logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

NATO2022Bucureşti/UPDATE Stoltenberg: Dacă Ucraina nu va triumfa ca stat independent şi suveran, nu se va mai putea vorbi de aderarea la NATO

Imagine din galeria Agerpres

Ucraina a făcut progrese semnificative în faţa invaziei ruse, dar nu trebuie să subestimăm Rusia, ale cărei rachete şi drone continuă să atace oraşele, civilii şi infrastructura critică din Ucraina, a declarat miercuri, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, adăugând că, în cazul în care Ucraina nu va triumfa ca stat independent şi suveran, nu se va mai putea vorbi de aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

"Ucraina a făcut progrese semnificative, dar nu trebuie să subestimăm Rusia. Rachetele şi dronele ruseşti continuă să atace oraşele, civilii şi infrastructura din Ucraina. Asta produce o suferinţă umană enormă, în contextul venirii iernii", a spus el într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii miniştrilor de externe din cadrul Alianţei.

"Miniştrii de externe din NATO au transmis clar că este esenţială continuarea sprijinului militar pentru Ucraina, în special printr-o apărare aeriană suplimentară", a mai afirmat Stoltenberg, adăugând că salută "noile angajamente făcute de Aliaţi".

 



Şeful NATO a precizat de asemenea că Aliaţii au anunţat contribuţii semnificative la Pachetul NATO de Asistenţă Comprehensivă, oferind Ucrainei ajutor neletal, inclusiv combustibil şi generatoare.

Întrebat când ar putea adera Ucraina la NATO, Stoltenberg a subliniat că "cea mai urgentă sarcină este să ne asigurăm că Ucraina va triumfa ca naţiune suverană, democrată şi independentă în Europa".

"Pentru a face asta, trebuie să mobilizăm un sprijin militar, economic, financiar şi umanitar constant şi cât mai mare, iar asta este exact ceea ce facem acum", a precizat el.

"Dacă Ucraina nu va triumfa ca stat independent şi suveran, atunci chestiunea aderării nu va mai fi deloc în discuţie, pentru că Ucraina nu ar mai fi o ţară candidată", a spus şeful NATO.

Stoltenberg a insistat că o precondiţie pentru ca aderarea Ucrainei să fie luată în discuţie este ca această ţară "să triumfe".

El a subliniat totuşi că există multe opţiuni între "nimic şi apartenenţa totală, ceea ce înseamnă că trebuie să dezvoltăm cu Ucraina un parteneriat cât mai strâns, atât politic, cât şi practic".

"Asta îi va întări instituţiile şi o va ajuta să treacă de la standardele din epoca sovietică privind echipamentele la standardele NATO privind echipamentele. Acest lucru este bun pentru Ucraina, pentru că îi va creşte interoperabilitatea şi o va ajuta să se apropie de aderare", a spus şeful NATO.

"Este important acum să o luăm pas cu pas, iar cel mai important pas este să ne asigurăm că Ucraina triumfă", a insistat el.

În altă ordine de idei, el a afirmat că aderarea Finlandei şi Suediei la NATO este aproape finalizată. "Aderarea lor le va face mai sigure, iar Alianţa noastră ar fi mai puternică. Zona euroatlantică ar fi de asemenea mai sigură. Este momentul să le primim ca membri deplini ai Alianţei", a declarat Stoltenberg.

El a subliniat că miniştrii de externe din cadrul NATO au discutat de asemenea cu omologii lor din Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova, parteneri ai Alianţei invitaţi să participe la reuniunea de la Bucureşti, despre "îngrijorările noastre comune privind securitatea" şi despre "mijloacele pentru a ne întări cooperarea".

"Aliaţii au convenit să accelereze sprijinul corespunzător, inclusiv pentru dezvoltarea de capacităţi, reforme şi instruire pentru a-şi îmbunătăţi instituţiile de securitate şi de apărare", a explicat şeful Alianţei.

În privinţa Chinei, Stoltenberg a spus că Aliaţii au discutat miercuri despre "provocările pe termen lung pe care le reprezintă China la adresa intereselor, valorilor şi securităţii noastre" şi "despre cum trebuie să continuăm să ne consolidăm rezilienţa".

