VIDEO Iohannis despre Schengen: Avem susţinerea preşedintelui Consiliului European pentru o decizie pozitivă anul acesta

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, susţine eforturile României privind aderarea la spaţiul Schengen anul acesta.
"Am avut astăzi şi un schimb de vederi pe tema aderării României la spaţiul Schengen şi a rolului ţării noastre în garantarea securităţii frontierei externe a Uniunii Europene. Avem în acest proces susţinerea preşedintelui Consiliului European în vederea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea anul acesta", a spus şeful statului, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Iohannis a anunţat că preşedintele Consiliului European va putea constata în cadrul vizitei pe care o va efectua luni, la Centrul Operaţional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, acţiunea concretă de consolidare a securităţii frontierelor externe ale Uniunii Europene, "prin tehnologie de ultimă generaţie şi o capacitate de supraveghere în timp real a situaţiei de la frontieră, care să permită gestionarea eficientă şi rapidă a posibilelor situaţii de criză".
Şeful statului a prezentat demersurile în care România s-a implicat constructiv pentru implementarea rapidă a concluziilor pe migraţie agreate în luna februarie.
"În acest sens, proiectul pilot la frontiera româno-sârbă pe care l-am agreat cu Comisia Europeană va permite ţării noastre să împărtăşească bunele practici în materie de gestionare a frontierelor externe", a spus preşedintele Iohannis.
La rândul său, preşedintele Consiliului European a subliniat că sprijină eforturile României privind aderarea la spaţiul Schengen. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Moșteanu (USR): AUR a refuzat să îl înlocuiască pe Neamțu de la președinția Comisiei de cultură
AUR a refuzat să îl înlocuiască pe Mihail Neamțu de la președinția Comisiei de cultură a Camerei Deputaților, a declarat, luni, liderul grupului USR, Ionuț Moșteanu. 'Am făcut noi, USR, o nouă cerere către Biroul permanent pentru a fi înlocuit domnul Neamțu de la președinția Comisiei de cultură după declarațiile suburbane
Ambasadorul României la Chișinău: România rămâne ferm angajată să susțină și să sprijine Republica Moldova în orice situație
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România rămâne ferm angajată să susțină și să sprijine Republica Moldova în orice situație, a declarat, joi, ambasadorul României la Chișinău, Cristian Leon Țurcanu. Prezent la deschiderea Forumului Economic 'Investiții - Dezvoltare - Integra
Camera Deputaților/ Ministrul Muncii nu participă la dezbaterea 'Ora Guvernului' despre centrele rezidențiale
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat luni că nu poate participa la dezbaterea 'Ora Guvernului' din plenul Camerei Deputaților, pe motiv că pe agenda de lucru a ministerului sunt programate o serie de activități stabilite anterior. 'Vă comunic faptul că pe agenda de lucru a ministerului sunt programate o serie de activ
Ionuț Moșteanu (USR): Ministrul Muncii ignoră Parlamentul într-o atitudine de dispreț
Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a criticat-o, luni, pe ministra Muncii, Simona Bucura - Oprescu, susținând că aceasta ignoră Parlamentul 'într-o atitudine de dispreț', refuzând să se prezinte la 'Ora Guvernului'. 'Tocmai s-au terminat ședințele Biroului permanent și cea a comitetului liderilor. Am
Abrudean: Dragoș Sprînceană nu este emisarul statului român; este un membru al diasporei românești în SUA
Omul de afaceri Dragoș Sprînceană nu este emisarul statului român, este un membru al diasporei românești din SUA, a încercat să facă lobby pentru România prin canalele pe care le are la dispoziție, dar 'în niciun caz' nu reprezintă poziția oficială a statului român, care face politica externă prin instituțiile abilita
Maia Sandu invită firmele românești să contribuie la transformarea Republicii Moldova
