Sondaj INSCOP: 59,5% ar vota un partid naţionalist, care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională
Peste 59% dintre respondenţii unui sondaj INSCOP ar vota un partid naţionalist, care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională, dar aproximativ două treimi nu ar mai susţine o astfel de formaţiune dacă ea ar promova ieşirea României din Uniunea Europeană, apropierea de Rusia sau restrângerea drepturilor minorităţilor naţionale.
Sondajul de opinie "Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false" - Partea a II-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului Strategic Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States şi finanţat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project. Sondajul de opinie, realizat în perioada 1 - 15 iunie, este împărţit în trei capitole, cel de-al doilea fiind dedicat măsurării disponibilităţii românilor de a vota un partid naţionalist, precum şi a aderenţei pe care o au o serie de elemente de agendă eurosceptică şi naţionalistă.
Astfel, întrebaţi dacă ar vota un partid naţionalist, care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională, 59,5% au răspuns afirmativ, iar 34,8% negativ.
În continuare, dintre cei care au răspuns că ar susţine un partid naţionalist care promovează valorile religioase şi familia tradiţională:
- 61% au spus că nu ar mai vota un astfel de partid în cazul în care acesta ar propune măsuri şi politici care ar putea determina ieşirea României din Uniunea Europeană;
- 75% au spus că nu ar vota un astfel de partid, în cazul în care acesta ar propune apropierea României de Rusia;
- 70% au precizat că nu ar mai vota un astfel de partid, în cazul în care acesta ar propune restrângerea drepturilor minorităţilor naţionale.
"Procentul celor care cred că România trebuie să îşi apere interesele naţionale chiar dacă riscă să îşi piardă statutul de membru al UE rămâne similar cu cel rezultat din cercetarea din luna martie (64%). Interpretarea acestui grup masiv de populaţie ca fiind adeptul unor opţiuni naţionaliste trebuie însă nuanţată. Cercetarea sociologică a inclus o întrebare filtru prin care am măsurat exclusiv opinia acestui grup, iar rezultatele arată că două treimi dintre aceştia, deşi sunt adepţii apărării intereselor naţionale, cred că ieşirea României din Uniunea Europeană ar afecta interesele naţionale ale ţării noastre. Aparenta disonantă scoate în evidenţă faptul că majoritatea românilor consideră că, dacă restul ţărilor europene îşi urmăresc şi propriile interese naţionale, este legitim ca şi românii să îşi dorească acelaşi lucru pentru ţara lor. Există însă o conştientizare raţională clară a faptului că ieşirea din UE ar afecta interesele naţionale şi că dezvoltarea economică a ţării are cele mai bune perspective în interiorul Uniunii", a precizat preşedintele Strategic Thinking Group, Remus Ştefureac.
Totodată, potrivit datelor sondajului:
* 64,8% dintre respondenţi au fost de părere că România trebuie să îşi apere interesele naţionale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să îşi piardă poziţia de stat membru al UE. Pe de altă parte, 28% au fost de părere că România, în calitate de stat membru, trebuie să respecte regulile UE, chiar şi atunci când sunt afectate interesele naţionale.
* 64,5% au fost de părere că ieşirea României din UE ar afecta interesele naţionale ale ţării (procentul reprezintă aproximativ 42% din totalul populaţiei). 29,4% au apreciat că ieşirea României din Uniunea Europeană nu ar afecta interesele naţionale ale ţării (procentul reprezintă aproximativ 19% din totalul populaţiei).
* 62,9% au apreciat că, în viitor, România s-a dezvolta mai bine economic dacă ar fi în interiorul Uniunii Europene, în timp ce 27% au considerat că România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în afara UE.
* În ce priveşte interesele naţionale ale României: 32,6% au indicat dezvoltarea economiei; 24% întărirea rolului României în UE; 11,9% dezvoltarea infrastructurii de transport; 7,7% protejarea grupurilor de populaţie vulnerabile; 6,8% întărirea capacităţii militare; 6,6% păstrarea valorilor naţionale româneşti; 6% dezvoltarea relaţiilor economice cu China/Rusia; 4,4% naţionalizarea resurselor naturale.
* 90,6% au fost de părere că România trebuie să protejeze drepturile minorităţilor etnice de pe teritoriul său, în timp ce 7,7% au fost în dezacord cu această afirmaţie.
Datele au fost culese în perioada 1 -15 iunie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului multistadial stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2.95%, la un grad de încredere de 95%. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iohannis i-a decorat pe președintele CCR și pe alți doi membri ai Curții
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru decorarea președintelui Curții Constituționale a României, Marian Enache, precum și a judecătorilor CCR Livia Stanciu și Attila Varga. Potrivit Administrației Prezidențiale, 'în semn de înaltă apreciere pentru competența și înaltul profesionalism dovedite &ic
Președintele Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2025 și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2025 și proiectul legii asigurărilor sociale de stat au fost aprobate săptămâna trecută de plenul reunit al Parlamentului.
