Violeta Alexandru: Depunem un proiect ce va obliga PMB să afişeze pe site toate autorizaţiile de construire
Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a anunţat marţi că, în cursul acestei săptămâni, după ce se termină consultările cu USR PLUS şi PMP, va fi depus un proiect de hotărâre de Consiliu General al Municipiului Bucureşti privind transparenţa autorizaţiilor de construire în Capitală.
"Apreciem că fiecare bucureştean trebuie să ştie ce autorizaţie de construire s-a emis în perimetrul în care locuieşte. Este justificat ca el să aibă un interes să ştie ce se construieşte în jurul casei sale şi oferim această posibilitate prin depunerea proiectului care va obliga municipalitatea să afişeze pe site toate autorizaţiile de construire din Bucureşti", a precizat Violeta Alexandru, într-o conferinţă de presă.
Consilierul municipal PNL Adrian Moraru a explicat că, potrivit proiectului, detaliile construcţiilor autorizate vor fi publice pe site-ul Primăriei Capitalei.
"Proiectul de hotărâre spune foarte simplu că, (...) la momentul în care această hotărâre se adoptă, mai lăsăm un termen de 60 de zile să poată să pornească această secţiune din site şi să înceapă procedura de scanare, autorizaţiile de construcţie şi o parte din anexe, nu neapărat toate, cu respectarea prevederilor GDPR, pentru că nu ne interesează adrese, numere de telefon sau numele persoanelor, ci efectiv detaliile construcţiei vor fi publice pe site. De asemenea, într-un termen rezonabil de şase luni dorim ca inclusiv autorizaţiile de construcţie emise de la începutul anului 2018 încoace să fie şi ele publicate", a afirmat Moraru. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Luminița Odobescu - consilier de stat în Cancelaria Prim-ministrului; Constantin-Bogdan Matei - președinte al Agenției Naționale pentru Sport
Luminița Odobescu, fost ministru al Afacerilor Externe și fost consilier pentru afaceri europene al președintelui Klaus Iohannis, a fost numită consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, potrivit unei decizii publicate luni în Monitorul Oficial. Tot la Cancelaria Prim-ministrului, au fost numiți în calitate de consilieri de sta
Lulea (AUR): Vom continua cu diverse forme de protest; în fiecare săptămână va exista o reacție la abuzurile guvernării
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va organiza săptămânal diverse forme de protest ca reacție la 'abuzurile' actualei guvernări, a declarat, luni, prim-vicepreședintele partidului, Marius Lulea, într-o conferință de presă. 'Vom continua cu diverse forme de protest, săptămâna viitoare vor fi organizate proteste la nivel de
Remus Pricopie: Transferul de voturi de la PSD, PNL și UDMR către 'candidatul comun' nu se va realiza cu ușurință
Transferul de voturi de la PSD, PNL și UDMR către 'candidatul comun' nu se va realiza cu ușurință, susține rectorul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie. 'Transferul de voturi de la PSD, PNL și UDMR către 'candidatul comun' nu se va realiza cu ușurință, nu oricum și nu de la sine, așa cum s-a estima
Bolojan: Înainte de a crește orice fel de taxe, să facem tot ce ține de noi pentru a reduce cheltuielile
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că înainte de a crește orice fel de taxe este nevoie să se facă o reducere a cheltuielilor de funcționare ale statului. El a fost întrebat despre propuneri privind o impozitare mai mare pe veniturile mai mari de 5.000 de euro și posibilitatea comasării impozitului pe venit cu CASS-ul.
USR cere demararea procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit țara mandatelor expirate
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgență procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condițiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituției a expirat 'cu mai bine de jumătate de an în urmă'. USR o acuză pe Renate Weber că 'a încetat de mult' să fie Avocatul Poporului, devenind &ici
PNL: Partidele și societatea civilă să facă mecanisme de consultare și coordonare privind apărarea democrației de interferențe străine
PNL a făcut, luni, un apel către partidele politice și societatea civilă 'de a-și crea mecanisme de consultare și coordonare pe tema apărării democrației de interferențe străine, mecanisme care să gândească cele mai bune răspunsuri concertate în fața interferențelor și dezinformării permanente'. 'Spațiul online românesc este &icir
Bolojan despre reorganizarea administrativ-teritorială: Susținem orice formă care îmbunătățește lucrurile
Liberalii susțin orice proiect care face administrația mai eficientă, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, cu privire la un proiect de reorganizare teritorial-administrativă a țării anunțat de PSD, precizând că este nevoie de un acord în coaliție. 'Orice proiect care face ca administrația din România să fie mai e
Lasconi: Iohannis, chiriaș ilegal la Cotroceni de 23 de zile
Președintele Senatului este cel care ar trebui să conducă interimar România, a transmis, luni, lidera USR, Elena Lasconi, potrivit căreia Klaus Iohannis poate fi considerat în acest moment un 'chiriaș ilegal' la Palatul Cotroceni. Cu fiecare zi în care Iohannis și 'tandemul' PSD-PNL 'continuă să fie la butoane', tensiu
Marcel Ciolacu: Aș dori în această sesiune să venim cu un proiect de reorganizare teritorială
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului. 'Am făcut o comisi
Bolojan: Miniștrii și parlamentarii PNL au mandat să susțină proiecte de reducere a cheltuielilor de funcționare a statului
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat luni că miniștrii și parlamentarii PNL au primit mandat să susțină proiectele de reducere a cheltuielilor de funcționare a statului, menționând, în acest sens, și fuzionarea unor agenții din subordinea ministerelor și a Parlamentului. Liderul PNL a anunțat că proiectul de buget va fi înai
Marcel Ciolacu: Eu nu am anulat nicio alegere; este o decizie a CCR care se pune în aplicare, nu se comentează
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că anularea primului tur al alegerilor prezidențiale este o decizie a Curții Constituționale care se pune în aplicare și nu se comentează. El a fost întrebat, la sediul central al PSD, dacă a primit mai multe explicații cu privire la motivele anulării alegerilor, având în vedere
UPDATE Bolojan: Forul statutar - convocat pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat luni că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar, respectiv Consiliul Național, pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. 'În ceea ce privește desemnarea candidatului pe care PNL îl susține la funcția de președinte al României, Biroul (n.r. Poli
Ciolacu spune că indexarea pensiilor va fi temă de discuții cu liderii coaliției de guvernare
Indexarea pensiilor va fi unul dintre subiectele ședinței liderilor coaliției de la ora 13,00, a precizat luni premierul Marcel Ciolacu. 'La ora 13,00 am o întâlnire cu copreședinții coaliției, cu cei trei vicepremieri, să discutăm bugetul pe anul 2025. Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea. 1 septembrie, știm foar
Romașcanu: Crin Antonescu va fi singurul măsurat în sondaje pentru candidatura la președinția României
Crin Antonescu va fi singurul candidat la alegerile prezidențiale care va fi măsurat în sondajele PSD, a declarat luni purtătorul de cuvânt al formațiunii, Lucian Romașcanu. El a anunțat că la reuniunea Consiliului Politic Național s-a discutat pe un calendar. 'S-a discutat pe un calendar care are următoarele eta
Simion: Vom continua protestele împotriva ordonanței 'trenuleț' și pentru alegeri libere
Președintele AUR, George Simion, solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare și anunță că vor continua și săptămâna viitoare protestele împotriva ordonanței 'trenuleț', pentru alegeri libere și pentru continuarea alegerilor începând cu turul II, 'pentru respectarea democrației'. 'Nici