Kelemen Hunor, despre pensiile speciale: Noi, în 30 de ani, am construit o societate absolut anormală
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marţi, că susţine "o dezbatere raţională" privind pensiile speciale, dar că nu poate fi de acord cu pensionarea la 48-50 de ani şi cu pensii mai mari decât salariul.
"Dincolo de populism, ar trebui să purtăm o discuţie cu argumente raţionale. Ce doreşte să facă statul român cu anumite categorii profesionale, care sunt în serviciul public, au nişte restricţii, incompatibilităţi foarte serioase, cum sunt magistraţii, judecătorii şi procurorii, cum sunt militarii, indiferent dacă vorbim de armată sau de alte structuri, cum sunt politicienii, parlamentarii, primarii, care în timpul mandatului nu au voie să facă anumite lucruri şi e bine să fie aşa. Şi atunci, trebuie o discuţie foarte serioasă şi să lăsăm populismul la o parte. Ori mergem pe contributivitate pentru toată lumea, inclusiv pentru magistraţi ori, dacă statul român decide că sunt anumite domenii unde după serviciul public, luând în considerare toate restricţiile, dai peste contributivitate o anumită limită, atunci asta se poate discuta. În majoritatea statelor din lumea civilizată aşa se întâmplă", a declarat Kelemen Hunor într-o emisiune la Realitatea Plus.
În opinia sa, trebuie pusă o limită pentru pensii, astfel încât acestea să nu fie mai mari decât salariul pe care l-a luat cel care se pensionează şi nu se poate accepta pensionarea la 48-50 de ani şi nici cumulul pensiei cu salariul la stat.
"Ce s-a întâmplat? Noi, în 30 de ani, am construit o societate absolut anormală. Şi aici suntem vinovaţi cu toţii, cei care am intrat mai târziu în politică, cei care au făcut politică de la bun început", a subliniat vicepremierul.
Acesta a dat ca exemplu un fost ofiţer de Securitate care l-a anchetat înainte de 1989 şi care în prezent are o pensie de 25.000-30.000 de lei şi mai lucrează şi într-o primărie, de unde mai primeşte un salariu de 9.000-10.000 de lei.
"Eu susţin o dezbatere raţională. Încerc să fiu în această coaliţie şi nu numai, în Parlament, vocea raţiunii şi să spun haideţi să tratăm pe toţi cetăţenii egali", a adăugat Kelemen Hunor.
Vicepremierul a reiterat faptul că în 2021 se doreşte o reformă a sistemului de pensii şi o recalculare a acestora, astfel încât să nu fie nicio pensie mai mare decât indemnizaţia preşedintelui României. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Kelemen Hunor: Marea majoritate a sporurilor vor fi anulate
* Kelemen Hunor: Amânarea intrării în Spaţiul Schengen, o pierdere uriaşă din punct de vedere economic
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu către Alice Weidel: Românii merită același respect pe care îl primesc germanii în întreaga Europă
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, i-a solicitat miercuri liderei partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, să-și retragă afirmația conform căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al Germaniei și să își ceară scuze comunității românești din această țară. ''Doamnă Ali
Fifor: Declarațiile liderului AfD la adresa românilor care trăiesc și muncesc în Germania - profund ofensatoare și inacceptabile
Deputatul PSD Mihai Fifor a afirmat, miercuri, că Europa nu trebuie să se mai întoarcă niciodată la discursul xenofob care a împins-o, în secolul trecut, 'spre cea mai întunecată pagină a istoriei sale' și a catalogat ca 'profund ofensatoare și inacceptabile' declarațiile liderului AfD, Alice Weidel, la adresa românilor care trăi
Alin Tișe: Îmi asum candidatura la funcția de președinte al PNL, la viitorul Congres
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat, miercuri, că își asumă candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, la viitorul Congres al formațiunii, susținând că partidul se îndreaptă într-o direcție greșită. 'Asumarea candidaturii la președinția PNL. PNL se îndreaptă &
Grindeanu: Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că miercuri au fost deschiși circulației încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați - Glina, el afirmând că infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale. Grindeanu, care a deținut funcția de ministru al Transporturilor, a declarat că noua infrastructură rut
INSCOP: Peste jumătate din tinerii români nu știu de prezența militară franceză; ambasadorul Warnery: Încrederea e importantă
