VIDEO Orban: Dacă oamenii respectă regulile, riscul de transmitere se diminuează şi nu e nevoie de alte măsuri de restricţie

Premierul Ludovic Orban, prezent luni la Paris, a declarat că în măsura în care populaţia respectă regulile, riscul de transmitere a noului coronavirus se diminuează drastic şi nu va fi nevoie de noi măsuri de restricţie.
"Noi am adoptat un set de măsuri care ţin cont de modul de transmitere a virusului şi aşteptăm să vedem eficienţa acestor măsuri. Din punctul nostru de vedere, cu cât mai mulţi români respectă regulile de protejare, de protecţie sanitară, cu atâta viaţa poate fi mai normală şi obiectivul nostru este să nu afectăm economia în niciun fel, să asigurăm funcţionarea economiei, să luăm cât mai puţine măsuri de restricţionare şi ne dorim ca oamenii să aibă o viaţă cât mai aproape de normal. Dar, repet, cu condiţia respectării normelor de protecţie a sănătăţii, care sunt simple, nu sunt complicate: portul măştii, igiena sanitară, păstrarea unei distanţe fizice de protecţie sanitară, evitarea atingerii unor obiecte pe care le ating alţii sau dezinfectarea mâinilor după atingerea unor astfel de obiecte. Lucrurile nu sunt foarte complicate. Dacă oamenii respectă regulile, riscul de transmitere se diminuează drastic şi nu este nevoie să luăm alte măsuri de restricţie", a afirmat premierul, în cadrul unei declaraţii susţinute la sediul Ambasadei României la Paris.
Pe de altă parte, el a subliniat că vizita efectuată în Franţa, în contextul pandemiei, evidenţiază importanţa relaţiilor bilaterale pentru ambele state.
"Faptul că această vizită a avut loc arată că este extrem de importantă, atât pentru Franţa, cât şi pentru România, pentru că e evident că această vizită are loc într-un context pandemic care ar fi putut duce la amânarea vizitei şi, din punctul nostru de vedere, faptul că această vizită s-a derulat, şi mai ales cu efectele asupra colaborării între Franţa şi România, este un lucru extrem de important. De asemenea, am şi remarcat în declaraţie, sunt primul prim-ministru care are o întrevedere oficială cu premierul Jean Castex de la învestire, cred că acest amănunt nu este lipsit de semnificaţie şi arată relaţiile extrem de bune care există între Franţa şi România şi dorinţa de aprofundare a acestei colaborări. În ceea ce priveşte riscurile, atâta timp cât ne protejăm, atâta timp cât respectăm regulile, riscurile sunt minime", a spus Orban.
Premierul a făcut referire şi la o colaborare în domeniul sanitar, care vizează schimb de experienţă, susţinere reciprocă, precum şi poziţii comune la nivel european în reglementările din domeniul sănătăţii. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul alocă 91 de milioane de lei pentru plata cotizației la Instrumentul European pentru Pace
Guvernul a aprobat, joi, alocarea a 93,1 milioane lei pentru plata cotizației României la Instrumentul European pentru Pace (European Peace Facility - EPF). Suma se alocă din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru bugetul Ministerului Afacerilor Externe, a informat un comunicat al Executivului remis AGERPRES.