"NATO este o Alianţă a Europei şi a Americii de Nord. Însă provocările cu care ne confruntăm sunt globale şi trebuie să le abordăm împreună în cadrul NATO", a adăugat el.

NATO nu vede Beijingul ca pe un adversar şi va discuta cu acesta atunci când este în interesul Alianţei, "inclusiv pentru a transmite poziţia noastră unită în privinţa războiului ilegal al Rusiei din Ucraina", a subliniat el.

Şeful NATO a precizat că miniştrii de externe au discutat despre "evoluţiile militare ambiţioase ale Chinei, despre progresele sale tehnologice şi despre tot mai numeroasele sale activităţi hibride şi cibernetice".

"Războiul din Ucraina a demonstrat cât de periculoasă a fost dependenţa noastră de gazul rusesc. Acest lucru ar trebui să ne facă să evaluăm dependenţele noastre de alte regimuri autoritare, inclusiv China, în privinţa lanţurilor de aprovizionare, tehnologie sau infrastructură. Vom continua, bineînţeles, să facem comerţ şi să avem discuţii economice cu China, dar trebuie să fim conştienţi de dependenţele noastre. Să ne reducem vulnerabilităţile şi să gestionăm riscurile", a spus el.

Stoltenberg a declarat de asemenea că miniştrii de externe au evidenţiat importanţa de a îndeplini cerinţele NATO privind rezilienţa şi de a menţine avansul tehnologic, precum şi de a întări cooperarea cu partenerii din regiunea Indo-Pacific şi cu Uniunea Europeană.

El a declarat totodată că miniştrii au abordat şi chestiunea terorismului, "cea mai asimetrică ameninţare la adresa securităţii noastre", şi au convenit că "trebuie să ne continuăm eforturile pentru a contracara această ameninţare".

În încheiere, el a mulţumit României pentru "excelenta găzduire" a reuniunii de la Bucureşti. "Acest lucru arată încă o dată angajamentul puternic al României faţă de NATO", a mai afirmat Stoltenberg.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 30-04-2025 20:28

Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ John-Ion Banu-Muscel afirmă că în condiții economice grave ar tăia bugetul pentru armament

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, John-Ion Banu-Muscel, a afirmat miercuri seara că, în condiții economice grave pentru țară, ar tăia bugetul pentru armament. ''Nu vrem armament suplimentar'', a afirmat acesta, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN, la Palatul Parlamentului, ultima din această campanie

Politic 30-04-2025 20:02

LIVE UPDATE Prezidențiale2025/ Ultima dezbatere electorală înainte de primul tur de scrutin

Cea de a treia dezbatere electorală și ultima din campania pentru alegerile prezidențiale din data de 4 mai a început miercuri seara la Antena 3 CNN. Sunt prezenți la dezbatere următorii candidați: Crin Antonescu (Alianța Electorală ''România, Înainte!''), Elena Lasconi (Uniunea Salvați România),

Politic 30-04-2025 19:03

MAE: 3,6 milioane de buletine de vot au ajuns în secțiile din străinătate; este imposibil să se epuizeze

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că 3.600.000 de buletine de vot au ajuns deja la secțiile din străinătate și este 'statistic imposibil' ca acestea să fie epuizate. Ministerul susține că dacă în mod excepțional și fără precedent în ultimele scrutinuri o secție din străinătate ar risca să rămână fără bulet

Politic 30-04-2025 18:12

Ana Birchall - numită consilier prezidențial

Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat, miercuri, decretul pentru numirea Anei Birchall în funcția de consilier prezidențial, începând cu data de 1 mai, a anunțat Administrația Prezidențială. Potrivit unui comunicat de presă, Ana Birchall va activa în cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategic

Politic 30-04-2025 18:09

Prezidențiale2025/Lasconi: Adevărul a ieșit la suprafață; ÎCCJ a decis că USR nu îi poate face campanie lui Nicușor Dan

Președintele USR, Elena Lasconi, consideră că adevărul și dreptatea au ieșit 'definitiv' la suprafață prin faptul că ÎCCJ a confirmat decizia BEC care interzice partidului să facă altui candidat campanie electorală. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES de Lasconi, Înalta Curte de Casație și Justiție a respin

