VIDEO Ciucă: Am stabilit cu conducerea Complexului Energetic Oltenia să sporească producţia de energie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că în şedinţa de Guvern va fi aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul acesta pentru Complexul Energetic Oltenia SA, menţionând că există angajamentul privind sporirea producţiei de energie.
"Astăzi, pe agenda de lucru a Guvernului, avem un punct foarte important şi anume acela al aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli la Complexul Energetic Oltenia SA. Este foarte important de finalizat şi de concretizat acest buget, pentru că am avut discuţii cu conducerea Complexului Energetic şi am stabilit ca, în cel mai scurt timp - şi există acest angajament - să sporească producţia de energie şi, în felul acesta, îndeplinim două obiective în termen scurt să putem să beneficiem de exploatarea şi punerea în folosinţă a capacităţilor Complexului Energetic, iar pe de altă parte, să continuăm procesul de modernizare şi să îndeplinim cerinţele de decarbonizare în acest proces de obţinere a energiei electrice. Practic, prin alocarea a 1,2 miliarde de euro din Fondul de modernizare uşor, uşor, Complexul Energetic va face tranziţia de la cărbune la gaz şi va spori capacitatea de producţie de la 1.200 la 1.900 de MW. Este un demers cât se poate de important astfel încât să continuăm procesul prin care să realizăm obiectivul de asigurare a independenţei energetice a ţării noastre", a spus Ciucă, în debutul şedinţei de Guvern.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern, veniturile totale pentru Complexul Energetic Oltenia sunt în suma de 8.619.341.000 lei, iar cheltuielile totale sunt în sumă de 8.403.471.000 lei. De asemenea, societatea estimează un rezultat brut în suma de 215.870.000 lei. Complexul înregistrează plăţi restante la finele anului 2022 şi îşi programează reducerea acestora cu 103.000 lei. AGERPRES/(A, AS - autor: Florentina Peia, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Ciucă: Aderarea la OCDE - oportunitate de implementare a celor mai bune practici şi standarde
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul canadian de Externe - vizită în România săptămâna viitoare
Ministrul canadian al Afacerilor Externe, Anita Anand, va efectua pe 6 iulie o vizită oficială în România. Aceasta are loc la invitația ministrului Oana Țoiu. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), agenda discuțiilor va include consolidarea relației bilaterale, cu accent pe cooperarea economică și în domeniul securităț
PNL: Hotărârea Tribunalului București nu influențează în mod direct partidul; deciziile Congresului sunt în vigoare
Partidul Național Liberal a transmis miercuri că decizia pronunțată de Tribunalul București nu influențează în mod direct partidul, ci doar suspendă anumite hotărâri, iar conducerea aleasă
Sighiartău, după decizia Tribunalului: Vom folosi toate căile legale și democratice pentru a apăra PNL
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a reacționat miercuri, după decizia Tribunalului București care a suspendat hotărârea de convocare a Congresului PNL din 21 iunie, arătând că
Siegfried Mureșan: Vom susține doar un Guvern care continuă pe linia disciplinei bugetare
A supraîndatora România înseamnă a o slăbi, a declarat vicepreședintele PNL Siegfried Mureșan, propus de PNL, USR și UDMR pentru funcția de prim-ministru, el afirmând că disciplina bugetară este linia roșie peste care liberalii nu pot trece în negocierile privind viitorul Guvern. Potrivit acestuia, Guvernul Bolojan a redus cu apro
AEP: Numărul total al cetățenilor cu drept de vot la 30 iunie, în creștere față de 31 mai
Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 30 iunie este de 19.027.733, cu 723 mai mulți față de data de 31 mai, când figurau înscriși 19.027.010 alegători români, informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit AEP, diferen
Fritz: Campania împotriva așa-zișilor spioni e păguboasă pentru România
Președintele USR, Dominic Fritz, transmite că o campanie 'împotriva așa-zișilor spioni' este păguboasă pentru România. Dacă Germania ar fi vrut să infiltreze pe cineva în politica românească, nu ar fi ales o persoană cu numele de Fritz sau un Siegfried, scrie liderul USR, miercuri, pe Facebook. 'Am fost î
Motreanu (PNL) îi răspunde lui Grindeanu privind încheierea unui acord politic: Îl semnezi, dar îl și respecți?
Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu îi transmite miercuri liderului PSD, Sorin Grindeanu, că important nu este doar să semnezi un acord, ci și să îl respecți. ''Sorin Grindeanu vrea un acord cu PNL: 'Acum, pe loc, îl semnez!'. Îl semnezi, dar îl și respecți? Am mai avut un program de guvernare și un acord politi
Bolojan și operatorii de pe piața carburanților au discutat despre posibilitatea unor noi intervenții legislative
Premierul interimar Ilie Bolojan a discutat miercuri, la Palatul Victoria, cu operatorii privați pe tema evoluției prețului carburanților, dar și despre posibilitatea unor noi intervenții legislative. Ilie Bolojan și ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, au analizat evoluțiile de pe piața produselor energetice și impactul asupra prețului
Grindeanu: Sunt de acord cu rotativa atât timp cât începe cu PSD; n-am nimic cu Siegfried Mureșan
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că este de acord cu rotativa la guvernare atât timp cât PSD este primul care dă premierul, adăugând că nu are nimic împotriva lui Siegfried Mureșan. Grindeanu a fost întrebat dacă este de acord ca la guvernare să existe o rotativă, cu PSD, pe de o parte, și cu PNL-USR-
AUR demarează procesul de suspendare a lui Nicușor Dan și procedurile pentru organizarea alegerilor anticipate
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, demararea procesului de suspendare a lui Nicușor Dan și începerea procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate, informează un comunicat al formațiunii politice. Decizia a fost luată de Consiliul Național de Conducere (CNC) al AUR în cadrul ședinței extraordinare organizate la A
Abrudean: Președintele Senatului nu votează în locul plenului și nu poate decide singur soarta unui proiect de lege
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a răspuns, miercuri, acuzațiilor liderului PSD, Sorin Grindeanu, precizând că proiectele de lege sunt adoptate prin votul senatorilor și deputaților, indiferent de culoarea politică a celui care conduce una dintre Camere. 'Am văzut declarațiile domnului Sorin Grindeanu și cred că este necesară o clarificare. &
Grindeanu: Bolojan a preluat pe persoană fizică PNL; practic, a dat afară liberali și a adus șoșocari
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că, în opinia sa, Ilie Bolojan a preluat PNL 'pe persoană fizică', afirmând că acesta 'a dat afară liberali și a adus șoșocari'. Declarația a venit în contextul unei întrebări privind posibilitatea ca PSD să își mărească grupurile parlamentare cu aleși neafilia
Grindeanu: Pare în acest moment că nici o categorie socială asupra căreia se aplică legea salarizării nu e mulțumită
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că, în forma discutată până acum, proiectul legii salarizării unitare - jalon în PNRR - nu mulțumește aproape nicio categorie socială vizată de aplicarea sa. Grindeanu a fost întrebat dacă PSD va vota într-o eventuală sesiune parlamentară extraordinară proiect
Grindeanu: Acum, pe loc, semnez acordul; să vină Bolojan să-l semneze și să voteze guvernul minoritar PSD
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că este gata să semneze 'pe loc' acordul politic dintre partide care ar putea să deblocheze situația politică, dar cu condiția ca liderul PNL, Ilie Bolojan, să vină să îl semneze la rândul său iar PNL să susțină prin vot un guvern minoritar PSD. Grindeanu a fost î
Abrudean: Liberalii solicită partidelor să fie de acord cu organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului
Parlamentarii liberali solicită partidelor și grupurilor parlamentare să fie de acord cu organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a rezolva proiectele restante legate de PNRR, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, vicepreședinte PNL.