Cuantumul alocației de masă care poate fi decontat în cadrul programelor de tineret, majorat de Guvern
Guvernul a aprobat, joi, prin hotărâre, actualizarea cuantumului alocației de masă care poate fi decontat în cadrul programelor de tineret pentru asigurarea unor condiții mai bune în desfășurarea acestora și pentru adaptarea normelor de cheltuieli la realitățile economice actuale. Astfel, cuantumul alocației de masă pentru pa
Ministrul Mediului, Mircea Fechet: Agricultorii afectați de breșele făcute în diguri vor fi despăgubiți
Persoanele din județul Covasna ale căror culturi agricole au fost inundate, după ce autoritățile au decis realizarea unor breșe în digurile de apărare pentru protejarea comunităților locale, vor fi despăgubite, a declarat joi, în timpul unei conferințe de presă organizate la Tulcea, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
Guvernul a actualizat modul de distribuție a banilor din PNRR către instituțiile care se ocupă de reforme și investiții
Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, actualizarea modului în care sunt distribuiți banii din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) către instituțiile care se ocupă de reforme și investiții, ca urmare a reorganizării mai multor ministere. Potrivit unui comunicat al Executivului, este vorba despre măsura prin care Minis
Daniel David: Dacă se întrunesc niște lucruri, rămân la Educație, altfel mă întorc la UBB
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat, joi, la Cluj, că ar putea să rămână în continuare ministrul Educației, dar pentru asta trebuie să fie îndeplinite anumite condiții. 'M-a bucurat faptul că președintele m-a numit direct, în sensul că i-ar plăcea să fie o continuitate. Pe de altă parte, misiunea mea pentru c
Pauliuc: Este mare nevoie de creșterea responsabilizării participanților la traficul rutier; România, pe locul doi în UE la decese
România este pe locul doi în Uniunea Europeană la numărul de decese în urma accidentelor rutiere, context în care este 'mare nevoie' de aplicarea și respectarea Legii nr. 42/2025, care vizează creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare a tuturor participanților la trafic, a transmis, joi, președintele Comisiei pentru apărare din
Ziua Eroilor/Nicușor Dan: Avem datoria să ducem mai departe o țară demnă, unită și respectată
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, de Ziua Eroilor, că avem datoria să ducem mai departe ceea ce au început eroii căzuți la datorie, respectiv o țară demnă, unită și respectată. 'Mă bucur că acesta este primul eveniment oficial la care parti
Ziua Eroilor/Bolojan: O națiune nu-și uită niciodată eroii; să păstrăm recunoștință și să ne înclinăm în fața sacrificiului lor
O națiune nu își uită niciodată eroii, a evidențiat, joi, cu prilejul Zilei Eroilor, președintele Senatului, Ilie Bolojan, care a adăugat că memoria celor care au plătit cu viața idealurile de libertate, credință și demnitate ale poporului român trebuie cinstit
Buzău/Constantin Toma: PSD este setat pe autodistrugere; Marcel Ciolacu nu mai are niciun viitor în politică
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, consideră că actuala conducere a Partidului Social Democrat (PSD) ar trebui să facă un pas în spate la următorul congres, la acest moment partidul fiind 'setat pe autodistrugere' iar fostul lider și premier Marcel Ciolacu nu mai are 'niciun viitor' în politica românească. J
Dan Șucu: Nu suntem de acord cu creșterea de taxe
Președintele Confederației Concordia, Dan Șucu, a declarat joi că mediul de afaceri nu este de acord cu creșterea de taxe. 'Așteptăm cu nerăbdare să vedem această comisie care se ocupă de diminuarea de cheltuieli, de micșorarea de cheltuieli, cum va funcționa și cum va fi pusă în aplicare. (...) Noi avem un punct de vedere foarte clar - taxele plătit
Tanczos Barna: Nu există niciun risc de neplată a salariilor și pensiilor și de nerealizare a investițiilor care sunt bugetate
Ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat, joi, că nu există 'niciun risc' de neplată a salariilor și pensiilor și de nerealizare a investițiilor care sunt bugetate în prezent, dar, în același timp, trebuie agreat un pachet de măsuri care să ducă la deficitul bugetar estimat. 'În niciun caz, nu există ni
Hurezeanu precizează că România va plăti cotizația la Instrumentul European pentru Pace
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, declară că România va plăti cotizația la Instrumentul European pentru Pace, care trebuia achitată până pe 13 mai. Precizările au fost făcute joi, după ce ministrul a fost întrebat de presă când va fi plătită cotizația de 18,6 milioane euro și ce penalități va suporta țara noastr
Tanczos Barna: Noua construcție politică va decide care este pachetul de măsuri privind reforma fiscală
Noua construcție politică va decide care este pachetul de măsuri privind reforma fiscală, obligația Ministerului Finanțelor fiind de a pune pe masa partidelor toate scenariile posibile, cu toate analizele de impact, și, în funcție de discuții, să se ia o decizie, a declarat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna. 'Obligația noastră es
Rafila: O construcție e bună atunci când e făcută pe principii clare, inclusiv un program de guvernare agreat
Ministrul interimar al Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat, joi, că un viitor Guvern ar trebui construit în baza unor principii 'clare', acceptate de la început. Întrebat dacă PSD ar trebui să intre la guvernare sau mai degrabă să rămână în opoziție, el a replicat că ar trebui agreat, în primul rând,
Nicușor Dan: Înainte de 30 iunie trebuie să pregătim un pachet privind măsurile pe deficit
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri. 'Sper să fie prima din mai multe întâlniri pe care să le avem și v-aș propune, pentru că știți că este un moment dificil pentru politica fiscală a României, ca să spun așa, să împărțim discuția în două: