructurii afectate de inundații, a anunțat, duminică, premierul interimar Cătălin Predoiu. El a precizat, că, deși Guvernul se află într-o formulă interimară, va adopta toate măsurile care se

Politic 01-06-2025 13:35

Nicușor Dan: Viitorul României se clădește pe grijă, responsabilitate și investiție în copii

Președintele Nicușor Dan a declarat că viitorul României se clădește pe grijă, responsabilitate și investiție în copii. 'Astăzi, de 1 Iunie, celebrăm inocența, bucuria și speranța pe care copiii o aduc în viețile noastre. Este o zi în care ne amintim cât de prețioși sunt ei și cât de important este să le oferim un viitor

Politic 01-06-2025 13:27

Cătălin Predoiu, la Covasna: Prioritatea zero este protejarea vieții oamenilor

Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat că în zonele afectate de inundații prioritatea zero este protejarea vieții oamenilor, iar în privința Salinei Praid s-a decis constituirea unui Comitet Interministerial pentru a găsi soluții sustenabile. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul interimar Cătălin Predoiu s-a aflat dumin

Politic 01-06-2025 12:48

Daniel Băluță: Sunt un susținător ferm al intrării PSD la guvernare

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că este un 'susținător ferm' al intrării PSD la guvernare, chiar dacă nu îi va fi ușor să colaboreze cu USR. 'Prioritatea zero pentru noi, pentru cei de la PSD, este aceea de a reduce decalajele de dezvoltare, pentru că ați văzut ce consecințe a avut decalajul de dezvoltare în votul rom&a

Politic 01-06-2025 12:34

Daniel Băluță: Cu siguranță nu voi candida la Primăria Capitalei; pe 10 iunie începem lucrările la planșeul Unirii

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că nu va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei pentru că are de terminat două mari proiecte în sector, unul dintre acestea fiind planșeul și pasajul Unirii, la care lucrările vor începe pe 10 iunie. 'Cu siguranță nu voi candida la Primăria Capitalei și o să vă dau două argumente nu impor

Politic 01-06-2025 12:18

Predoiu, în zonele inundate din Covasna: Sistemul pentru situații de urgență a funcționat bine

Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat duminică, în cursul vizitei efectuate în zonele afectate de inundații din județul Covasna, că sistemul pentru situații de urgență a funcționat bine, s-a acționat la timp și s-a reușit evacuarea a peste 200 de persoane, astfel încât nu s-au înregistrat pierderi de vieți omenești. '

Politic 01-06-2025 10:15

Președintele Nicușor Dan, la Summitul B9 și Țările Nordice de la Vilnius - prima sa deplasare externă ca șef al statului

Președintele Nicușor Dan va participa luni la Summitul B9 și Țările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca șef al statului. Potrivit Administrației Prezidențiale, Nicușor Dan va reafirma, în cadrul Summitului B9 de la Vilnius, angajamentul României pentru întărirea NATO pe toate pal

Politic 31-05-2025 20:31

REPORTAJ/Revoltă și deznădejde la Praid: Ne simțim batjocoriți și înșelați. Vom avea un Praid cu străzi goale

Dezastrul produs la Salina Praid, care a fost inundată de apele pârâului Corund, a adus în pitoreasca localitate harghiteană foarte multă tristețe, revoltă și deznădejde. Sute de localnici s-au adunat sâmbătă în fața intrării în mină și apoi la sediul administrativ al salinei pentru a primi răspunsuri de la