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat, luni, o invitație companiilor românești de a investi în stânga Prutului. Sandu a afirmat, în cadrul Forumului Economic 'Investiții - Dezvoltare - Integrare Europeană' de la Chișinău, că Mo
Prezidențiale2025/ Funeriu: O țară nu se conduce cu 'știu eu un băiat care rezolvă'
Daniel Funeriu, candidat independent la alegerile prezidențiale, a afirmat luni că România are ambasador în Statele Unite, are ministru de Externe și președinte interimar și nu are nevoie de un personaj 'fără nicio legătură cu vreo autoritate constituțională' pentru a vorbi cu președintele Donald Trump. Funeriu l-a acuzat p
Senat/ USR: Proiectele de lege care vizează subiectul Nordis, discutate la pachet
Biroul permanent al Senatului a decis, la propunerea USR, că toate inițiativele legislative care vizează prevenirea unor 'escrocherii' de tip Nordis vor fi discutate la pachet și asumate de toate partidele, pentru a avea 'o singură lege clară', care să-i apere pe români de 'rechinii imobiliari', informează liderul grupului USR din Senat,
Președintele Republicii Moldova: Drumul nostru spre Uniunea Europeană trece, fără îndoială, prin România
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat luni, la Forumul 'Investiții - Dezvoltare - Integrare Europeană' de la Chișinău, că România nu este doar partenerul strategic al Moldovei, ci și partenerul de suflet al acesteia. Liderul de la Chișinău a subliniat că drumu
Blaga: Declarațiile lui Dragoș Sprînceană nu au nicio relevanță pentru statul român
Declarațiile lui Dragoș Sprînceană nu au nicio relevanță pentru statul român, a afirmat, luni, senatorul PNL Vasile Blaga. 'Declarațiile lui Dragoș Sprînceană nu au nicio relevanță pentru relațiile statului român. O persoană particulară a vorbit despre cineva. Mai mult nu vreau să vorbesc. Habar nu am cine este domn
Ciolacu: Părerile cetățenilor români care nu au o calitate oficială - personale; prioritățile politicii românești rămân neschimbate
Părerile exprimate în spațiul public de diverși cetățeni români care nu au nicio calitate oficială sunt pur personale și nu implică o poziție a statului român, prioritățile politicii externe românești rămân, așadar, neschimbate, a afirmat, luni, prim-ministrul Marcel Ciolacu, președintele PSD. 'Pozițiile ofici
Nicușor Dan: Ciolacu să îi retragă statutul de emisar lui Sprînceană sau să-și dea demisia
Premierul Marcel Ciolacu ar trebui să îi retragă statutul de emisar lui Dragoș Sprînceană sau să își dea demisia imediat, apreciază primarul Capitalei, Nicușor Dan. Prin Dragoș Sprînceană, premierul Marcel Ciolacu duce o politică externă 'paralelă cu liniile oficiale ale statului român', scrie primarul Cap
Romașcanu despre vizita în SUA: Este o parte dintr-o acțiune de diplomație tradițională sau non-tradițională
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, social-democratul Lucian Romașcanu, a declarat, luni, că nu va face comentarii despre vizita sa recentă în Statele Unite ale Americii, menționând doar că aceasta face parte 'dintr-o acțiune mai mare de diplomație tradițională și non-tradițională'. El a precizat, în cadrul
Partidul REPER cere demisia premierului după declarațiile lui Dragoș Sprînceană
Partidul REPER cere demisia premierului Marcel Ciolacu și susține că 'declarațiile recente ale reprezentantului Guvernului României în SUA, Dragoș Sprînceană, ridică semne serioase de întrebare privind direcția politicii externe a țării noastre'. 'Afirmațiile lui Sprînceană - 'Premierul Român
USR îi solicită premierului Ciolacu să clarifice afirmațiile emisarului său special în SUA
USR îi solicită premierului Marcel Ciolacu să clarifice 'de urgență' afirmațiile emisarului său special în Statele Unite ale Americii. 'Premierul Marcel Ciolacu are obligația de a clarifica public ce mandat i-a dat domnului Dragoș Sprînceană, cel pe care l-a desemnat ca emisar special în relația cu Statele U