Lege promulgată: Zilele libere la suspendarea sau limitarea cursurilor şcolare, acordate şi în cazul familiilor monoparentale
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/8556819.jpg)
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, modificarea Ordonanţei de Urgenţă 182/2020 referitoare la acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ, prevederile urmând să fie aplicate şi în cazul familiilor monoparentale.
Legea are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 182/2020 care cuprinde prevederi referitoare la îmbunătăţirea cadrului legal privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor şi în situaţiile în care activitatea didactică în unităţile de învăţământ se desfăşoară în scenariile prevăzute prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii.
De asemenea, se condiţionează acordarea zilelor libere plătite pentru părinţi de nedesfăşurarea activităţii în regim de telemuncă sau de muncă la domiciliu. Se mai prevede completarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.132/2020, astfel încât accesul la suma acordată în scopul achiziţionării de pachete de bunuri şi servicii tehnologice pentru salariaţii care au lucrat minimum 15 zile în regim de telemuncă în perioada stării de urgenţă să fie permis numai angajatorilor care şi-au îndeplinit obligaţiile legale de modificare a raportului de muncă al salariatului şi au transmis datele înregistrate în Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor, în termenul legal de înregistrare a modificării, raportat la perioada stării de urgenţă.
Potrivit legii, acordarea acestor zile libere se aplică părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară; b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere, se află într-una dintre situaţiile prevăzute la art.3 din Legea nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei".
Există opţiunea de a alege între acordarea de zile sau de majorarea salarială suplimentară, atât pentru familia monoparentală, cât şi pentru situaţiile în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea într-unul dintre domeniile sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, penitenciare şi unităţile sanitare publice, în acest caz beneficiind doar unul dintre părinţi, în funcţie de opţiunea exprimată.
"Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice beneficiază de zilele libere, la cerere, numai cu aprobarea angajatorului. Fac excepţie familiile monoparentale, care pot opta fie pentru acordarea de zile libere conform, fie pentru acordarea majorării drepturilor salariale cuvenite, fără ca aceste drepturi să poată fi cumulate pentru aceeaşi perioadă", mai prevede textul.
În situaţia în care unul dintre părinţi îşi desfăşoară activitatea în unul dintre aceste domenii, acesta are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din această perioadă, numai în cazul în care angajatorul nu a aprobat cererea de acordare de zile libere.
În cazul în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea în unul dintre aceste domenii, doar unul dintre aceştia are dreptul la acordarea de zile libere, cu aprobarea angajatorului, sau, în cazul în care angajatorul nu a aprobat cererea de acordare de zile libere, la majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite. Această majorare se acordă pe baza cererii părintelui, însoţită de declaraţia celuilalt părinte că nu beneficiază de acest drept.
Cererea şi declaraţia se depun la angajator în luna curentă pentru luna anterioară.
Prevederile se aplică şi în cazul limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, în situaţiile reglementate prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii.
În această situaţie, numărul zilelor libere se stabileşte în funcţie de perioada prevăzută: a) de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, în cazul în care limitarea sau suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile/instituţiile de învăţământ se stabileşte prin hotărâre a comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ/de educaţie timpurie antepreşcolară pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii; b) de decizia conducerii unităţii/instituţiei de învăţământ, în cazul în care limitarea sau suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unitatea/instituţia de învăţământ se stabileşte ca urmare a apariţiei cazurilor de îmbolnăvire în unitatea de învăţământ/de educaţie timpurie antepreşcolară.
Unitatea de învăţământ comunică părinţilor decizia în acest sens în termen de maximum 24 de ore de la emiterea acesteia, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare şi prin afişare pe pagina de internet a unităţii şi a inspectoratului şcolar judeţean.
