VIDEO Cameră - Ora Guvernului/Seidler(USR) către Budăi: Dacă nu veţi elimina pensiile speciale, veţi continua cu nedreptatea

Deputatul USR Cristian Seidler i-a transmis, luni, la Ora Guvernului, ministrului Muncii, Marius Budăi, că poate majora punctul de pensie chiar şi la 2.000 de lei, dar, dacă nu va elimina pensiile speciale o dată pentru totdeauna, "va continua cu nedreptatea şi nu va exista echitate şi nici solidaritate socială pentru toţi pensionarii din România".
"Domnule ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, doamnelor şi domnilor deputaţi, viitori pensionari speciali, pentru că pensiile parlamentarilor sunt în plată. Un fost parlamentar special şi, ulterior, judecător special al Curţii Constituţionale a României a avut în anul 2021 o pensie lunară de 37.800 lei, adică de 21 de ori mai mare decât pensia medie sau de 38 de ori mai mare decât pensia socială minimă. Cu alte cuvinte, dacă un pensionar mediu abia îşi plăteşte facturile la energie, la curent şi gaze, mâncarea şi medicamentele, pensionarul special îşi poate cumpăra un BMW în fiecare jumătate de an. Dumneavoastră, domnule Marius Budăi, reprezentant al partidului aşa-zis social-democrat, sunteţi ministrul Solidarităţii Sociale care în România nu există, dacă e să ne uităm la aceste cifre", a afirmat Seidler, în plen, la dezbaterea politică pe tema pensiilor speciale, la care participă ministrul Marius Budăi.
El a spus că PNL şi PSD au creat şi extins, de-a lungul anilor, cu ajutorul legilor, categoria pensiilor speciale.
Seidler a adăugat că până la finalul acestui an trebuie să intre în vigoare legislaţia privind reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, acesta fiind jalonul 215 din PNRR.
"Cel care v-a făcut ministru a declarat, recent, că acest jalon se va închide prin adoptarea unei legi trimise de Guvern în Parlament. Când adoptaţi acest proiect de lege în Guvern, domnule Budăi, ca mai apoi, trecând prin Parlament, desigur să intre în vigoare până la finalul anului, iar în ultimul moment? De ce nu publicaţi, domnule Budăi, raportul Băncii Mondiale, un document plătit cu bani publici, un document necalificat, nesecret. Ce aveţi de ascuns?", a întrebat Seidler.
Acesta a arătat că PNRR prevede că nu se pot crea categorii noi de pensii speciale, dar de la 1 ianuarie 2023 intră în plată indemnizaţiile pentru limită de vârstă în cazul aleşilor locali, adică o nouă categorie de pensii speciale.
Potrivit lui Seidler, mai multe proiecte de legi ale USR de eliminare a acestor pensii au fost respinse de coaliţie.
"Printre atâtea minciuni despre pensii, spuse ba de dumneavoastră, ba de cel mai din faţă pensionar special al ţării, domnul premier Ciucă, ba de domnul Ciolacu, există măcar un motiv pentru care nu eliminaţi imediat pensiile speciale ale diplomaţilor, ale funcţionarilor parlamentari sau ale celor de la Curtea de Conturi? Ar trebui să ne explicaţi, domnule Marius Budăi, de ce nici acum dumneavoastră nu ştiţi că pensiile speciale ale parlamentarilor au reintrat în plată din cauza nepăsării intenţionate a dumneavoastră, că sunteţi şi deputat, nu doar ministru, şi a întregii coaliţii din care faceţi parte. De ce nu aţi spus niciodată nimic despre proiectul de lege de eliminare a acestor pensii speciale, depus de USR şi care stă blocat în Parlament de coaliţia din care faceţi parte", a mai spus deputatul USR.
El i-a mai transmis lui Budăi că, dacă nu va elimina pensiile speciale, va continua cu nedreptatea şi inechitatea.