Peste jumătate din tinerii români nu știu de prezența militară franceză în țara noastră, dar majoritatea consideră că ea contribuie la securitatea României, arată un recent sondaj INSCOP prezentat miercuri la Reședința Franței, context în care ambasadorul Nicolas Warnery a apreciat că este necesară o campanie de informare. Campania are
Alegeri SUA/ Siegfried Mureșan: România trebuie să consolideze parteneriatul cu SUA pentru prezent și viitor
România trebuie să consolideze parteneriatul cu Statele Unite atât pentru prezent, cât și pentru viitor, a declarat, miercuri, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, menționând că rezultatele alegerilor pentru Congresul Statelor Unite influențează direct securitatea țării noastre. 'Ce impact au alegerile din State
Senat/ AUR a depus moțiunea simplă pe Finanțe
AUR a depus, miercuri, în Senat, moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Vă depunem moțiunea simplă intitulată: 'Bugetul statului la ora adevărului; Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru Bruxelles'. Ea este semnată de către 34 de senatori', a anunțat,
Alegeri SUA/ Fritz: Americanii au votat pentru o schimbare clară; au respins retorica de ură și politica egoistă
Președintele USR, Dominic Fritz, salută rezultatul scrutinului din Statele Unite, subliniind că alegătorii americani au respins 'retorica de ură și politica egoistă' care nu livrează rezultate pentru cetățeni. 'Bună dimineața istorică! Măcel electoral în SUA - democrații au obținut o victorie copleșitoare și vor avea o majori
Nicușor Dan îi primește la Cotroceni pe lidera opoziției din Belarus și pe subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare
Președintele Nicușor Dan îi primește, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, și pe subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, transmite Administrația Prezidențială. Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției democratice din Belarus, va fi primită de Nicușor Dan la ora 12:00.
Bolojan: Declarația liderei AfD e inacceptabilă; retorica xenofobă și extremistă nu are legătură cu adevăratul patriotism
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a criticat, marți, declarațiile făcute de lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, la adresa românilor din Germania, el afirmând că retorica xenofobă și extremistă nu are legătură cu adevăratul patriotism. ''Declarația liderei AfD, Alice Weidel, potrivit căreia românii 'jef
Luca Niculescu: Parteneriatul strategic cu SUA este esențial pentru securitatea României
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, marți, că parteneriatul strategic cu Statele Unite este esențial pentru securitatea României, precizând că se va întâlni cu subsecretarul de stat american al Apărării, Elbridge Colby, în cursul vizitei pe care înaltul oficial american o va efectua începând de miercuri în R
Niculescu: Relația cu președintele Dan este una de încredere, de respect reciproc
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că are un dialog constant cu președintele Nicușor Dan, bazat pe 'o relație de încredere și respect reciproc', pornind de la coordonatele constituționale ale fiecărei funcții. El a fost întrebat,
Niculescu: Angajarea răspunderii Guvernului poate fi luată în calcul, dacă vrem să avansăm repede pe unele dosare
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că varianta angajării răspunderi pe anumite dosare este una care poate fi luată în calcul de actuala guvernare, în măsura în care se dorește avansarea mai rapidă pe anumite dosare. El a fost î
Luca Niculescu: Vor exista propuneri de eșalonare pentru plata celor 5 miliarde de lei datorate magistraților
Prim-ministrul Luca Niculescu declară că vor exista propuneri de eșalonare a plății celor 5 miliarde de lei reprezentând drepturi salariale restante ale magistraților. 'Statul român trebuie să respecte hotărârile judecătorești și să își achite obligațiile. Este o stare de tensiune pe care evident că nu vrem să o pre
Abrudean: Afirmațiile liderei AfD la adresa românilor care trăiesc în Germania - cel puțin condamnabile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, marți, că afirmațiile făcute de lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, la adresa românilor care trăiesc în Germania sunt 'cel puțin condamnabile' și reprezintă o 'lipsă de respect' față de o comunitate de aproape un milion de oameni.