În cazul familiilor monoparentale, indemnizaţia acordată corespunzător zilelor libere, precum şi majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu constituie debit şi nici nu se recuperează. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Parlament/ Ședința Birourilor permanente reunite - la ora 13,30
Birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților se reunesc luni, începând cu ora 13,30. Ședința Birourilor permanente reunite va avea loc la Camera Deputaților. Birourile permanente reunite ar urma să ia o decizie în privința cererii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Partidu
Prezidențiale2025/ Partidul NOA își anunță susținerea pentru Nicușor Dan
Partidul pentru Natură, Oameni și Animale (NOA) a anunțat, luni, că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din luna mai. 'Decizia de a-l susține pe Nicușor Dan vine ca o recunoaștere a eforturilor sale constante și substanțiale în domeniul protecției animalelor și a mediului. În calitate de activist și susți
POT solicită revocarea din funcție a președinților Senatului și Camerei Deputaților
Partidul Oamenilor Tineri solicită revocarea din funcție a președinților celor două Camere ale Parlamentului, Ilie Bolojan și Ciprian Șerban, susținând că aceștia au blocat intenționat procedura de suspendare a șefului statului. 'De două ori consecutiv, Ilie Bolojan și Ciprian Șerban s-au folosit de pretexte și artificii procedurale
Gorghiu: Nu voi vota suspendarea lui Iohannis; este doar o temă falsă
Deputatul PNL Alina Gorghiu susține că suspendarea președintelui Klaus Iohannis reprezintă 'doar o temă falsă, un mare val pe care se urcă niște candidați ca să speculeze electoral starea de nemulțumire a populației'. 'După mai bine de 20 de ani de politică, am învățat să nu evit să spun adevărul de teama unor invective, mai
Iohannis i-a decorat pe președintele CCR și pe alți doi membri ai Curții
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru decorarea președintelui Curții Constituționale a României, Marian Enache, precum și a judecătorilor CCR Livia Stanciu și Attila Varga. Potrivit Administrației Prezidențiale, 'în semn de înaltă apreciere pentru competența și înaltul profesionalism dovedite &ic
Președintele Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2025 și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2025 și proiectul legii asigurărilor sociale de stat au fost aprobate săptămâna trecută de plenul reunit al Parlamentului.
Boloș: Urmează o săptămână de discuții esențiale cu reprezentanții Comisiei Europene pentru deblocarea PNRR
Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și cei ai Comisiei Europene vor discuta, săptămâna viitoare, despre deblocarea PNRR, moment important pentru a obține o flexibilitate mai mare în implementarea proiectelor, a anunțat duminică ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș.
Nicușor Dan vede un partener în USR, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidențiale
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a afirmat, sâmbătă, că vede în USR un partener, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidențiale. 'Eu cred că, dincolo de persoane, trebuie să ne uităm la situația în care e România. Așa s-a justificat și candidatura mea du
Prezidențiale2025/ Peste 2.000 de români din străinătate, înscriși până în prezent pentru a vota prin corespondență
Peste 2.000 de români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, s-au înregistrat până în prezent pe site-ul Autorității Electorale Permanente pentru a vota la alegerile prezidențiale din 4 mai prin corespondență. Prin înregistrarea ca alegător prin corespondență, cetățeanul român cu
POT susține demersul de sprijinire a producătorilor români
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat sâmbătă că se alătură demersului de susținere a producătorilor români și a îndemnat populația ca, în perioada 10 - 16 februarie, să își facă cumpărăturile din piețe și magazine locale. 'Partidul Oamenilor Tineri (POT) se alătură apelului lansat de Călin Georgescu și su
Kelemen Hunor: Bugetul Capitalei nu a fost tăiat; s-a luat pentru fondul de solidaritate
Bugetul Bucureștiului nu a fost tăiat, ci s-a luat din el pentru fondul de solidaritate, prin care se echilibrează bugetele zonelor, localităților, județelor mai sărace, a precizat sâmbătă președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Nu am tăiat bugetul lui Nicușor Dan. Am făcut un lucru care nu s-a făcut niciodată în România. Am l
Prezidențiale2025/ Kelemen Hunor: Orice fel de schimbare în interiorul coaliției înseamnă că va câștiga Georgescu
Orice fel de schimbare în interiorul coaliției de guvernare, referitoare la candidatul la prezidențiale, înseamnă că va câștiga Călin Georgescu, a avertizat, sâmbătă, președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Eu am avut mai multe propuneri. Eu eram îngrijorat în acel moment când noi formam coaliția să nu
Kelemen Hunor, despre demisia lui Klaus Iohannis: Ar fi varianta corectă, ne-ar ajuta pe toți
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte ar fi fost o variantă corectă, adăugând că susține în continuare acest lucru. Întrebat la Prima TV de ce liderii coaliției nu au curajul să-i ceară demisia lui Klaus Iohannis, liderul UDMR a arătat că i-ar transmite acest mesaj
Klaus Iohannis: SIE a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de țara noastră
Serviciul de Informații Externe a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de România în format aliat și european, a declarat, sâmbătă, președintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis la împlinirea a 35 de ani de la înființarea SIE. 'Inf
Elena Lasconi spune că Nicușor Dan și Călin Georgescu reprezintă amândoi mirajul 'independentului salvator'
Președinta USR, Elena Lasconi, a apreciat, vineri, că atât primarul Capitalei, Nicușor Dan, cât și fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu reprezintă mirajul 'independentului salvator'. 'Eu nu înțeleg calculul pe care l-a făcut Nicușor Dan, dacă are un calcul. Nu știu dacă are un calcul. Mirajul acesta al