Comunicat de presă - Societatea de Științe Istorice din România
Poziția Societății de Științe Istorice din România (SȘIR) cu privire la planurile cadru puse în dezbatere publică de către Ministerul Educației și Cercetării
Societatea de Științe Istorice din România, cea mai reprezentativă organizație profesională din domeniul producerii și transmiterii cunoașterii istorice, care grupează în rândurile sale profesori, cercetători, arhiviști, muzeografi, studenți și alți iubitori ai istoriei, vă supune atenției punctul său de vedere privind planurile-cadru pentru învățământul liceal pe care Ministerul Educației și Cercetării le-a pus în consultare și dezbatere.
Societatea de Științe Istorice din România consideră că propunerea planurilor-cadru pentru învățământul liceal este de neacceptat în actuala sa versiune și contribuie, pe termen lung, la amplificarea deficitului democratic în țara noastră și la îndepărtarea noilor generații de principiile și valorile euro-atlantice pe care România și le-a asumat după 1989.
SȘIR își exprimă neîncrederea că Istoria își poate atinge obiectivele în doar doi ani de școlaritate, mai ales că discutăm de competențe care au un grad ridicat de complexitate (cunoștințe factuale, procedurale, valori și atitudini) și care cer o durată mai lungă pentru a fi asimilate; în plus, numărul de ore/săptămână afectează cel mai mult producerea programelor (în cazul istoriei, autorii programei vor fi puși în fața unor opțiuni nesustenabile atât în raport cu domeniul academic, cât mai ales în raport cu societatea și așteptările acesteia față de disciplina școlară).
Argumentul Ministerului Educației și Cercetării că școlile vor avea oportunitatea de a decide asupra numărului de ore nu este fezabil și omite dependența acestora de resursele locale și, într-un final, va duce la distorsiuni și limitări masive, mai ales la nivelul unor comunități mai mici. Ca istorici ne putem aduce aminte de faptul că societățile dau și ele examene; spre deosebire de testările internaționale, reușita societăților în fața acestor examene depinde de echilibrul dintre mai multe discipline, de la limbile clasice la istorie, de la geografie la științele care au marcat modernitatea și construcția societăților de tip occidental.
SȘIR este de acord cu diagnosticul domnului ministru Daniel David că starea actuală a cunoașterii istorice de către elevi este nesatisfăcătoare, că lucrurile s-au agravat în ultimele decenii, subminând direct orice șansă de succes educațional chiar și în cazul celor mai competenți și dedicați profesori de istorie. Cauza identificată de noi este una sistemică: reducerea numărului de ore de istorie începând cu anul 1999.
Pe baza acestei stări de fapt, considerăm că este necesar ca planurile-cadru să fie fundamentate pe ideea de echilibru epistemic, de egalitate de șanse și de interese de durată ale societății românești, iar acestea trebuie să cuprindă pentru disciplina Istorie (ce fel de istorie urmează a fi predată și învățată nu este o problemă care trebuie rezolvată prin planurile-cadru, căci deturnează discuția de fond), cel puțin 1 oră/săptămână la toate profilurile și specializările (cu un minimum de 2 ore și o medie de 3 ore/săptămână pentru științe sociale).
Dincolo de resursele tehnice, timpul alocat unei discipline rămâne resursa critică (în cazul Istoriei și al altor discipline ce rămân blocate la sfârșitul clasei a X-a, media pe tot liceul, care nu mai are ciclu inferior și superior, este de 0,5 ore/săptămână). De asemenea, demersul nostru este în consonanță și solidar cu punctele de vedere exprimate în cuprinsul Memoriului Facultăților de Istorie din România.
Societatea de Științe Istorice din România apreciază receptivitatea pentru dialog a conducerii Ministerului Educației și Cercetării și își exprimă disponibilitatea de a fi un partener onest, de a oferi expertiză de specialitate, dar și de a participa la acest efort de găsire a celei mai bune viziuni asupra locului și rolului istoriei în noile planuri-cadru. Putem colabora cu oameni și idei noi la revizuirea programelor școlare și la elaborarea diverselor unități de învățare, ca și la pregătirea profesorilor pentru a putea preda noile conținuturi la clasă.
În actualul context global și național, considerăm că Ministerul Educației și Cercetării, în integralitatea sa, are o responsabilitate majoră în consolidarea și apărarea valorilor și fundamentelor democratice pe care statul român și societatea românească se întemeiează. De modul în care vor fi structurate noile planuri-cadru, de locul pe care disciplina Istorie îl va ocupa în cuprinsul acestora, depind atât asimilarea corectă a cunoașterii istorice, cât și interiorizarea și asumarea valorilor democratice, cetățenia participativă, precum și competențele cheie oferite de istorie fiecărui cetățean.
Biroul Național Executiv al SȘIR
Președinte,
Prof.univ. dr. Carol Căpiță
București, 10 februarie 2025
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].