VIDEO Dereck Hogan: Suntem într-un moment crucial în regiune; nivelul cooperării cu România trebuie să fie pe măsură

Asistentul principal adjunct al secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat al SUA, Dereck Hogan, a declarat, marţi, că "suntem într-un moment crucial în regiune" şi că nivelul cooperării cu România trebuie să fie unul pe măsură.
"Au fost deja o serie de întâlniri la nivel înalt - vicepreşedintele, prima doamnă, secretarul de stat Blinken - şi sunt şi alte întâlniri în pregătire care ar trebui să aibă loc curând. Cred că suntem pe o cale foarte bună când vine vorba despre cooperare pe fiecare nivel. Suntem într-un moment crucial în regiune şi nivelul coordonării, colaborării trebuie să fie pe măsură. Asta suntem angajaţi să facem şi secretarul de stat a vorbit cu ministrul de Externe Aurescu săptămâna trecută despre Parteneriatul Strategic România-SUA. Credem că ne îndreptăm în direcţia bună şi aşteptăm să continuăm angajamentul la nivel înalt", a declarat oficialul american la o întâlnire cu mai mulţi jurnalişti, întrebat dacă aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic va fi marcată şi printr-o întâlnire la nivel înalt fie la Bucureşti, fie la Washington.
Asistentul principal adjunct al secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat al SUA, Dereck Hogan, şi secretarul de stat pentru afaceri strategice din cadrul MAE, Iulian Fota, au coordonat, marţi, o nouă rundă a Dialogului Strategic România - SUA.
Oficialul american a precizat că această sesiune s-a concentrat pe ceea ce s-a realizat de la momentul invaziei ruse în Ucraina şi măsurile care vor fi întreprinse în următorul an în plan securitar, economic, energetic.
"Am vorbit despre păstrarea regulilor bazate pe ordinea internaţională, această luptă globală între democraţii şi regimurile autoritare. Vedem ca fiind un un pericol iminent ceea ce face Rusia în Ucraina. Nivelul cooperării între guvernele noastre pentru a face tot ce putem să păstrăm democraţia, integritatea teritorială, suveranitatea, viabilitatea economică ale Ucrainei este foarte important şi merge dincolo de guvernele noastre, merge de la oameni la oameni. Ceea ce aţi făcut, arătându-vă solidaritatea cu poporul ucrainean, cei peste 1 milion de refugiaţi care au trecut prin România şi peste 100.000 care au rămas aici şi asigurarea de hrană şi adăpost sunt lucruri care nu trec neobservate la nivel internaţional şi în special în SUA", a spus Dereck Hogan.
Discuţiile din cadrul Dialogului Strategic România - SUA au vizat şi securitatea la Marea Neagră, context în care oficialul american a amintit că SUA lucrează la o Strategie pentru această regiune.
"Am apreciat rolul României în menţinerea în atenţie a ameninţărilor în Marea Neagră. Nevoia unei abordări coordonate pentru o strategie nu a fost niciodată mai importantă. (...) Încă lucrăm la dezvoltarea Strategiei (n.r. pentru Marea Neagră). (...) În termeni generali, vedem importanţa unei coordonării îmbunătăţite când vine vorba de securitatea regională - e un lucru asupra căruia ne vom concentra în această strategie. Avem nevoie şi să acordăm o atenţie deosebită şi să profităm de avantajul oportunităţilor economice oferite de Iniţiativa celor Trei Mări. (...) Potenţialul în domeniul energiei este un lucru asupra căruia ne concentrăm", a menţionat el.
Potrivit oficialului american, în cadrul Dialogului Strategic România - SUA s-a discutat şi despre domeniul energiei.
"România are un potenţial uriaş", a spus Hogan.
Asistentul principal adjunct al secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat al SUA a amintit de cele peste 300 de milioane de dolari investiţie americană la fondul Iniţiativei celor Trei Mări.
Dereck Hogan şi-a exprimat speranţa pentru creşterea cooperării în domeniul economic.
