logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI ȘI EFECTUÃRII DE OPERAȚIUNI CU SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a 6 persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În sarcina a două dintre persoanele în cauză s-a reținut și trafic de droguri de risc.

Video- https://youtu.be/Uv0xNKDPFzc

Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada 2024 - mai 2025, la diferite intervale de timp, 6 persoane (dintre care una se sustrage urmăririi penale) ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diferite cantități de droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA ) și substanțe susceptibile de efecte psihoactive (MDMB-INACA și MDMB-BUTINACA, 5F-ADB și quetiapine), către consumatori, din județul Dolj.

În sarcina unei persoane s-a reținut și faptul că ar fi comercializat și alte tipuri de droguri de mare risc, respectiv amfetamină și 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal.

De asemenea, cercetările au reliefat că aceasta împreună cu o altă persoană ar fi deținut și vândut și diferite cantități de drog de risc (canabis).

Actele de urmărire penală au reliefat că persoanele cercetate ar fi comercializat drogurile și substanțele psihoactive folosind, în principal, metoda 'dead drop'.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe cantități de substanțe interzise.

Ieri, 28 mai, în contextul punerii în aplicare a 8 mandate de percheziție domiciliară, o persoană de 33 de ani (urmărită național) a fost prinsă în flagrant delict, în locuința altor două persoane (cercetate în prezenta cauză), în timp ce ar fi preparat un amestec de substanțe interzise.

În locuințele persoanelor cercetate au fost descoperite și ridicate aproximativ 820 de grame de substanță 5F-ADB, 30 de comprimate având ca substanță activă quetiapine, mai multe țigarete conținând 5F-ADB în amestec cu tutun, cântare, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 28 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a 5 persoane.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Totodată a fost formulată propunere de arestare în lipsă a unei persoanei care se sustrage urmăririi penale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 80

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].