"Puteţi face punctul de pensie chiar şi de 2.000 de lei, domnul Budăi, dar, dacă nu veţi elimina pensiile speciale o dată pentru totdeauna, veţi continua cu nedreptatea şi nu va exista echitate şi nici solidaritate socială pentru toţi pensionarii din România. Azi, când se împlineşte 1 an de eşec al guvernării PSD-PNL, spuneţi-ne, domnule Budăi, de ce păstraţi pensiile speciale şi le mai şi creşteţi?", s-a adresat Seidler lui Budăi. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
VIDEO Budăi: Proiectul privind pensiile speciale - înaintat Guvernului în câteva zile
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici
Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu - prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale Papa Francisc. În delegația oficială a României care va merge la Vatican se află și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Sâmbătă va fi zi de doliu național &i
Prezidențiale2025/ Gorghiu, după decizia ICCJ: Procesul electoral continuă conform calendarului
Procesul electoral continuă conform calendarului, în baza actelor normative care sunt în vigoare, a declarat vineri fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, după decizia Înaltei Curți care a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești care suspendase hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile
Ministrul Hurezeanu: România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE
România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său austriac, Beate Meinl-Reisinger. Șeful diplomației române s-a aflat joi și vineri în vizită de lucru în cap
USR solicită CSM calificativul judecătorului de la CA Ploiești: Sistemul de evaluare a magistraților trebuie reformat
Uniunea Salvați România (USR) solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să confirme public dacă judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești, cel care a pronunțat sentința de anulare a deciziei Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale de anul trecut, a obținut calificativul 'Foarte bine' la ultima sa evaluare profesională.
Ciolacu: Aderarea la UE, alături de cea la NATO - cel mai important obiectiv, după căderea comunismului
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat vineri, la aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, că aderarea la UE, alături de cea la NATO, reprezintă cel mai important obiectiv național al țării noastre după căderea comunismului, care a antrenat modernizarea societății românești. 'Ani
MAE: Cazul românului reținut de FSB este mai vechi; demersuri pentru a-i acorda protecție
Cazul românului reținut de Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) este din decembrie anul trecut, autoritățile române făcând eforturi pentru a-i asigura protecție și asistență consulară, a transmis, vineri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'Are toate datele unui caz de manual FIMI RU de 'reî
Prezidențiale2025/Lasconi: Trăim cea mai prosperă perioadă din istoria noastră; să păstrăm drumul spre Vest
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, vineri, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, că România este în 'cea mai prosperă' perioadă din istorie și se poate face 'mai mult și mai bine' prin menținerea 'drumului drept spre Vest'. 'Acum 20 de a
Bolojan - întâlnire cu delegația ODIHR care se află în România în cadrul unei misiuni de observare a procesului electoral
Președintele interimar Ilie Bolojan a primit vineri, la Palatul Cotroceni, o delegație a Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), condusă de Eoghan Murphy, șef al misiunii de observare a alegerilor în România. Potrivit Administrației P
Prezidențiale2025/Sebastian Popescu: Decizia CA Ploiești - un precedent periculos și o încălcare flagrantă a principiilor democratice
Sebastian Popescu, candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidențiale, dezaprobă decizia Curții de Apel Ploiești de a suspenda Hotărârea CCR privind anularea scrutinului preziden
Prezidențiale2025/DREPT - plângere penală la DNA împotriva AEP; documentul - cu scopul de a afecta imaginea lui Nicușor Dan
Partidul DREPT anunță vineri că depune plângere penală la DNA împotriva Autorității Electorale Permanente pentru 'abuz în serviciu și divulgare de informații nedestinate publicării', menționând că plângerea vizează apariția în presă a unui 'document neverificat și neasumat oficial de către AEP', cu scopul de a afecta imagin
MAE: România contribuie activ la aprofundarea proiectului european
România contribuie activ la aprofundarea proiectului european, afirmă Ministerul Afacerilor Externe, într-un mesaj transmis vineri, pe platforma X, la celebrarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. 'Azi, ca stat membru angajat și responsabil, care se bucură de toate beneficiile apartenenței la
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Avem altă treabă în campania electorală decât să corespondăm cu AEP
Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a declarat vineri că nu a solicitat Autorității Electorale Permanente (AEP) lămuriri în privința documentului 'neasumat oficial' și apărut în presă, pentru că în campania electorală are alte preocupări decât să corespondeze cu AEP. 'Noi avem, totuși, în momentul acest
AUR: Pregătim o serie de acțiuni menite să restabilească democrația în România
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că pregătește 'o serie de acțiuni menite să restabilească democrația în România', susținând că judecătorul Curții de Apel Ploiești, care a admis cererea de suspendare a hotărârii CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, a acționat 'conform propriilor convingeri juridice și în
Legea referitoare la echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale, sesizată la CCR
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis Curții Constituționale a României (CCR), vineri, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2024, prin care au fost modificate dispozițiile Codului administrativ referitoare la echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale.