Prezidențiale2025/ Lasconi: Îi voi da în judecată pe cei care încearcă să facă un abuz ca să-și asigure un viitor călduț
Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat, joi, că îi va da în judecată pe cei care încearcă să facă 'un mare abuz doar ca să-și asigure un viitor călduț'.
Potrivit acesteia, decizia Biroului Național al USR de a nu o mai susține la alegerile prezidențiale reprezintă 'o execuție politică ascunsă sub un formalism de partid'.
'Eu știu că dreptatea este de partea mea și îi voi da în judecată pe cei care încearcă să facă un mare abuz doar ca să-și asigure un viitor călduț! O gașcă din USR a ajuns să încerce să mă elimine, după ce am fost validată de Congres, în plin proces electoral, fără nicio decizie a unei autorități competente. Este o execuție politică ascunsă sub un formalism de partid, dar care, în esență, nu are nici legitimitate, nici temei legal. ABUZ, despre asta vorbim', a scris Lasconi, pe Facebook.
Ea a menționat că s-a înscris în USR pentru valori precum deschiderea, transparența și dreptatea, împărtășite de majoritatea colegilor din partid, cărora le va transmite în ședința Comitetului Politic de joi că 'o mână de oameni nu pot confisca' formațiunea politică.
Elena Lasconi a completat că ședința USR de joi seară este una 'informală' și 'orice manevră de a pretinde luarea unei așa-numite decizii ar fi ilegală', fără greutate juridică.
'Este doar o încercare de a manipula percepții. Un abuz făcut cu metodele bolșevice. Vorbim despre o epurare politică în sensul strict: o persoană validată democratic este eliminată, fără explicații, fără o procedură legală, în numele unei așa-zise 'discipline de partid'. Eu am curaj să fac dreptate! Și voi face dreptate și pentru mine, și pentru colegii mei din USR, și pentru voi', a transmis ea.
Biroul Național al USR a decis miercuri să convoace o ședință de Comitet Politic pentru a vota susținerea la alegerile prezidențiale din luna mai a candidatului independent Nicușor Dan.
Anunțul a fost făcut, într-o conferință de presă, de vicepreședintele USR Dominic Fritz, alături de mai mulți membri ai conducerii partidului.
Ulterior, Elena Lasconi a exclus o retragere a candidaturii sale și a spus că va rămâne la șefia partidului și nu își va da demisia. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Miruță: Conducerea Uzinei Mecanice Sadu va începe negocieri cu US Ballistics pentru producerea unui tip de muniție
Ministrul interimar al apărării, Radu Miruță, a declarat că reprezentanții Uzinei Mecanice Sadu vor începe negocierile directe cu US Ballistics, companie din SUA care vrea să închirieze acolo hale și să producă un tip nou de muniție, creând locuri de muncă în zonă. Potrivit unui comunicat al Uniunii Salvați România (USR), decizia
MAE: Dispozitiv incendiar improvizat, care a luat foc, plasat lângă gardul Ambasadei României în Elveția
Un dispozitiv incendiar improvizat a fost plasat lângă gardul exterior de incintă al Ambasadei României din Confederația Elvețiană, pe trotuar, și a luat foc, incidentul petrecându-se luni, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit unui comunicat al MAE transmis, miercuri, AGERPRES, dispozitivul a declanșat un incendiu de vegetație de
Bogdan Ivan (PSD): Cer public premierului interimar să solicite activarea mecanismului de securitate energetică europeană
Deputatul PSD Bogdan Ivan le-a solicitat, miercuri, premierului Ilie Bolojan și ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, să ceară activarea mecanismului de securitate energetică europeană prin care România poate să beneficieze de anumite cantități de energie. 'Dată fiind situația de criză, e obligatoriu ca cei din Guve
Camera Deputaților/Mărirea avansului de la 40% la 60% din decontările către furnizorii de energie și gaze naturale, aprobată
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri, în sesiune extraordinară, un proiect de lege pentru modificarea ordonanțelor privind schemele de compensare/plafonare a prețurilor la energie electrică/gaze naturale pentru a accelera decontarea de către stat a sumelor aferente energiei cu prețuri plafonate. Astfel, a fost adoptat proiectul de Lege pentru mo
Proiect prin care tranzacțiile cu bunurile statului trebuie avizate de Guvern, adoptat de Camera Deputaților
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege de completare a Codului administrativ, care instituie un mecanism transparent și predictibil privind negocierea, aprobarea și încheierea tranzacțiilor de către stat, iar tranzacțiile care vizează bunurile imobile proprietate privată a statului și cele cu o valoare mai mare de 500.000 lei vor trebui aproba
Nicușor Dan: Românii din diaspora reprezintă o oportunitate extraordinară pentru România
Românii din diaspora reprezintă o resursă extraordinară pentru dezvoltarea României și sunt un potențial pentru țară, prin experiența și expertiza dobândite în societăți mai competitive, a transmis, miercuri, președintele Nicușor Dan, printr-un mesaj video adresat participanților în deschiderea conferinței ''Diaspora rom&aci
VIDEO Radu Miruță: Exploatarea de grafit de la Baia de Fier va fi redeschisă
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat, miercuri, în localitatea Sadu, că exploatarea de grafit de la Baia de Fier va fi redeschisă și că s-au făcut toate demersurile pentru ca statul român să rămână beneficiarul licenței. El a arătat că în acest sens a fost pregătită o hotărâre de guvern la Minister
Guvern: Aplicația informatică e-Terra și-a reluat activitatea
Aplicația informatică e-Terra și-a reluat miercuri activitatea și recuperează întârzierile acumulate în perioada de nefuncționare, informează Guvernul într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Astfel, persoanele autorizate să execute lucrări de cadastru, experți tehnici-judiciari, executori judecătorești au din nou
Nicușor Dan cere Parlamentului reexaminarea unei legi care modifică regimul ariilor naturale protejate
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru completarea art. 561 din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, precum și pentru modificarea art.5 alin. (1) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra med
VIDEO Radu Miruță: Procedura de oprire a centralei de la Cernavodă va începe joi dimineața
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat miercuri, în localitatea Sadu, că nivelul fluviului Dunărea la Cernavodă a scăzut la 182 de centimetri, situație în care procedurile de oprire a centralei nucleare electrice vor începe joi dimineața, procesul fiind unul ''extrem de bine cuantificat''.
Mircea Abrudean: Scăderea inflației la 8,2%, semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat că scăderea inflației la 8,2% în luna iulie reprezintă un semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte, chiar și într-un context i
MAE/ Atenționare de călătorie: Spania - restricții și prealertă maximă pentru incendii forestiere în ziua eclipsei solare
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește cetățenilor români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Comunitatea Autonomă Valenciană că miercuri, ziua eclipsei solare, a fost instituit nivel maxim de prealertă pentru risc de incendii forestiere pe întreg teritoriul. Potrivit MAE, decizia este dete
Florin Manole: Principala concluzie de la Cotroceni - Ministerele Muncii, Sănătății și Educației să se pună de acord pe o variantă îmbunătățită
Fostul ministru al Muncii Florin Manole (PSD) a transmis, marți, că principala concluzie a discuțiilor de la Palatul Cotroceni a fost că Ministerele Muncii, Sănătății și Educației trebuie să se pună de acord în legătură cu o variantă îmbunătățită a legii salarizării. 'Principala concluzie a discuției de la Cotroceni despre Legea Salarizării est
Irineu Darău (USR): Dacă nu poate exista o majoritate 'de coabitare' în Parlament, nu poate exista Guvern
Ministrul interimar al Economiei, senatorul USR Irineu Darău, consideră că găsirea unei soluții 'de coabitare' între partidele pro-europene este esențială pentru asigurarea unei guvernări stabile până în 2028. 'Putem recunoaște și este un eșec poate al tuturor că nu s-a reușit păstrarea coaliției de guvernare în Guvern, dar
Guvern: Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat
Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, începând de marți, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici, informează Guvernul printr-un comunicat pe presă transmis AGERPRES. 'Repornirea aplicației se realizează în condițiile stabilite în urma verificărilor ș