"Schimburile comerciale bilaterale în valoare de 5 miliarde de dolari sunt bune, dar nu suficient de bune. (...) Am discutat despre modul în care putem aduce mai multe companii americane în România, pentru că există un potenţial atât de mare în domeniile IT&C, informaţiilor, comunicării, tehnologiei, afacerilor agricole, producţiei pentru apărare şi multe altele. (...) Am discutat şi despre importanţa unui mediu de afaceri stabil, predictibil şi transparent", a precizat oficialul american. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu - mesaj de Paște: În fața provocărilor contemporane, să ne gândim la viitor cu speranță
Premierul Marcel Ciolacu a transmis sâmbătă un mesaj de Paște, în care menționează că, în acest an, toți creștinii din România, indiferent de confesiune, se bucură de Sărbătorile Pascale 'într-o comuniune spirituală de care poporul român este puternic atașat'. 'Întâmpinăm cea mai mare sărbătoare a cre
Începe campania pentru alegerile locale parțiale; scrutin pe 4 mai pentru desemnarea a 19 primari și a președintelui CJ Bihor
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din țară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Locuitorii județului Bihor sunt chemați pe 4 mai la urne, odată cu desfășurarea scrutin
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Prezidențiale2025/Antonescu: Ca președinte voi înființa un task force consultativ pe lângă Președinție pentru soluții la consumul de droguri
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cazul în care va ajunge președinte va face din lupta împotriva traficanților de droguri o prioritate națională, precizând că propune înființarea unui task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială care să vină cu soluții p
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a prezentat declarația sa dată la fosta Securitate din dosarul CNSAS
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a prezentat, joi, declarația dată la fosta Securitate despre prietenul său care a părăsit țara. Crin Antonescu a citit declarația sa dată în 1988 despre prietenul său la fosta Securitate
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că e disponibil pentru un dialog cu Lasconi și că l-ar prefera pe Bolojan ca premier
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că este 'disponibil' pentru un dialog cu contracandidata sa Elena Lasconi, dar că 'trebuie să existe o disponibilitate reciprocă'. Pe de altă parte, el admite că nu a încercat să inițieze un astfel de dialog cu președinta USR. '
Prezidențiale2025/USR face recurs la ÎCCJ cu privire la decizia Curții de Apel București
USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care 'unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale'. 'USR consideră periculoasă decizia Curții de Apel București prin care o instanță cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid și decide
Prezidențiale2025/Darău (USR Brașov): Putem să votăm și să facem campanie pentru cine vrem; e vorba de voluntariat
USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în județul Brașov, președintele filialei județene a partidului, Irineu Darău, anunțând joi, într-o conferință de presă, că va ieși personal, împreună cu un 'grup de oameni', să împartă flyere cu candidatul independent Nicușor Dan. Potrivit lui Dar
Prezidențiale2025/Lasconi, după decizia CAB: Am curaj să fac dreptate și s-a văzut în acest caz
Liderul USR Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a transmis, joi, după decizia Curții de Apel București, că ea este președintele USR și unicul reprezentant legal în relația cu instituțiile publice, reafirmând angajamentul de a merge înainte în campania prezidențială.
Prezidențiale2025/CAB respinge contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Motivul invocat de instanță este 'lipsa calității de reprezentant', deoarece cerer
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la sediul CNSAS: Am primit copii după declarația dată
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a mers, joi, la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a consulta documentele din dosar său și a primit copii ale declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a unui prieten al său.
Parlament/Ministerul Educației are obligația de a asigura suport didactic la clasa pregătitoare, indiferent de forma de învățământ (proiect)
Ministerul Educației are obligația de a asigura în mod gratuit, pentru clasa pregătitoare, manuale școlare și/sau materiale didactice alternative, prevede o propunere legislativă pentru completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, depusă de grupul parlamentar al UDMR. 'Ministerul Educației are o
Prezidențiale2025/AEP: Sâmbătă - desemnarea președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, la ora 12:00, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din mai și a locțiitorului acestuia. Conform unui comunicat al AEP transmis joi, Biroului Electoral Central
Legea referitoare la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, la reexaminare
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, joi, spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Șeful statului arată în cerere că actul normativ, care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 5 aprilie, are ca obiect
Prezidențiale2025/USR garantează că fondurile au fost cheltuite doar pentru Lasconi: 4,9 milioane lei în campanie și precampanie
Uniunea Salvați România a salutat, joi, demararea controlului Autorității Electorale Permanente (AEP), efectuat la solicitarea președintei partidului, Elena Lasconi, privind utilizarea fondurilor USR în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie, exprimându-și convingerea că verificările vor demonstra cheltuirea lor 'cu respect față de lege și interesul p