Dancă: PNL trebuie să aleagă candidatul pentru funcţia de prim-ministru prin vot în Consiliul Naţional
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/13391111.jpg)
Deputatul PNL Ionel Dancă subliniază că liberalii trebuie să aleagă candidatul pentru funcţia de prim-ministru prin vot în Consiliul Naţional al partidului, adăugând că actuala conducere ia decizii "pe picior", care nu respectă prevederile statutare.
Biroul Executiv al PNL a decis, joi seara, în unanimitate, ca Florin Cîţu să fie propunerea pentru Biroul Politic Naţional al partidului pentru funcţia de prim-ministru cu care liberalii vor merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. BPN al PNL urmează să se reunească luni în şedinţă.
"Problemele ţării sunt grave, grave de tot şi trebuie rezolvate imediat. Din păcate, noua conducere PNL nu are niciun plan de ieşire din criză după înlăturarea lui Ludovic Orban de la preşedinţia partidului. Mai mult, se iau decizii pe picior fără respectarea prevederilor statutare privind propunerea PNL de prim-ministru, ceea ce arată că Partidul Naţional Liberal este în degringoladă totală. Preşedintele României a spus bine că propunerea PNL de prim-ministru se ia în forurile statutare ale partidului, numai că o parte dintre colegii noştri nu ştiu să citească statutul sau nu au niciun respect pentru statut şi legi, ceea ce au arătat şi la ultimul Congres PNL", a scris Dancă, vineri, pe Facebook.
El a precizat că, potrivit Statutului PNL, Biroul Executiv propune candidatul partidului la funcţia de prim-ministru, iar Biroul Politic Naţional propune Consiliului Naţional persoana desemnată de BEx pentru formarea Guvernului. Ulterior, Consiliul Naţional alege, prin vot secret, cu majoritatea voturilor exprimate, candidatul PNL la funcţia de prim-ministru, a menţionat Dancă.
"Prin urmare, ţinând cont de prevederile Statutului PNL şi având în vedere afirmaţia preşedintelui României că propunerea PNL pentru funcţia de prim-ministru se decide în forurile statutare ale partidului, Partidul Naţional Liberal trebuie să aleagă candidatul pentru funcţia de prim-ministru prin vot în Consiliul Naţional al partidului", a evidenţiat deputatul.
Potrivit acestuia, ultima decizie a Consiliului Naţional al PNL privind propunerea de prim-ministru l-a vizat pe Ludovic Orban şi nu a fost schimbată.
"Este păcat că am ajuns aici şi de problemele grave ale ţării se ocupă o adunătură de amatori politici care nu ştiu politică şi Statutul PNL, în timp ce soluţia pentru ieşirea din criză şi refacerea Guvernului este deja la îndemâna Partidului Naţional Liberal: Ludovic Orban, ultima propunere pentru funcţia de prim-ministru votată în Consiliul Naţional PNL", a transmis Ionel Dancă.
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, luni, la Palatul Cotroceni, partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Nicușor Dan vede un partener în USR, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidențiale
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a afirmat, sâmbătă, că vede în USR un partener, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidențiale. 'Eu cred că, dincolo de persoane, trebuie să ne uităm la situația în care e România. Așa s-a justificat și candidatura mea du
Prezidențiale2025/ Peste 2.000 de români din străinătate, înscriși până în prezent pentru a vota prin corespondență
Peste 2.000 de români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, s-au înregistrat până în prezent pe site-ul Autorității Electorale Permanente pentru a vota la alegerile prezidențiale din 4 mai prin corespondență. Prin înregistrarea ca alegător prin corespondență, cetățeanul român cu
POT susține demersul de sprijinire a producătorilor români
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat sâmbătă că se alătură demersului de susținere a producătorilor români și a îndemnat populația ca, în perioada 10 - 16 februarie, să își facă cumpărăturile din piețe și magazine locale. 'Partidul Oamenilor Tineri (POT) se alătură apelului lansat de Călin Georgescu și su
Kelemen Hunor: Bugetul Capitalei nu a fost tăiat; s-a luat pentru fondul de solidaritate
Bugetul Bucureștiului nu a fost tăiat, ci s-a luat din el pentru fondul de solidaritate, prin care se echilibrează bugetele zonelor, localităților, județelor mai sărace, a precizat sâmbătă președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Nu am tăiat bugetul lui Nicușor Dan. Am făcut un lucru care nu s-a făcut niciodată în România. Am l
Prezidențiale2025/ Kelemen Hunor: Orice fel de schimbare în interiorul coaliției înseamnă că va câștiga Georgescu
Orice fel de schimbare în interiorul coaliției de guvernare, referitoare la candidatul la prezidențiale, înseamnă că va câștiga Călin Georgescu, a avertizat, sâmbătă, președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Eu am avut mai multe propuneri. Eu eram îngrijorat în acel moment când noi formam coaliția să nu
Kelemen Hunor, despre demisia lui Klaus Iohannis: Ar fi varianta corectă, ne-ar ajuta pe toți
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte ar fi fost o variantă corectă, adăugând că susține în continuare acest lucru. Întrebat la Prima TV de ce liderii coaliției nu au curajul să-i ceară demisia lui Klaus Iohannis, liderul UDMR a arătat că i-ar transmite acest mesaj
Klaus Iohannis: SIE a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de țara noastră
Serviciul de Informații Externe a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de România în format aliat și european, a declarat, sâmbătă, președintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis la împlinirea a 35 de ani de la înființarea SIE. 'Inf
Elena Lasconi spune că Nicușor Dan și Călin Georgescu reprezintă amândoi mirajul 'independentului salvator'
Președinta USR, Elena Lasconi, a apreciat, vineri, că atât primarul Capitalei, Nicușor Dan, cât și fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu reprezintă mirajul 'independentului salvator'. 'Eu nu înțeleg calculul pe care l-a făcut Nicușor Dan, dacă are un calcul. Nu știu dacă are un calcul. Mirajul acesta al
Bolojan: Cred că săptămâna viitoare va fi un Birou comun al Parlamentului pentru cererea de suspendare a președintelui Iohannis
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat vineri seara că este posibil ca, săptămâna viitoare, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului să se reunească pentru solicitarea privind suspendarea din funcție a președintelui Klaus Iohannis, el reiterând că aceasta reprezintă 'un joc politic'. 'Cele
Cristian Popescu Piedone - numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
Cristian - Victor Popescu Piedone a fost numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5, a candidat la aleger
România, alături de alte 11 state, solicită G7 măsuri pentru a reduce veniturile Rusiei din transportul de energie
Miniștrii de Externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România și Suedia solicită, într-o scrisoare comună, statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie. 'Cu aceste ve
Premierul - întrevedere cu delegația FMI: Stabilitatea macroeconomică, investițiile și continuarea reformelor, obiective ale Guvernului
Menținerea stabilității macroeconomice, ritmul susținut al investițiilor și continuarea reformelor sunt obiectivele Guvernului pentru acest an, a afirmat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, la o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional, care a avut loc la Palatul Victoria. 'Bugetul recent aprobat în Parlament
George Simion: Voi fi alături de românii care participă la acțiunea de boicot față de marile lanțuri de hipermarketuri
Președintele AUR, George Simion, a anunțat, vineri, că va protesta în 10 februarie față de ceea ce a numit 'abuzurile' marilor lanțuri de hipermarketuri și îi cheamă pe români să i se alăture. 'Pe 10 februarie, mă alătur românilor care spun 'Destul!' abuzurilor marilor lanțuri de hipermarketuri care
Zamfir: Consultări pentru reglementarea unor măsuri de protecție pentru clienții din tranzacțiile imobiliare
Social-democrații, alături de partenerii din coaliția de guvernare, vor organiza, începând de marți, la Parlament, consultări publice în vederea reglementării unor măsuri de protecție pentru clienții care încheie acte de vânzare-cumpărare cu dezvoltatorii imobiliari, a anunțat, vineri, liderul grupului PSD din Senat, Daniel Zamfir.
Sălaj: Un prefect liberal îi va lua locul celui de la UDMR
Filiala Sălaj a PNL va nominaliza persoana care îl va înlocui ca prefect al județului pe actualul prefect, Dari Toma, numit în funcție în urmă cu patru ani, cu susținerea UDMR. Deputatul Lucian Bode a precizat, vineri într-o conferință de presă, că persoana care va ocupa această funcție va fi stabilită în cu