Politic 30-04-2025 18:04

Bolojan: CSAT a aprobat ca finalizarea lucrărilor la hidrocentrale să fie considerat proiect de siguranță națională

București, 30 apr /Agerpres/ - CSAT și-a dat acordul de principiu ca finalizarea lucrărilor la hidrocentralele aflate în stadii avansate de construcție să fie considerat un proiect de siguranță națională, a anunțat miercuri președintele interimar Ilie Bolojan. CSAT a avut pe ordinea de zi de miercuri proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru

Politic 30-04-2025 17:45

Ilie Bolojan: Armata României să poată să își desfășoare pregătirile 'pentru o anumită situație'

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri, după ședința CSAT, că Legea apărării naționale ar trebui aprobată de Parlament până la sfârșitul lunii mai, astfel încât Armata României să fie pregătită 'pentru o anumită situație'. Consiliul Suprem de Apărare a Țării a avizat miercuri proiectul de

Politic 30-04-2025 17:44

Bolojan: Planul privind mobilitatea militară, aprobat de CSAT; noul pod peste Dunăre - proiect important

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat, miercuri, Planul național privind mobilitatea militară, a anunțat președintele interimar Ilie Bolojan, care a precizat că noul pod peste Dunăre este cuprins ca un proiect important în acest plan. 'Un al treilea subiect important (n.r. de pe agenda CSAT) a fost actualizarea Planulu

Politic 30-04-2025 17:33

AUR: Număr insuficient de buletine de vot pentru românii din diaspora; solicităm suplimentarea lor

AUR afirmă că numărul buletinelor de vot pentru alegerile prezidențiale în secțiile din diaspora este 'insuficient' față de fluxul mare de alegători și solicită Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Autorității Electorale Permanente (AEP) și Biroului Electoral Central (BEC) să ia măsuri pentru suplimentarea acestora. 'Confor

Politic 30-04-2025 17:26

Ilie Bolojan: Bugetul Apărării va crește etapizat

Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, că ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a fost mandatat să-și asume în numele României creșterea etapizată a bugetului pentru Apărare până în anul 2030. 'Un proiect important este cel privind creșterea capacității de apărare a României p&aci

Politic 30-04-2025 17:08

George Tuță: Clotilde Armand a generat o datorie de 300 de milioane de lei din facturi neplătite și penalități

Fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand a generat o datorie de 300 de milioane de lei, care reprezintă facturi neplătite, penalități și cheltuieli de judecată, a declarat edilul George Tuță. 'După mandatul trecut, avem multe de reparat (...) Doamna Armand (...) a generat o datorie de 300 de milioane de lei, care reprezintă facturi ne

Politic 30-04-2025 17:01

Președintele Bolojan a decorat Fundația Romanian Business Leaders, Confederația 'Concordia' și CNIPMMR

Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat, miercuri, decretele de decorare a Fundației Romanian Business Leaders, Confederației 'Concordia' și a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România - IMM România. Potrivit Administrației Prezidențiale, în semn de 'apreciere pentru

Politic 30-04-2025 16:12

Cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat - aprobate

Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat pentru anul școlar 2025-2026. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, actul normativ aprobat stabilește numărul de locuri alocate copiilor, elevilor și studenților, inclusiv pentru etn

Politic 30-04-2025 15:52

A fost aprobat bugetul Romarm S.A. - venituri totale de peste 1,8 miliarde lei

Bugetul pe anul 2025 pentru Compania Națională Romarm S.A. a fost aprobat miercuri în ședința de Guvern, veniturile totale fiind de peste 1,8 miliarde lei, în creștere cu 27,43% față de nivelul preliminat la finalul anului 2024. Guvernul a informat, într-un comunicat transmis AGERPRES, că în ședința de miercuri a aproba

Politic 30-04-2025 15:40

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele interimar Ilie Bolojan și pe a cărei ordine de zi s-au aflat, printre altele, participarea României la Planul de Răspuns European - Readiness 2030 și proiectul de lege a apărării naționale, s-a încheiat, miercuri, după aproape o oră și jumătate de discuții. La ș