Klaus Iohannis: SIE a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de țara noastră

Serviciul de Informații Externe a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de România în format aliat și european, a declarat, sâmbătă, președintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis la împlinirea a 35 de ani de la înființarea SIE.
'Informările și semnalele transmise pe multiple dimensiuni ale securității naționale au asigurat fundamentarea deciziilor importante ale statului român și gestionarea, la nivel strategic, a unor provocări de securitate tot mai complexe, ca parte a eforturilor de transformare a României într-un stat rezilient, capabil să facă față unor provocări difuze și impredictibile. Lumea s-a schimbat într-un ritm alert, iar Serviciul de Informații Externe s-a adaptat în timp real la noile paradigme de securitate. În acord cu evoluțiile care au marcat România, SIE a rămas conectat la mutațiile dinamice ale mediului de securitate și, totodată, a rămas deosebit de atent la provocările cu care ne-am putea confrunta în viitor', a afirmat președintele.
El a subliniat modul eficient în care SIE cooperează cu celelalte instituții din Sistemul Național de Securitate, dar și cu serviciile aliate și partenere.
Potrivit președintelui, schimbul consistent de informații, construcțiile operaționale pe problematici de interes și întâlnirile interinstituționale la nivel de experți contribuie la menținerea României într-o zonă de siguranță.
'Războiul ilegal al Rusiei în Ucraina, poziționările tot mai asertive ale Chinei și ale altor actori statali pe scena internațională, acțiunile subversive de tip hibrid ale Rusiei în România, dar și la nivelul întregului continent european, emergența noilor tehnologii, persistența unor riscuri clasice de securitate, precum cele cibernetice, terorismul, activitățile informative ostile, criminalitatea organizată și migrația ilegală, au continuat să genereze provocări în mediul de securitate la nivel internațional și național și să modeleze, în continuare, activitatea Serviciului de Informații Externe, alături de cea a celorlalte instituții din Sistemul Național de Securitate', a mai afirmat Klaus Iohannis.
În opinia sa, într-un mediu de securitate tot mai complex și marcat de creșterea competiției între actorii internaționali, principalul obiectiv în anul 2025 este ca România să rămână un stat stabil și sigur, racordat la spațiul euroatlantic și european, în concordanță cu valorile și principiile democratice și ale statului de drept.
'În acest context, este fundamental ca Serviciul de Informații Externe, alături de celelalte instituții din sistemul de securitate, să își dezvolte componenta de anticipare și avertizare timpurie, să își adapteze activitatea informativ-operativă la modificările situației de securitate și să crească gradul de interoperabilitate între diferitele structuri din componență pentru asigurarea corelării evoluțiilor din domenii diferite de acțiune', a spus președintele României.
El a susținut că este esențială consolidarea cooperării interinstituționale și cu partenerii externi, în scopul creșterii capacității statului român de a răspunde eficient la multiplele provocări de securitate, cu accent pe amenințările de tip hibrid.
'Sunt convins că valorile care au călăuzit activitatea SIE încă de la înființare - patriotism, integritate, corectitudine și excelență profesională - vor continua să fie puse pe primul plan, pentru îndeplinirea misiunii nobile pe care Serviciul de Informații Externe o are, aceea de a contribui la asigurarea securității naționale, la apărarea și promovarea intereselor României', a mai afirmat președintele Klaus Iohannis. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sibiu: Deputatul Adrian Echert revine la conducerea filialei județene USR
Deputatul Adrian Echert a anunțat, într-o conferință de presă, că a revenit după patru ani la conducerea filialei județene a USR Sibiu, fiind votat duminică, președinte, după ce a mai deținut această funcție în perioada 2018-2021. 'Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor care mi-au încredințat astăzi (duminică - n.r.) votul și mi-au dat a
Victor Negrescu: Apel la calm și seriozitate; oamenii politici să fie mai puțin radicali în pozițiile lor
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu face apel la calm și seriozitate, îndeamnă politicienii să 'fie mai prudenți' în declarații și pledează pentru 'negocieri la vedere' pentru interesul public. 'Apel la calm și seriozitate. Într-un context politic în continuare extrem de volatil, este important ca oamenii politici
Radu Miruță (USR): Alunecare de teren la cariera Tismana; 20 de hectare de pădure au îngropat linia de transport a cărbunelui
