Ciolacu: OUG va reglementa aproximativ 80% din piaţa energiei; statul nu trebuie să compenseze profitul cuiva
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că Guvernul va elabora o ordonanţă de urgenţă care să reglementeze aproximativ 80% din piaţa energiei, menţionând că în prezent nu există niciun producător care să producă la un preţ mai mare de 1,3 lei pe kwh.
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul PSD a menţionat că va avea în cursul zilei o întâlnire pe tema energiei cu premierul Nicolae Ciucă, precum şi cu vicepremierul Kelemen Hunor.
"După ce vom închide acest capitol, pe urmă putem trece la construcţia bugetului pe anul viitor. Şi nu numai, chiar şi rectificare. Vom avea această discuţie aplicată. Noi avem un draft lucrat în acest moment, l-am mai avut în discuţie cu primul ministru, cum este şi normal. Nu am avut plăcerea să discut şi cu domnul ministru al Energiei - poate secretarul general al Guvernului a avut această plăcere, eu nu, nici nu ţin în mod deosebit - şi sper ca astăzi să închidem... Este vorba de o ordonanţă de urgenţă pe care urmează să o promoveze Guvernul cu modul de reglementare, aproximativ 80% din piaţă. Să existe un preţ maximal. Asta nu înseamnă că toată lumea va plăti acel preţ maximal. Rămân în continuare cele 0,68, 0,8, 1 la IMM-uri, industria alimentară", a spus liderul social democrat.
El a menţionat că prin amendamente adoptate în Parlament vor fi luate măsuri privind persoanele vulnerabile, utilităţile publice şi cultele religioase.
"În Parlament vom veni cu amendamentele pe Legea 119 cu cele promise: serviciile de utilităţi publice, companiile de apă, tramvaie, metrou. S-a uitat de biserici şi toate cultele religioase care îşi desfăşoară legal activitatea pe teritoriul României. Cei care au probleme medicale - şi pe propria declaraţie - să beneficieze... sunt aparatele de oxigen folosite, sunt cazuri speciale. Sau familiile cu mai mult de trei copii, familiile monoparentale, care la fel, prin o simplă declaraţie, să intre în aceste tarife reduse", a spus Ciolacu.
Preşedintele PSD a subliniat că statul român nu trebuie să compenseze un profit "excepţional, speculativ", ci persoanele vulnerabile, economia românească şi producătorii "în cazul în care nu se încadrează în preţul maximal cu costurile de producţie".
"Se ajungea la un preţ de peste 4 lei, 4,5. Statul român nu trebuie să compenseze profitul cuiva. Mai ales un profit excepţional, speculativ, pe o perioadă limitată. Statul român trebuie să compenseze persoanele vulnerabile, economia românească şi producătorii, în cazul în care nu se încadrează în preţul maximal cu costurile de producţie şi să aibă un profit care a fost mediu în ultimii ani, până să apară această criză. Cred că este o abordare cât se poate de corectă şi o stopare a unei greşeli monumentale a unui guvern dinaintea acestui guvern, când s-a liberalizat piaţa fără să previi o astfel de situaţie", a spus Ciolacu.
Întrebat dacă va fi menţinut preţul maximal de 1,3 pe kwh, Ciolacu a declarat că reprezentanţii coaliţiei iau decizii politice, iar "restul trebuie să le pună în aplicare".
"Eu nu discut în contradictoriu cu cei de la ANRE. Eu le spun celor de la ANRE ce atribuţii au, conform legii. După ce guvernul emite o ordonanţă şi Parlamentul o lege, ei trebuie să o pună în aplicare, creând cadrul legislativ, respectiv legislaţia secundară. Nu există niciun producător, în acest moment, care să producă cu un preţ mai mare de 1,3. Dacă la acest preţ adăugăm întregul şir: şi distribuţie, şi furnizare, şi aşa mai departe, nu se depăşeşte acest preţ. În cazul în care se depăşeşte din producţie şi din costuri documentate, atunci statul intervine şi compensează (...)... Eu nu pot compensa să cumpere energie cu 400 de lei şi să o vinzi cu 3.000 de lei şi eu să compensez 2.600 de lei, cum a gândit actualul ministru al Energiei. Aşa ceva nu se întâmplă niciunde în lume", a mai precizat Ciolacu. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs
Premierul și ministrul Energiei - vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă
Prim-ministrul Luca Niculescu se află sâmbătă, împreună cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Cei doi vor vizita CNE Cernavodă și vor avea o întâlnire cu managementul Nuclearelectrica privind activitatea și proiectele strategice. Vizita premierului și a ministr
Ministrul Apărării a discutat cu Roxana Mînzatu despre operaționalizarea Hub-ului de Securitate Maritimă la Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, s-a întâlnit vineri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, discuțiile vizând consolidarea capacității europene de apărare și rolul pe care România trebuie să îl aibă în definirea și dezvoltarea proiectelor europene de securitate, cu accent pe regiune
Planul de acțiune al Inițiativei Central-Europene pentru 2027 - 2030, adoptat la reuniunea ministerială de la București
Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Inițiativei Central-Europene a avut loc vineri, la Palatul Victoria, ocazie cu care au fost adoptate Declarația comună de la București și Planul de acțiune al ICE pentru 2027 - 2030. Evenimentul a încheiat Președinția în exercițiu a României, informează MAE pe pa
Adrian Dan - numit consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului
Adrian Dan a fost numit vineri în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. ''La data de 9 noiembrie, domnul Adrian Dan se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', se arată în decizia semnată de premierul Luca Niculescu și publicată în Monito
Timiş: Lidera opoziţiei din Belarus - premiată la Timişoara; apel pentru sprijinirea Ucrainei
Lidera opoziţiei democratice din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a primit, vineri, Premiul "Timişoara pentru Valori Europene", în cadrul celei de-a treia ediţii a forumului omonim, pentru curajul de a rezista paşnic unui regim represiv şi pentru apărarea libertăţii şi demnităţii umane. În discursul susţinut la ceremonia de premiere, Sviatla