Boloș: Urmează o săptămână de discuții esențiale cu reprezentanții Comisiei Europene pentru deblocarea PNRR
Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și cei ai Comisiei Europene vor discuta, săptămâna viitoare, despre deblocarea PNRR, moment important pentru a obține o flexibilitate mai mare în implementarea proiectelor, a anunțat duminică ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș.
Nicușor Dan vede un partener în USR, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidențiale
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a afirmat, sâmbătă, că vede în USR un partener, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidențiale. 'Eu cred că, dincolo de persoane, trebuie să ne uităm la situația în care e România. Așa s-a justificat și candidatura mea du
Prezidențiale2025/ Peste 2.000 de români din străinătate, înscriși până în prezent pentru a vota prin corespondență
Peste 2.000 de români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, s-au înregistrat până în prezent pe site-ul Autorității Electorale Permanente pentru a vota la alegerile prezidențiale din 4 mai prin corespondență. Prin înregistrarea ca alegător prin corespondență, cetățeanul român cu
POT susține demersul de sprijinire a producătorilor români
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat sâmbătă că se alătură demersului de susținere a producătorilor români și a îndemnat populația ca, în perioada 10 - 16 februarie, să își facă cumpărăturile din piețe și magazine locale. 'Partidul Oamenilor Tineri (POT) se alătură apelului lansat de Călin Georgescu și su
Kelemen Hunor: Bugetul Capitalei nu a fost tăiat; s-a luat pentru fondul de solidaritate
Bugetul Bucureștiului nu a fost tăiat, ci s-a luat din el pentru fondul de solidaritate, prin care se echilibrează bugetele zonelor, localităților, județelor mai sărace, a precizat sâmbătă președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Nu am tăiat bugetul lui Nicușor Dan. Am făcut un lucru care nu s-a făcut niciodată în România. Am l
Prezidențiale2025/ Kelemen Hunor: Orice fel de schimbare în interiorul coaliției înseamnă că va câștiga Georgescu
Orice fel de schimbare în interiorul coaliției de guvernare, referitoare la candidatul la prezidențiale, înseamnă că va câștiga Călin Georgescu, a avertizat, sâmbătă, președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Eu am avut mai multe propuneri. Eu eram îngrijorat în acel moment când noi formam coaliția să nu
Kelemen Hunor, despre demisia lui Klaus Iohannis: Ar fi varianta corectă, ne-ar ajuta pe toți
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte ar fi fost o variantă corectă, adăugând că susține în continuare acest lucru. Întrebat la Prima TV de ce liderii coaliției nu au curajul să-i ceară demisia lui Klaus Iohannis, liderul UDMR a arătat că i-ar transmite acest mesaj
Klaus Iohannis: SIE a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de țara noastră
Serviciul de Informații Externe a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de România în format aliat și european, a declarat, sâmbătă, președintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis la împlinirea a 35 de ani de la înființarea SIE. 'Inf
Elena Lasconi spune că Nicușor Dan și Călin Georgescu reprezintă amândoi mirajul 'independentului salvator'
Președinta USR, Elena Lasconi, a apreciat, vineri, că atât primarul Capitalei, Nicușor Dan, cât și fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu reprezintă mirajul 'independentului salvator'. 'Eu nu înțeleg calculul pe care l-a făcut Nicușor Dan, dacă are un calcul. Nu știu dacă are un calcul. Mirajul acesta al
Bolojan: Cred că săptămâna viitoare va fi un Birou comun al Parlamentului pentru cererea de suspendare a președintelui Iohannis
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat vineri seara că este posibil ca, săptămâna viitoare, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului să se reunească pentru solicitarea privind suspendarea din funcție a președintelui Klaus Iohannis, el reiterând că aceasta reprezintă 'un joc politic'. 'Cele
Cristian Popescu Piedone - numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
Cristian - Victor Popescu Piedone a fost numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5, a candidat la aleger
România, alături de alte 11 state, solicită G7 măsuri pentru a reduce veniturile Rusiei din transportul de energie
Miniștrii de Externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România și Suedia solicită, într-o scrisoare comună, statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie. 'Cu aceste ve
Premierul - întrevedere cu delegația FMI: Stabilitatea macroeconomică, investițiile și continuarea reformelor, obiective ale Guvernului
Menținerea stabilității macroeconomice, ritmul susținut al investițiilor și continuarea reformelor sunt obiectivele Guvernului pentru acest an, a afirmat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, la o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional, care a avut loc la Palatul Victoria. 'Bugetul recent aprobat în Parlament