Deputatul Radu Miruță (USR) anunță că o alunecare de teren a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la cariera Tismana, aparținând Complexului Energetic Oltenia. Potrivit acestuia, ar fi existat presiuni asupra angajaților, astfel încât informațiile să nu apară în spațiul public. '20 hectare de păd
MAE pledează pentru o soluție negociată verificabilă privind programul nuclear iranian
Ministerul Afacerilor Externe ( MAE) își exprimă îngrijorarea cu privire la escaladarea situației de securitate din Orientul Mijlociu și pledează pentru eforturi diplomatice în găsirea unei soluții negociate verificabile privind programul nuclear iranian. 'Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la escaladarea situației de secur
Fechet: Sperăm să nu fim nevoiți să discutăm și de un dezastru ecologic pe lângă tot ceea ce s-a întâmplat
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, sâmbătă, la Târnăveni, că pe râul Târnava Mică și pe pârâul Corund se înregistrează mortalitate piscicolă însemnată din cauza concentrațiilor mari de sare, fapt ce pune o presiune majoră pe habitat și că speră ca autoritățile să nu fie nevoite să discut
AUR a transmis o solicitare de sesizare a CCR privind un eventual conflict juridic între președintele țării și Parlament
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis președintelui Camerei Deputaților o solicitare oficială de sesizare a Curții Constituționale a României (CCR), în vederea constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României și Parlamentul României. Potrivit unui
Ministrul Fechet, la Praid: În continuare, suntem profund îngrijorați în legătură cu creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat sâmbătă, la Praid, unde s-a aflat într-o vizită de lucru, că există în continuare îngrijorări legate de creșterea alarmantă a concentrațiilor de cloruri atât din cursurile de apă Corund și Târnava Mică, cât și din Târnava Mare și Mureș, fiind notificate și autor
MAE: România - angajată față de stabilitatea în Orientul Mijlociu; îndeamnă toate părțile să dea dovadă de reținere
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, 'profunda îngrijorare' cu privire la posibilele repercusiuni asupra situației de securitate din regiunea Orientului Mijlociu, în urma loviturilor lansate în noaptea de 13 iunie și a represaliilor. 'Orice escaladare suplimentară poate avea consecințe dramatice înt
Hurezeanu: Spațiul Schengen - rol în consolidarea unității și rezilienței proiectului european; apartenența României - de importanță istorică
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a participat, sâmbătă, la ceremonia aniversară de marcare a 40 de ani de la instituirea Spațiului Schengen, cu acest prilej fiind inaugurate, după renovare, Muzeul European Schengen și vaporul Princesse Marie-Astrid Europa, pe care a avut loc ceremonia de semnare a Acordului Schengen. Potrivit unui comunicat
MAE reamintește cetățenilor români din Israel și Iran să anunțe ambasadelor României prezența în aceste țări
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le reamintește cetățenilor români aflați în Israel sau Iran recomandarea de a-și anunța prezența la misiunile diplomatice românești din aceste două țări, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate 'În contextul celor mai recente evoluții ale situației de securitate care afe
Nicușor Dan: Suntem pregătiți să colaborăm cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic cu SUA. 'Astăzi sărbătorim 145 de ani de relații diplomatice c
Predoiu: 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen - o piatră de temelie a unității europene
Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen, că acest acord reprezintă 'o piatră de temelie a unității europene', menționând că di
Proiect USR: Persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție să nu mai beneficieze de pensii speciale
Deputatul USR Ștefan Tanasă a depus la Parlament o inițiativă legislativă care prevede că persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupție nu vor mai beneficia de pensii speciale. 'Dacă o persoană, beneficiar al pensiei speciale în sensul prezentei legi, este condamnată pentru fapte de corupție, aceasta își va pierde acest beneficiu, &i
Predoiu, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să intensificăm cooperarea
Premierul interimar, Cătalin Predoiu, a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite, că țara noastră este pregătită să intensifice cooperarea cu 'partenerul strategic cheie' în domeniile apărării, securității, economic. 'Acum 145 de ani România și Statele Unite a
MAE reafirmă angajamentul pentru continuarea cooperării apropiate cu SUA și consolidarea Parteneriatului Strategic
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii, angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomații și disponibilitatea de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre cele două state. 'Astăzi, 14 iu